URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 MAI 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De zece ani, zona centrală a Oradei este chinuită de șantiere și nici nu se întrevede finalizarea lor. La început a fost șantierul digului de pe malul stâng, de lângă Primărie. A ieșit o lucrare bună, dar, ca orice dig, cam austeră. E drept că nu poți planta vegetație în zona de protecție, pe ditamai digul, dar poate că mai multe jardiniere ar trebui amplasate, mai ales că lumea a descoperit cu plăcere noua promenadă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cu un an înaintea lui 2024, când toți politicienii vor alerga după ștampile la europarlamentare, locale, legislative și prezidențiale, unii au și intrat în campanie. Au, n-au „subiecte”, pesediștii bihoreni „pac, la Războiul”! Convoacă întâlniri cu jurnaliștii, scriu și trimit comunicate, își somează la foc automat inamicii din PNL. Cu excepția stridenței, nimic spectaculos.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Codul de procedură penală din 2014 prevede o procedură larg aplicabilă în practică prin care se soluționeză dosarele penale ce au ca obiect infracțiuni minore comise, de regulă, de către persoane fără antecedente penale, situații în care cheltuiala statului cu judecarea „găinăriei” ar fi disproporționată față de efectul produs în societate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
30 Iulie 2014, 08:49

Echipele de juniori I și II ale clubului Crișul, premiate, pentru titlul național obținut (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
După ce echipele de polo pe apă juniori I și II ale clubului Crișul Oradea și-au adjudecat din nou titlul de campioane naționale, Primăria Municipiului Oradea, conducerea clubului orădean și sponsorul secției de polo de la CS Crișul, firma Lancetti, au premiat, marți, în Sala Mare a Primăriei, componenții celor două echipe, în frunte cu antrenorii lor, Eugen Băjenaru, la juniori I, şI Ciprian Câmpianu, la juniori II.

„Primăria municipiului Oradea susține și premiază performanța, iar rezultatele acestor tineri sportivi sunt demne de toată admirația noastră și ne aduc o imagine pozitivă orașului", a declarat viceprimarul Ovidiu Mureșan, al cărui fiu, Şerban Alin, a făcut parte din ambele echipe.

Au fost șase tineri poloiști orădeni care au evoluat în sezonul recent încheiat atât pentru echipa de juniori II, cât și pentru ce de juniori I, talentul lor, chiar dacă sunt mai tineri, îndreptățindu-i să facă parte și din echipa de juniori mari, unde, de asemenea, au avut o serioasă contribuție în obținerea rezultatelor care i-a propulsat pe primul loc. Alături de Şerban Mureșan, Bogdan Remeș, Szabo Istvan, Antonio Alexandrescu, Cristian Terek și Viktor Kovacs au fost jucătorii care au evoluat pentru ambele echipe.

Festivitatea de premiere a constat nu numai în mulțumiri și aplauze pentru performanțele obținute, ci munca tinerilor poloiști orădeni a fost răsplătită în bani, 19.500 de lei fiind fondul de premiere oferit de Ionel Ghib, unicul administrator al firmei Lancetti.

„Consider că antrenorii noștri ar trebui să fie antrenorii echipelor naționale de juniori, pentru că ei au scos an de an campioni, lucru care la București nu se întâmplă", a declarat, la rândul său, Ionel Bungău, directorul clubului Crișul.

Echipa de juniori I, antrenată de Eugen Băjenaru, şi-a adjudecat în urmă cu trei săptămâni titlul de campioană naţională, iar în perioada 25-27 iulie a venit rândul elevilor lui Ciprian Câmpeanu să câştige şi ei titlul naţional, la juniori II. La turneul de la Bucureşti, tinerii poloiști orădeni au obținut iarăși, precum s-a întâmplat la Arad, victorii frumoase, învingând cu 8-6 pe Steaua, cu 13-6 pe Rapid, cu 21-1 echipa Viitorul Cluj-Napoca și cu 12-4 AMEFA Arad.

„A fost o perioadă destul de grea, dar am reușit să devenim campioni naționali", a declarat și antrenorul echipei de juniori II de la CS Crișul, Ciprian Câmpianu.

În afară de cei șase sportivi care au fost premiați și pentru rezultatele de la juniori II, la juniori I au mai fost premiați: Doru Maior, Alexandru Sfârle, Szabo Roland, Remus Barbu, Bogdan Paleacu, Maczko Mark, Alex Corodeanu, Dănuț Buzle, Andrei Pop, Szilagy Otto și Pentek Zsolt, în frunte cu antrenorul lor, Eugen Băjenaru.

Din echipa de la juniori II au mai făcut parte și, implicit, au mai fost premiați, alături de cei șase: Raul Gavriș, Norbert Gabor, Aron Pop, Cristian Szekely, Andy Drăghici, Cristian Dobre, Darius Zembrea, Kristof Czirjak, Andrei Podină, Emanuel Danciu și David Mudura.

De precizat că pe lângă Șerban Mureșan, care este fiul viceprimarului Ovidiu Mureșan, din cele două echipe orădene de polo mai fac parte și alți sportivi care sunt copii unor nume deja consacrate în spațiul public bihorean și nu numai. Astfel, de exemplu, Antonio Alexandrescu este fiul lui Adrian Alexandrescu, cel care recent a arbitrat finala Campionatului European de polo, iar Andy Drăghici este băiatul fostului fotbalist al echipei FC Bihor și Victoria București, Cristian Drăghici. De altfel, și cei doi părinți au fost alături de copiii lor la festivitatea de premiere, cum s-a întâmplat și la meciurile din campionat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
????????
Ahaaaa,asa e..si uite cum macacul Faraian care capuseaza politic la Crisul se umfla-n pene,cerind o scara sa ajunga la nivelul sotiei!Asta da ,performanta notabila pentru politrucul HGFaraian!!!!!!
Postat 30 Iulie 2014, 18:58 de Nea taticu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6276 RON
  • 1 EUR = 4.958 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON