Echipa naţională de polo pe apă seniori a României a câştigat turneul internaţional amical, pe care l-a găzduit în weekend la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu" din Oradea. La competiţie au participat echipele României, Slovaciei, Marii Britanii şi selecţionata de tineret (U20) a Ungariei.
În primul meci, jucătorii pregătiţi de antrenorul Vlad Hagiu s-au impus cu scorul de 14-10 în faţa reprezentativei Marii Britanii, echipă al cărei antrenor este fostul internaţional român Andrei Iosep. Principalul marcator român în acest joc a fost Alexandru Matei, cu 4 goluri înscrise. În celălalt meci din prima etapă, Slovacia a învins Ungaria U20 CU 16-11.
Sâmbătă, în runda a doua, Ungaria U20 a depăşit la limită Marea Britanie, cu scorul de 10-9, printr-un gol marcat cu 5 secunde înainte final. În schimb, echipa României a învins cu 8-6, Slovacia. A fost un meci echilibrat, în care poloiştii tricolori s-au desprins în partea a doua.
În fine, duminică, în ultima zi a turneului, echipa României a întâlnit reprezentativa de tineret U20 a Ungariei, de care a trecut cu scorul de 10-7. A fost un meci început foarte bine de tricolori, care după primul sfert aveau deja pe tabelă 3-0. Mihnea Chioveanu a fost principalul marcator a acestei partide, cu 4 goluri înscrise.
În cealaltă confruntare a zilei, Slovacia a învins Marea Britanie cu 10-3 şi s-a clasat a doua.
România - Marea Britanie 14-10 (3-1, 4-3, 5-3, 2-3)
România: Stoenescu, Ianc, Negrean 2, Diaconu, Teohari 1, Buşilă, Matei 4, Chioveanu 3, Goanţă, Alex Popoviciu, Ghiban 3, Andrei Creţu 1, Mihai Drăguşin. Antrenor: Vlad Hagiu
Marea Britanie: Scott, James 4 (1 pen), Vincent 1, King 1, Abbott, Waller, Martin 1, Curwen 3, Armstrong, Kirk, Bailey, O'Reagen, Holland. Antrenor: Andrei Iosep
România - Slovacia 8-6 (1-0, 1-2, 2-1, 4-3)
România: Dragoş Stoenescu 1, Petru Ianc, Tiberiu Negrean 2, Nicolae Diaconu 3, Daniel Teohari, Andrei Buşilă 1, Alexandru Matei, Mihnea Chioveanu, Dimitri Goanţă, Ramiro Georgescu, Alexandru Ghiban, Andrei Creţu 1, Mihai Drăguşin. Antrenor: Vlad Hagiu
Slovacia: Likas Kozmer, Martin Famera 1, Juraj Zatovic 1, Patrik Gasparik, Lukas Durik 2, Marek Molnar, Andrej Janicek 1, Martin Mavrik, Miroslav Grutka, Kristian Polovic, Tomas Bielik 1, Michal Kratochvil, Tomas Hoferica, Antrenor: Pavol Sirotny
România - Ungaria U20 10-7 (3-0, 2-3, 3-4, 2-0)
România: Dragoş Stoenescu, Petru Ianc 1, Tiberiu Negrean 2, Nicolae Diaconu, Daniel Teohari 1, Alex Popoviciu, Alexandru Matei 1, Mihnea Chioveanu 4, Dimitri Goanţă, Ramiro Georgescu, Alexandru Ghiban 1, Andrei Creţu, Mihai Drăguşin. Antrenor: Vlad Hagiu.
Ungaria: Gyorgy David, Santa Daniel, Jansik Szilard 2, Szedlmayer Tamas 1, Toth Bendeguz, Manherz Kristian 1, Gyorfas Tamas 1, Csapo Miklos, Lorincz Balint 1 pen, Szabo Bendeguz, Telegdy Andras, Nemeth Toni 1. Dory Farkas, Antrenor: Dr Horkai Gyorgi
Clasament:
1. România 9 puncte
2. Slovacia 6p
3. Ungaria U20 3p
4. Marea Britanie 0p




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.