URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 29 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finalul anului trecut a fost adoptată fără mare publicitate o lege ce permite reinstalarea radarelor fixe, care de această dată vor avea mai multe „atribuții”, similar camerelor instalate pe drumurile din alte țări europene.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
27 Iunie 2022, 00:33

David Popovici și Robert Glință au revenit acasă. „Sunt onorat să reprezint țara asta frumoasă”, a spus dublul campion mondial (FOTO)

David Popovici și Robert Glință au revenit acasă. „Sunt onorat să reprezint țara asta frumoasă”, a spus dublul campion mondial (FOTO) Foto: INQUAM Photos / George Călin
David Popovici și Robert Glință au revenit acasă. „Sunt onorat să reprezint țara asta frumoasă”, a spus dublul campion mondial (FOTO) Foto: INQUAM Photos / George Călin
David Popovici și Robert Glință au revenit acasă. „Sunt onorat să reprezint țara asta frumoasă”, a spus dublul campion mondial (FOTO) Foto: INQUAM Photos / George Călin
David Popovici și Robert Glință au revenit acasă. „Sunt onorat să reprezint țara asta frumoasă”, a spus dublul campion mondial (FOTO) Foto: INQUAM Photos / George Călin
David Popovici și Robert Glință au revenit acasă. „Sunt onorat să reprezint țara asta frumoasă”, a spus dublul campion mondial (FOTO) Foto: INQUAM Photos / George Călin
David Popovici și Robert Glință au revenit acasă. „Sunt onorat să reprezint țara asta frumoasă”, a spus dublul campion mondial (FOTO) Foto: INQUAM Photos / George Călin
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Înotătorii David Popovici și Robert Glință s-au întors, duminică seară, acasă de la Campionatul mondial de Natație de la Budapesta, fiind întâmpinați la Aeroportul Otopeni de o delegație din care a făcut parte inclusiv ministrul Sportului.

Popovici, 17 ani, vine după o performanţă istorică la această competiție, la care a obţinut două medalii de aur (100 și 200 m liber), în vreme ce Robert Glință, 25 de ani, a terminat pe locul 8 în proba de 100 m spate și pe locul al cincilea în controversata finală probei de 50 de metri spate .

Sportivii au fost întâmpinați la scara avionului de ministrul Sportului, Eduard Novak, de Mihai Covaliu (preşedintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român) şi de Camelia Potec (preşedinta Federației Române de Natație).

De asemenea, arată HotNews.ro, preşedintele Klaus Iohannis le-a trimis buchete de flori în culorile tricolorului lui David Popovici si mamei sale, precum şi întregii echipe de nataţie.

„Sunt onorat”

În timpul ceremoniei de duminică seară, de la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă, David Popovici le-a mulțumit fanilor care l-au urmărit în timpul competiției din Ungaria și a afirmat că este onorat să reprezinte țara.

„Vreau să le mulțumesc celor care au crezut în mine, care m-au susținut și mă susțin în continuare. De asemenea, vreau să le mulțumesc tuturor românilor care m-au urmărit și care au stat cu sufletul la gură în fața ecranelor și celor care au venit să mă urmărească în persoană la Budapesta. A fost superb și cred că multă lume ar vrea să fie în situația mea, să știe că atât de multă lume îl susține și sunt chiar onorat să reprezint țara asta frumoasă și să vă simt alături. Mulțumesc!”, a spus David Popovici, potrivit HotNews.ro.

David Popovici, Foto: INQUAM Photos / George Călin

Foto: INQUAM Photos / George Călin

„Am vrut să devin cel mai bun din lume. Cel mai mare vis al meu din punct de vedere profesional este să devin cel mai rapid din istorie. Ar fi super dacă aș reuși într-o probă, mai super dacă reușesc în mai multe. Un alt vis este să inspir cât mai multă lume.

Eu și echipa mea avem filosofia de a nu atinge niciodată perfectul, dar de a ne îndrepta cât mai mult spre el. Ținta mea este să devin zilnic o versiune mai bună. Cred că acesta este și secretul pentru o viață fericită”, a mai spus înotătorul. 

De asemenea, David Popovici a spus că este onorat să fie idolul unei noi generații și a amintit că idolul său a fost chiar Robert Glință, aflat acum alături de el.

„Când l-am văzut pe Robert Glință, în 2017, îmi era tare rușine să cer ceva de la el, o poză, un autograf. Părinții m-au împins, Robert e un băiat foarte OK, foarte deschis. Sper ca împreună să fim cei mai mari idoli. O întâmplare amuzantă. Atunci mi-a spus că a fost primul autograf dat vreodată. Încă îl am într-un sertar. E frumos să ai idoli”, a mai spus el. 

La rândul său, Robet Glință (foto jos) a spus că se bucură că este contemporan cu David Popovici. 

Foto: INQUAM Photos / George Călin

De asemenea, el s-a declarat recunoscător pentru susținere și a amintit că nu s-a confruntat cu o masă atât de mare de susținători.

„Eu am o oarecare istorie de participări la Campionatele Mondiale și cu siguranță nu ne-am mai confruntat cu o masă de oameni atât de mare care ne susțin.

Acest campionat s-a simțit cu totul și cu totul altfel, niciodată nu m-am simțit și eu atât de special și nu am avut această împingere de la spate de la voi, toți cei care ne-ați susținut și care mi-ați dat putere să fac tot ce îmi stă în putință să obțin cel mai bun rezultat de care sunt capabil.

Asta este, în mare măsură, și datorită lui David și întregii sale echipe pentru că, fără aceste rezultate colosale ale lui, nici eu nu m-aș fi bucurat de această susținere, așa că îți mulțumesc ție, David, că sunt contemporan cu tine și vă mulțumesc tuturor”, a spus, scurt, Robert Glință.

După câteva zile de pauză, David Popovici va participa la la alte trei competiții importante: Campionatele Europene de juniori de la Otopeni (5-10 iulie); Campionatele Europene de seniori la Roma (11-17 august) și Campionatele Mondialele de juniori de la Lima (30 august-4 septembrie).

Performanța lui David Popovici la Campionatul Mondial de Natație e cu atât mai marcantă cu cât, de-a lungul anilor un singur sportiv reușise să câștige probele de 100 și 200 m liber de la aceeași ediție. Este vorba despre americanul Jim Montgomery, azi în vârstă de 67, care a reușit performanța în urmă cu 49 de ani, la Belgrad.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.574 RON
  • 1 EUR = 4.9481 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON