Poloiştii de la CSM Digi Oradea şi Steaua Bucureşti şi-au împărţit sâmbătă şi duminică, în Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", victoriile din derby-ul Superligii Naţionale. Neînvinse în actuala ediţie de campionat, cele două formaţii s-au întâlnit în ultima etapă a turului în fieful campioanei.
În primul joc, sâmbătă, bucureştenii au câştigat la limită, cu scorul de 11-10, după ce la pauza mare conduceau chiar cu 3 goluri, scor 6-3.
Formaţia orădeană a deschis scorul, însă avea să fie singurul avantaj pe care campioana l-a avut pe parcursul acestui meci. Oaspeţii au jucat extrem de bine în prima jumătate a partidei, desprinzându-se chiar la patru lungimi pe tabela de marcaj. După ce la jumătatea confruntării scorul a fost de 6-3 în favoarea Stelei, ofensiva CSM-ului a produs şapte goluri în ultimele 16 minute de joc efectiv, dar bucureştenii au găsit soluţii de a menţine un avantaj minim până la finalul meciului.
Principalii marcatori ai formaţiei CSM Digi au fost în acest meci T. Negrean şi V. Cupic, ambii autori a câte 3 goluri.
Duminică, în meciul al doilea, orădenii şi-au luat revanşa, impunându-se mai clar chiar, cu 3 goluri, scor 11-8, după ce desprinderea a reuşit-o în sfertul al treilea.
Prima jumătate s-a desfăşurat sub semnul echilibrului, atât primul, cât şi cel de-al doilea sfert terminându-se la egalitate. CSM Digi Oradea a realizat însă un sfert al treilea extrem de eficient la ambele porţi pentru a se desprinde în acest duel cu Steaua. Freundlich a înscris primul gol, după care Kadar a transformat de două ori consecutiv, pentru ca Cupic să mărească ecartul la patru lungimi pentru bihoreni. În secvenţa decisivă s-a consemnat o nouă situaţie de egalitate, lucru ce a permis orădenilor să bifeze prima victorie în faţa principalei contracandidate în acest sezon competiţional.
De precizat însă că cel mai bun poloist al României în anul 2013, Tiberiu Negrean, a suferit o accidentare la un deget al mâinii de aruncare fiind nevoit să rateze, astfel, cel de-al doilea meci. În partida de duminică K. Kadar a fost principalul marcator de la CSM Digi, autor fiind a 4 goluri.
În urma acestor rezultate ambele echipe au câte 13 victorii şi o înfrângere la încheierea turului din sezonul regulat al Superligii Naţionale.
Cealaltă formaţie orădeană din competiţie, CS Crişul, a pierdut însă dubla cu AMEFA Arad din etapa VII-a. Învinşi cu 10-9 în primul meci, orădenii n-au reuşit să-şi ia revanşa în runda a doua. Primul sfert s-a încheiat la egalitate, 2-2, dar arădenii au preluat conducerea de la jumătatea sfertului al doilea, când Claudiu Grama a înscris pentru 5-4. Crişul n-a mai revenit până la final, iar AMEFA s-a impus şi în al doilea meci direct, cu 13-8.
Sâmbătă:
CSM Digi Oradea - Steaua Bucureşti 10-11 (2-3, 1-3, 4-3, 3-2)
Marcatori CSM Digi: Negrean şi Cupic - câte 3 goluri, Szabo, Korolija, Kadar şi Popoviciu - câte un gol fiecare.
CSM Digi Oradea - Steaua Bucureşti 11-8 (3-3, 1-1, 4-1, 3-3)
Marcatori CSM Digi: Kadar - 4 goluri, Dunca, Popoviciu, Creţu, Cupic, Freundlich, Szabo, Korolija - câte un gol fiecare.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.