URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 08 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că mai toată lumea a auzit de concitadinul nostru George Haber, ajuns în Sillicon Valley, unde a făcut o frumoasă carieră în IT. De câte ori are ocazia, vine în țara natală și deapănă, cu mult umor și competență, experiențele fascinante acumulate într-o viață de om. Așa a făcut și săptămâna trecută, când la IQ Digital Oradea Summit, o manifestare de mare calitate, ne-a povestit despre planurile sale de viitor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, în dimineața când Administrația Fondului de Mediu a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor în Programul Casa Verde, pentru finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și, în premieră, și a dotării cu acumulatori, am simțit gustul frustrării. Nu al invidiei față de cei care le-au înregistrat în mai puțin de 2 minute (am prieteni care au reușit), ci al frustrării că n-am priceput unde am greșit...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
30 Septembrie 2024, 13:48

Copiii din 2014 şi 2015 sunt aşteptaţi la selecţia de la polo a clubului CSM Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Clubul Sportiv Municipal Oradea organizează selecţie la polo pe apă pentru fetele şi băieţii născuţi în anii 2014 şi 2015.

Astfel, copiii care ştiu să înoate sau care sunt înscrişi la cursurile de perfecţionare sunt aşteptaţi de la ora 16, în fiecare zi de luni până vineri la Bazinul Acoperit Crişul pentru o şedinţă de testare.

Mai multe informaţii se pot obţine de la antrenorul Christian Şandor, la numărul de telefon 0771 625 226.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5425 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON