URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Ianuarie 2020, 18:35

Credeţi-i pe cuvânt: USR-PLUS Bihor susţine că are cei mai curaţi şi pricepuţi candidaţi pentru locale, dar... nu îi deconspiră

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Bihorul este primul judeţ din ţară în care Alianţa USR-PLUS a încheiat discuţiile referitoare la formarea echipei comune de candidaţi la alegerile locale", a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, departamentul de comunicare al PLUS Bihor. Culmea, însă, numele "oamenilor noi" care vor încerca să obţină voturile bihorenilor sunt, deocamdată, secrete.

Potrivit comunicatului, filialele judeţene ale USR şi PLUS Bihor "au ajuns la o înţelegere finală în ceea ce priveşte listele comune de candidaţi pentru alegerile locale, atât în municipiul Oradea, cât şi în judeţ", chiar marţi, iar "ponderea pe liste a candidaţilor din cele două partide este una echitabilă, accentul fiind pus pe competenţa şi integritatea celor care vor reprezenta Alianţa USR PLUS în structurile locale".

"Ne vom prezenta în faţa bihorenilor cu o echipă puternică formată din oameni oneşti şi profesionişti. Vrem să impunem în politica bihoreană valorile pentru care noi am intrat în politică, sa scăpăm de pesedism, adică de hoţie, de indiferenţa faţă de problemele oamenilor şi de incompetenţă. Noi credem că totul pleacă de la oameni, oamenii pe care vrem să-i schimbăm şi oamenii pe care-i propunem în loc", este citat în comunicat preşedintele USR Bihor, deputatul Silviu Dehelean, preşedinte USR Bihor.

La rându-i, preşedintele USR Bihor, Ioana Mihăilă, transmite prin comunicatul de presă: "Discuţiile cu colegii de la USR Bihor s-au derulat în modul cel mai fluid, pentru că am stabilit de la bun început că interesul comun este de a ne prezenta cu cea mai competentă şi valoroasă echipă. Suntem pregătiţi să muncim împreună în precampanie şi în campanie, pentru a aduce în faţa alegătorilor proiecte consistente de dezvoltare a Bihorului".

În ciuda asigurărilor că Alianţa USR-PLUS şi-a stabilit cea mai valoroasă garnitură de candidaţi, paradoxul este că identitatea acestora este "protejată", comunicatul nedivulgând numele niciunui viitor candidat, chiar dacă cele două partide i-au şi stabilit. Cum ar veni, "oamenii noi" trebuie crezuţi, pur şi simplu, cel puţin deocamdată, pe cuvânt...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Toata increderea
Stim ca aveti oameni extraordinari in partid care vor pune cetateanul pe primul loc, asa cum nu se intampla acum. Aveti toata increderea ! Ne vedem la vot
Postat 29 Ianuarie 2020, 00:00 de Nnc
USR
Sau cum arata niste rebuturi politice. Duceti-va tot invartindu-va.
Postat 28 Ianuarie 2020, 21:57 de TKO
Ce este greșit?
Salutare, Aceasta o fi strategia, bine ca au o strategie nu vad o problema, sa vedem ce urmează, aici alianță chiar are un challenge adevăra, unde trebuie sa te bați cu un PNL puternic, mai este si opozitia PSD, UDMR care nu sunt nici ei de neglijat chiar dacă nu sunt pe placul majoritatii. De asta cred ca are logica secretul lor, iar o competitie e foarte bună în orice domeniu, duce spre progres, bine ca merg împreună, își sporesc șansele.
Postat 28 Ianuarie 2020, 20:47 de onestepahead
Cei mai curați ...
... în sensul în care nu s-au îmbogățit încă din politică !?! Dar se pregătesc intens, viitorii mercenari ... pe principiul că e doar pentru cine se nimerește !?!
Postat 28 Ianuarie 2020, 19:35 de CrisDumi
Mana taiata !
Decat sa-l votez pe dehelean,mai bine imi tai mana. Ambele maini.
Postat 28 Ianuarie 2020, 18:50 de Kuler
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON