URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Septembrie 2020, 11:42

Cultură... cu mască: Instituţiile de cultură din Oradea reiau spectacolele în săli, cu reguli speciale şi mai puţini spectatori

Cultură... cu mască: Instituţiile de cultură din Oradea reiau spectacolele în săli, cu reguli speciale şi mai puţini spectatori PĂSTREAZĂ DISTANŢA! Chiar dacă actorii nu trebuie să poarte măşti, aceştia vor trebui să stea la distanţă pe scenă, doar în cazuri speciale fiind permis contactul fizic. În pandemie, echipa Teatrului Regina Maria a lansat un spectacol, "Şarpele în iarbă", în al cărui scenariu a fost inclusă ideea de distanţare fizică. Producţia este transmisă online şi nu jucată în faţa publicului, tot în ton cu vremurile... 
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Din 1 septembrie, după şase luni cu porţile închise, instituţiile de cultură au primit permisiunea să reia spectacolele - fie ele muzicale, de dans sau de teatru - în săli.

Cum vremurile s-au schimbat, nici experienţa unui concert sau a unei producţii teatrale nu va mai fi la fel, nici pentru spectatori, nici pentru artişti. Spre exemplu, numărul maxim al spectatorilor a fost limitat astfel încât doar o jumătate din sală să fie ocupată, participanţii fiind constrânşi să poarte măşti pe tot parcursul reprezentaţiei. Primele întâlniri cu lumea artistică în astfel de condiţii vor avea loc în această săptămână la Filarmonică şi la Teatru. 

Doar pe jumătate 

După noile cutume, evenimentele se pot ţine doar în localităţile în care se înregistrează mai puţin de 1,5 cazuri de infectări cu coronavirus la 1.000 de locuitori. Pentru ca sălile de spectacol să nu devină focare de infecţie, gazdele trebuie să respecte o grămadă de protocoale. Concret, trebuie să măsoare temperatura tuturor participanţilor, să amenajeze câte un culoar pentru intrarea, respectiv ieşirea spectatorilor, să verifice pe tot parcursul evenimentului dacă aceştia respectă distanţarea socială, adică dacă există câte un scaun liber între spectatori. Există şi o excepţie: părintele care merge împreună cu unul sau doi copii cu vârsta sub 12 ani la eveniment. 

Pentru evitarea aglomeraţiei, autorităţile au decis şi anularea pauzelor. În plus, după cum era de aşteptat, spectatorii trebuie să poarte măşti pe tot parcursul show-ului. 

Se deschide stagiunea... 

Deşi regulile au fost publicate în urmă cu două săptămâni, instituţiile de cultură nu s-au grăbit să anunţe evenimente în interior, asta pentru că noile măsuri au impus reorganizări şi investiţii. 

"Pentru că scena din Sala Enescu-Bartók este destul de mică, am fost nevoiţi să cumpărăm materiale pentru a o extinde, astfel încât să putem organiza concerte cu mai mulţi instrumentişti, care să păstreze şi distanţa între ei. A trebuit deci să renunţăm la locurile din primele două rânduri de lângă scenă, iar acum vom putea primi circa 200 de persoane", explică Meleg Vilmos, directorul Filarmonicii de Stat din Oradea. 

Instituţia este prima care a programat un eveniment în interior. Este vorba despre concertul de deschidere a stagiunii 2020-2021, care va avea loc joi, de la ora 19. Muzicienii orădeni vor interpreta lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Michel Richard Delalande şi Felix Mendelssohn - Bartholdy, iar dirijor va fi Romeo Rîmbu. 

Duminică îşi va deschide porţile şi Sala Mare a Teatrului, pentru un spectacol al Teatrului Szigligeti, "Planul Phoenix", care va începe la ora 20. Producţia va fi jucată în cadrul festivalului HolnapUtán (Poimâine), care mai programează şi alte reprezentaţii (supratitrate în limba română) până pe 27 septembrie, atât în Sala Mare, cât şi la Arcadia şi în Studioul Szigligeti. 

Încă la aer... 

Şi actorii Teatrului Regina Maria se pregătesc să revină în sala de spectacole. Chiar dacă trupa Iosif Vulcan şi trupa Arcadia au anunţat că spectacolele din septembrie se vor ţine în continuare pe scena mobilă din Cetatea Oradea, evenimentele ar putea fi reprogramate în interior în caz de vreme rea. 

"Ne-am gândit să profităm de vremea bună. Dacă într-o zi va ploua, ne vom anunţa publicul că spectacolele se vor ţine la Teatru", explică Victoria Balint, directoarea trupei Iosif Vulcan. Ea mai spune că, după noile reguli, în sala din Piaţa Ferdinand vor intra circa 250 de persoane la o reprezentaţie. 

Programul lunii septembrie cuprinde producţiile "O poveste foarte simplă" (joi, de la 20.30), "Creştini" (sâmbătă de la ora 20), "Domnişoara Iulia" (24 septembrie, ora 20) şi "Profu’ de franceză" (29 septembrie, de la ora 20). De acasă, publicul poate urmări, pe 20 septembrie, spectacolul "Şarpele în iarbă", produs în timpul pandemiei. 

Spectacole mai mici 

Din octombrie, însă, spectacolele se vor muta definitiv în Sala Mare şi în sala Arcadia din Pasajul Vulturul Negru. "Nu vom putea juca spectacolele foarte complexe, cu mulţi actori, pentru că ei trebuie să păstreze distanţa, iar aşa scena devine mică", zice Victoria Balint. 

Din această cauză, cel mai probabil, şi următoarele producţii ale teatrului vor fi tot spectacole mai mici. "Ne pregătim pentru o premieră specială dedicată copiilor, însă aceasta va fi precum cele din Cetate, adică adaptată pentru a putea fi jucată în condiţii de distanţare", spune şi Şerban Borda, directorul trupei Arcadia. Nici lumea artistică nu putea să scape de cuvântul cheie al acestor vremuri: distanţarea... 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON