URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 21 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Tarom are un vechi monopol pe cursele București - Oradea, ba surse din industrie spun chiar că ruta este cea mai profitabilă a companiei. O informație intuită și din prețurile biletelor, exorbitante, și din faptul că se găsesc greu cu o zi - două înainte de zbor, iar adesea chiar deloc. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 10 mai 2024, Președintele României a promulgat un proiect de lege inițiat în 2023 de doi celebri parlamentari (Ion-Marcel Ciolacu și Nicolae-Ionel Ciucă), prin care se schimbă radical regimul infracțiunii de evaziune fiscală, în sensul în care infractorul va plăti ca să nu mai meargă la închisoare - cu cât va plăti mai târziu, cu atât va plăti mai mult!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Septembrie 2014, 09:21

Două rezultate de egalitate și o înfrângere în primele jocuri la turneul de Liga Campionilor pentru poloiștii orădeni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Poloiștii echipei campioane CSM Digi Oradea au înregistrat două rezultate de egalitate și o înfrângere la turneul din primul tur al Ligii Campionilor Europeni, care se desfășoară în partea a doua a acestei săptămâni în Muntenegru, la Herceg Novi.

Elevii antrenorului Dorin Costrăș au debutat, joi, cu o remiză, scor 6-6, în partida cu gazdele de la Jadran Herceg Novi, după un meci extrem de disputat.

Campioana României a pierdut primul sfert cu 2-1, autorul golului pentru CSM Digi fiind Milos Korolija. Revenit după o operație ce l-a ținut departe de bazin la Campionatul European din această vară, Ramiro Georgescu a înscris golul egalizator în secvența a doua. Astfel, la jumătatea meciului scorul era de 2-2.

Actul al treilea s-a desfășurat sub semnul echilibrului, amfitrionii trecând din nou în avantaj, scor 4-3, cu opt minute înainte de final. Golul CSM-ului a purtat semnătura lui Tiberiu Negrean. Ultimul sfert a adus însă cele mai multe reușite pe tabela de marcaj, dar echilibrul s-a menținut până la capăt, cele două echipe fiind imposibil de despărțit. Gheorghe Dunca, Marko Avramovic și Tiberiu Negrean au punctat pentru CSM Digi în această perioadă de joc.

Vineri, în ziua a doua, mai întâi, CSM Digi Oradea a remizat, din nou, cu francezii de la  Montpellier Waterpolo, rezultatul final al partidei fiind tot 6-6, în pofida faptului că formația orădeană lui a fost superioară în trei dintre cele patru sferturi, rezultatele pe intervale de joc fiind: 2-1, 0-3, 2-1, 2-1.

Primul sfert a fost adjudecat de bihoreni cu scorul de 2-1, după ce au marcat Tiberiu Negrean și Milos Korolija. În sfertul II, francezii au marcat însă de trei ori, fără ca orădenii să puncteze, astfel că la jumătatea partidei Montpellier să conducă cu 4-2.

După pauza mare însă, același Tiberiu Negrean, dublat de Marko Avramovic, au readus în joc pe CSM Digi, însă totuși, reprezentanta Hexagonului a intrat în secvența decisivă la adăpostul unui avantaj de un gol, scor 5-4. În ultimul sfert, Vojislav Cupic și Milos Korolija au marcat pentru a aduce CSM-ului al doilea punct la turneul din Muntenegru.

Apoi, la un interval de doar câteva ore, tot vineri, CSM Digi Oradea a suferit prima înfrângere la turneul din turul I al Ligii Campionilor Europeni. Formația pregătită de către Dorin Costrăș, acuzând și o anumită stare de oboseală, a fost depășită de către Sintez Kazan din Rusia, cu scorul de 11-8.

Conform site-ului oficial al clubului orădean, partida a demarat cu multe reușite la ambele porți, cu rușii terminând primul sfert în avantaj, scor 4-3. Până la jumătatea disputei și-au dublat avantajul, tabela de marcaj indicând la pauza mare scorul de 6-4 în favoarea lor.

Sfertul III a consemnat totuși revirimentul campioanei României, aceasta apropiindu-se la 8-7 cu opt minute înainte de finalul partidei, dar, apoi, echipa din Kazan a fost superioară pe parcursul sfertului decisiv, desprinzându-se în învingătoare la diferență de trei lungimi.

Astfel, CSM Digi Oradea are două puncte după disputarea primelor trei partide de la acest turneu și este în căutarea primului succes al turului, urmând ca sâmbătă să întâlnească pe Mladost din Croația, iar duminică, în ultimul joc, pe nemții de la Hannover.

Lotul CSM Digi Oradea: Pijetlovic și D. Crețu - portari; Avramovic, Negrean, Korolija, Alexa, Popoviciu, Freundlich, Cupic, A. Crețu, Dunca, Georgescu și Kadar.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5777 RON
  • 1 EUR = 4.9748 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON