CS Oşorhei a disputat miercuri primul meci de pregătire din 2014. Echipa de Liga a III-a s-a impus cu scorul de 3-1 (1-1), la Sântion, în compania formaţiei CSC Sânmartin (Liga IV).
Cele două combatante, aflate în plin proces de pregătire, au avut de înfruntat un teren greu, îngheţat, care a creat multe probleme pentru jucători. Mai experimentată, echipa din Oşorhei a dominat prima parte a jocului când şi-a trecut în cont câteva ocazii mari de gol însă cei care au deschis scorul au fost jucătorii din Sânmartin.
După un sfert de oră o minge a sărit peste fundaşii din Oşorhei iar Popescu a sprintat şi a marcat în poarta lui Sergiu Ghilea. Abia sosită din cantonamentul de iarnă, CS Oşorhei a egalat cu trei minute înainte de pauză, când Magda a şutat de la 16 metri, în diagonală, în colţul lung al porţii lui Verdeş.
După pauză cei doi tehnicieni, Rudy Kovacs (CS Oşorhei) şi Florin Farcaş (Sânmartin), au schimbat total distribuţiile. Tinerii din Oşorhei au marcat în minutul 60 prin Cheţan cu un şut din 14 metri lateral dreapta, peste portarul Deac, iar în minutul 82 Ban a stabilit rezultatul final, 1-3, după o lovitură de colţ, cu o execuţie de fineţe.
Sâmbătă, de la ora 12, CS Oşorhei va evolua la Gyula, în compania echipei locale, antrenate de orădeanul Paul Popovits jr.
CSC Sânmartin - CS Oşorhei 1-3 (1-1)
Au marcat: Popescu 15/Magda 42, Cheţan 60, Ban 82
CSC Sânmartin (repriza I): Verdeş - George Bogdan, Răzvan Bogdan, Lavrincic, Morar - Copil, Cura, Jurca, Arsene - Popescu, Ov. Ghilea.
CSC Sânmartin (repriza a II-a): Deac - G. Bogdan, Cervinschi, Chira, Morar - Pantea, Ungur, Grosu, Buştea - Popescu, Dumiter. Au mai intrat: Mălai, Sergiu Pintea, Szabo.
CS Oşorhei (repriza I): Sergiu Ghilea (Hava) - S. Matei, Alex Pintea, Pop Şerban, Hering - Moise, Ember, Magda, Cr. Andor - Ov. Popa, Ardelean.
CS Oşorhei (repriza a II-a): Puşcău - Popa, Teşan, Paşca, Dumitrescu - Cornea, Boneta, Junc, S. Ban - Mladoneczky, Cheţan.
Arbitri: Florin Marcu - Ciprian Fiter şi Rareş Lakatos.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.