URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 16 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Martie 2014, 12:51

Echipele CSM Liberty Oradea, vicecampioane naţionale la judo

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sala Sporturilor "Horia Demian" din Cluj Napoca a găzduit duminică întrecerile ediţiei din acest an a Campionatului Naţional de judo pentru echipe seniori, ediţie care a adunat la start 11 echipe în întrecerea masculină şi 8 la cea feminină.

Ca de obicei, Oradea a fost printre protagonistele competiţiei, aliniind trei echipe, două formaţii în întrecerea masculină şi una în cea feminină.

La finalul competiţiei de la Cluj Napoca, bilanţul CSM Liberty Oradea a fost unul bun, toate cele trei echipe terminând pe podium, dar ratând titlul naţional, în special în întrecerea masculină.

La feminin, orădencele şi-au realizat obiectivul propus şi anume acela de a ajunge în finală şi a încerca o comportare cât mai bună, care să le aducă mult râvnitul titlu naţional, dar au pierdut la mare luptă în faţa formaţiei CSM Universitatea Cluj, echipă care are în componenţă aproape tot lotul naţional feminin al României.

Clasamentul final la feminin:

1. CSM Universitatea Cluj - Dinamo (echipa A)
2. CSM Liberty Oradea
3. CSM Ploieşti - Steaua
3. CSM Universitatea Cluj - Dinamo (echipa B)

Echipa orădeană, pregătită de Aurelian Fleisz, Alexandru Goncearenco şi Emil Morar, a avut următoarea componenţă: Ioana Matei 52 kg, Patricia Petraş şi Larisa Florian 57 kg, Andreea Florian 63 kg, Georgiana Pantea şi Lorena Podelenszki 70 kg şi Mădălina Pantea +70 kg.

Echipa orădeana a avut o singura senioară în componenţă, Ioana Matei, restul fetelor fiind încă junioare ale LPS Liberty Oradea. Performanţa fetelor este o reeditare a rezultatului obţinut anul trecut, când au terminat tot pe locul al II-lea.

În întrecerea masculină, CSM Liberty Oradea a înscris două echipe care au avut în componenţă atât seniori, cât şi juniori, obiectivul ambelor formaţii fiind "de a ajunge în finala competiţiei şi a desfăşura o finală în familie", după cum a declarat antrenorul Emil Morar.

Din păcate, după un traseu presărat de victorii categorice în faţa adversarelor (4 -1 cu CSM Baia Mare, 5 - 0 cu SCM Miercurea Ciuc A, 4-1 cu CSM Universitatea Piteşti, 5 - 0 cu SCM Miercurea Ciuc B, 5 - 0 cu CSM Bacău si 3 - 2 cu CSM Ploieşti - Steaua), ambele formaţii au trebuit să se recunoască învinse de echipa CS Politehnica Iaşi (echipa ieşeană a avut în componenţă trei sportivi din Republica Moldova, unul din Ungaria şi doar un ieşean, pe Vlăduţ Simionescu).

CSM Liberty A a cedat cu 2-3 în semifinale, iar CSM Liberty B, cu 1-4, în finală, echipa a doua orădeană reuşind astfel să obţină titlul de vicecampioană naţională, iar prima echipă, medalia de bronz.

Clasamentul întrecerii masculine:

1. CS Politehnica Iaşi
2. CSM Liberty Oradea B
3. CSM Liberty Oradea A
3. CSM Satu Mare

Echipele orădene, pregătite de aceiaşi antrenori, Aurelian Fleisz, Alexandru Goncearenco şi Emil Morar, ajutaţi şi de coreanul Han Sang Ho, au avut următoarea componenţă: Echipa B - vicecampioana naţională, Ştefan Mateescu 66 kg, Denis Mititelu şi Andrei Guşă 73 kg, Vlad Vişan şi Mircea Pop 81 kg, Răzvan Bodea şi Zoltan Farkas 90 kg şi Zsolt Balla +90 kg; Echipa A, medaliată cu bronz: Laszlo Szoke 66 kg, Dan Fâşie şi David Pusztai 73 kg, Costel Dănculea şi Adrian Merge 81 kg, Valentin Radu şi Andrei Stoica 90 kg şi Luca Kunszabo +90 kg.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.596 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON