Una din întrebările psihologiei care se află încă în faza de studiu face referire la achiziţia limbajului de către copii. Învaţă copiii limbajul încă din uter sau acesta este dobândit pe parcursul vieţii de după naştere? O echipă de psihologi din Beijing şi Berlin a realizat un studiu extrem de interesant prin care au testat 102 bebeluşi cu o vârstă medie de 1-5 zile, mai exact plânsul acestora.
Limba chineză este o limbă tonală, iar cea germană una non-tonală. Presupunând că vocea mamei se aude cel mai clar din uter în timp ce restul vocilor din exterior sunt filtrate de pereţii acestuia, cercetătorii au emis impoteza cum că e posibil ca un copil să deprindă elemente de limbaj încă de dinainte de naştere, din vocea mamei, mai exact o serie de tonuri specifice limbii acesteia.
Între limba germană şi cea chineză există variaţii melodice şi de ritmicitate şi se cunoaşte faptul că fetuşii sunt atraşi de către vocea mamei şi variaţiile melodice ale vocii acesteia. Mai mult, există dovezi cum că proprietăţi de limbaj sunt deprinse de către bebeluş încă din prima zi de viaţă, acestea fiind procesate de reţele neuronale specifice. Ceea ce studiul de mai sus a dezvăluit a fost faptul că expunerea prenatală la limba maternă a mamei modulează tiparele de plâns ale bebeluşilor. Profan spus, bebeluşii chinezi plâng diferit faţă de cei germani, existând diferenţe de tonalitate între cele două grupuri din ţări diferite.
Tiparele frecvenţelor fundamentale din dialectul mandarin sunt mai variabile decât cele din limba germană sau engleză. Tonalităţile specifice limbii oferă un stimul creierului fetusului în perioada prenatală. Bebeluşii testaţi în China şi Germania au fost înregistraţi vreme de două minute atunci când începeau să plângă înainte de alăptare. S-a aflat astfel că ţipetele care alcătuiesc plânsul bebeluşilor (acel interval cuprins între momentul în care copilul ia aer şi începe să emită un ton şi momentul în care strigătul se estompează complet) au o medie de 66 în cazul bebeluşilor chinezi şi de 36 în cazul bebeluşilor germani. Cu alte cuvinte, bebeluşii chinezi emit mai multe tonuri când plâng. 6480 de astfel de ţipete au fost înregistrate şi analizate cu aparatură audio şi a reieşit că bebeluşii chinezi emit ţipete cu frecvenţe fundamentale mai variate decât cele ale bebeluşilor germani. Mai mult, frecvenţele fundamentale ale bebeluşilor chinezi aveau o rază medie cu unul sau două semitonuri mai înalte decât cele ale bebeluşilor germani.
Studiul este în acord cu alte studii de acest gen efectuate pe bebeluşi cantonezi sau cercetări care au arătat că bebeluşii de patru luni sunt capabili să diferenţieze unele de altele tonalităţile dialectului mandarin de cele ale dialectului cantonez. Limba chineză are patru tonuri de bază iar expunerea la tonul #3 (un ton jos) şi tonul #4 încă din uter, prin limba maternă a mamei, modelează ulterior plânsul bebeluşilor chinezi diferenţiindu-l de cel al bebeluşilor germani.
Concluzia studiului este că există o ancoră genetică derivată din caracteristica tonală a unei limbi şi că achiziţia limbii este influenţată de diferenţe neuronale şi de alcătuire a creierului în funcţie de regiune. Că există o predispoziţie biologică influenţată de mediu în adoptarea limbajului.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.