URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 MAI 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De zece ani, zona centrală a Oradei este chinuită de șantiere și nici nu se întrevede finalizarea lor. La început a fost șantierul digului de pe malul stâng, de lângă Primărie. A ieșit o lucrare bună, dar, ca orice dig, cam austeră. E drept că nu poți planta vegetație în zona de protecție, pe ditamai digul, dar poate că mai multe jardiniere ar trebui amplasate, mai ales că lumea a descoperit cu plăcere noua promenadă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cu un an înaintea lui 2024, când toți politicienii vor alerga după ștampile la europarlamentare, locale, legislative și prezidențiale, unii au și intrat în campanie. Au, n-au „subiecte”, pesediștii bihoreni „pac, la Războiul”! Convoacă întâlniri cu jurnaliștii, scriu și trimit comunicate, își somează la foc automat inamicii din PNL. Cu excepția stridenței, nimic spectaculos.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Codul de procedură penală din 2014 prevede o procedură larg aplicabilă în practică prin care se soluționeză dosarele penale ce au ca obiect infracțiuni minore comise, de regulă, de către persoane fără antecedente penale, situații în care cheltuiala statului cu judecarea „găinăriei” ar fi disproporționată față de efectul produs în societate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
19 Iunie 2014, 16:55

Cupa Redpoint la tir cu arcul, în weekend, la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Campionatul Judeţean de Tir cu Arcul continuă, sâmbătă, cu întrecerile etapei a III-a, care se vor desfăşura pe terenul de antrenament de pe strada Făgăraşului. Competiţia este deschisă tuturor categoriilor (seniori, juniori, paralimpic, cadeti, copii) şi diviziilor (olimpic, compound, arc tradiţional, barebow), precum şi echipelor. Deja s-au înscris arcaşi din Oradea şi judeţul Bihor şi din Arad şi Cluj.

Arcaşilor care vor acumula cele mai multe puncte în clasament, în urma etapelor, le va fi decernat titlul de campion al judeţului Bihor.

Conform organizatorilor, pot participa la Campionatul Judeţean toţi arcaşii din Bihor sau legitimaţi la unul dintre cluburile sau asociaţiile din judeţ. Participanţii trebuie să fie îmbrăcaţi în echipament sportiv (olimpic şi compound) sau costume tradiţionale şi de epocă (arc tradiţional).

Probele pentru tradiţional şi barebow vor consta în 8 ţinte (2 D, 3 D, ţinte FITA şi altele) amplasate la distanţe între 10 şi 30 de metri. Diviziile de olimpic şi compound vor trage 2x70 m respectiv 2x50, iar diviziile de barebow şi tradiţional la celelalte ţinte, pe ateliere. Pentru divizia de arc tradiţional, obligatoriu săgeţi cu pene naturale. Sunt admise telemetre şi dispozitive de măsurare a distanţelor, binocluri şi lunete.

Organizatorii ţin să precizeze că nu este admis alcoolul (înainte de competiţie şi în timpul acesteia), comportamentul nesportiv şi încălcarea măsurilor de siguranţă.

Se vor acorda titluri doar la categoriile unde sunt minim trei participanţi, atât la individual cât şi la echipe. După încălzirea şi controlul tehnic al participanţilor, programată de la ora 8, va urma de la ora 9.30 deschiderea oficială, iar întrecerile propriu-zise vor debuta de la ora 9.45. Festivitatea de premiere va avea loc de la ora 15.30.

Organizatorii precizează că punctele în clasamentul pe cluburi se adună în funcţie de locurile ocupate de sportivi, astfel echipa de pe primul loc, primeşte 7 puncte, cea de pe locul II, 5 puncte, formaţia de pe poziţia a III-a, 4 puncte, cea de pe locul IV, 3 puncte, echipa de pe locul V, 2 puncte, iar cea de pe locul VI, 1 punct. În concluzie, cu cât cluburile sau asociaţiile de arcaşi vin cu mai mulţi sportivi în competiţie, la diferite categorii, cu atât şansele să ocupe un loc bun în clasamentul pe cluburi cresc.

Următoarea etapă şi finala Campionatului Judeţean de Tir cu Arcul va avea loc în perioada 11-12 octombrie, de Ziua Oraşului Oradea, în parcul Cetăţii.

După cele două etape deja desfăşurate (Cupa "Vasile Voiculescu" şi Cupa "Nomad"), clasamentul pe cluburi în Campionatul Judeţean arată astfel:

1. C.S. "Redpoint" Oradea - 171 puncte
2. Nomad Archery - 44 puncte
3. C.S. "Alexandru Roman" - 23 puncte
4. C.S. "GYM" Oradea - 18 puncte
5. C.S. "Blueline" Nojorid - 17 puncte
6. Şoimul Aleşd - 11 puncte
7. Haiduc Salonta - 7 puncte

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6276 RON
  • 1 EUR = 4.958 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON