URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
22 Mai 2023, 22:01

Cutremur de 4,9 grade în Crișana, la 15 kilometri de Arad. Unii bihoreni spun că l-au resimțit (VIDEO)

Cutremur de 4,9 grade în Crișana, la 15 kilometri de Arad. Unii bihoreni spun că l-au resimțit (VIDEO) (sursa foto: stirileprotv.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un cutremur cu magnitudinea de 4,9 grade s-a produs, luni seară, la ora 20.46, în Crișana, Arad, potrivit unui anunț al Institutului pentru Fizica Pământului. 

„În ziua de 22 Mai 2023, la ora 20:46:42 (ora locală a României), s-a produs în Crișana, Arad, un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.9, la adâncimea de 2km”, este anunțul făcut de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Inițial, magnitudinea anunțată a fost de 4,6, apoi revizuită.

Conform sursei citate, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 15km SE de Arad, 45km NE de Timișoara, 69km SE de Bekescsaba, 95km N de Reșița.

Pe mai multe grupuri de Facebook, unii bihoreni au mărturisit că au resimțit seismul. „Chiar a fost. La Ștei s-a simțit chiar bine, degeaba se fac glume”, a scris o bihoreancă, în grupul „Oradea” de pe rețeaua de socializare, în contextul în care unii utilizatori negau că ar fi fost vreun seism.

„Și noi am simțit, s-a scuturat vitrina la mobilă, ne-am speriat”, a mai scris și o localnică din Șuncuiuș, într-un alt grup de Facebook.

Cert este că pagube nu s-au produs, Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana precizând pentru BIHOREANUL că nu a existat niciun apel la numărul unic de urgență 112 din pricina seismului.

Fără pagube

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunţat că, în judeţele unde seismul a fost resimţit, echipaje operative vor face recunoaşteri în teren.

„În urmă cu puţin timp, în Banat, Arad s-a produs un cutremur cu intensitatea de 4,6 pe Richter. Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 şi nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime. Echipaje operative din judeţele unde seismul a fost resimţit vor fi trimise în teren pentru efectuarea misiunilor de recunoaştere”, a transmis IGSU.

Potrivit agerpres.ro, în orașele Arad și Lipova, oamenii au ieșit din blocuri, de teama unor replici.

„S-au zguduit ferestrele şi uşa de la apartament s-a deschis. Stau la etajul şase şi am simţit foarte puternic cum se clătina totul în jur. Prima reacţie a fost să fug, dar apoi mi-am adus aminte că nu e indicat să fii pe casa scării când e cutremur. Am coborât din bloc când s-a terminat şi toată lumea era afară să schimbe impresii. Sperăm că nu vor fi replici sau vor fi mai uşoare”, a spus, pentru Agerpres, un locatar din cartierul arădean Aurel Vlaicu.

„Parcă a trecut un tanc pe stradă, a vibrat casa, mobila, am simţit sub picioare cum se mişcă podeaua. A fost primul cutremur pe care l-am simţit", a spus și un arădean care locuiește la casă, tot pentru sursa citată.

De asemenea, un localnic din județul Arad a postat, tot pe Facebook, imagini surprinse de o cameră de supraveghere în timpul cutremurului. În videoclip se vede că dispozitivul se scutură, dar o persoană care merge pe stradă, în același timp, pare să nu sesizeze mișcarea pământului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON