URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Iulie 2024, 18:00

Contabilii şi experţii contabili din Bihor vor sărbători Ziua Naţională a Contabilului Român printr-o dezbatere legată de inteligenţa artificială și soluțiile smart

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ziua Naţională a Contabilului Român, sărbătorită an de an pe 13 iulie, va fi marcată şi în Oradea două zile mai târziu, printr-o manifestare menită să dezbată, între altele, provocările şi modul în care inteligenţa artificială și soluțiile smart pot dezvolta contabilitatea.

Conform unei informări din partea organizatorilor, întâlnirea, desfăşurată sub sloganul „Tradiţie pentru viitor. Evoluăm împreună!”, va avea loc luni, 15 iulie, începând cu ora 13, la Hotel Ramada Oradea.

"Mesajele partenerilor instituţionali ai profesiei - instituţii şi autorităţi de reglementare, mediul de afaceri şi mediul educaţional - vor fi transmise în deschiderea evenimentului, iar împreună cu aceştia, profesioniştii contabili vor dezbate, în panel, tema evenimentului: Era smart accounting: Contabilitatea, de la A la AI. Într-o eră în care tehnologia redefineşte toate aspectele vieţii profesionale pentru a rămâne relevante noilor realităţi din lumea afacerilor, evenimentul îşi propune să exploreze modul în care inteligenţa artificială şi soluţiile smart pot transforma contabilitatea, îmbunătăţind eficienţa, precizia şi valoarea adăugată oferită de profesioniştii contabili partenerilor lor", se arată în comunicat.

Evenimentul, organizat de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), a ajuns la al 20-lea an, fiind considerat "cel mai important eveniment din România dedicat profesiei contabile".

"Ziua Naţională a Contabilului Român reprezintă şi un prilej de a evidenţia în mod public rezultatele muncii experţilor contabili şi contabililor autorizaţi, premiindu-i pe aceştia în cadrul Topului membrilor CECCAR. Sunt recunoscute, astfel, performanţele societăţilor de expertiză contabilă şi de contabilitate, precum şi ale experţilor contabili şi contabililor autorizaţi, în semn de apreciere a contribuţiei acestora la dezvoltarea profesiei şi a mediului de afaceri, în interes public", mai menţionează comunicatul.

De altfel, premierea specialiștilor din domeniu a devenit o tradiţie.

Vezi AICI cine au fost cei mai buni contabili din Bihor în anul 2023!

Anul acesta, Ziua Națională a Contabilului Român va fi sărbătorită pe un fundal tensionat, contabilii, experții contabili, dar și clienții lor reclamând măsurile recente luate de Guvern, catalogându-le ca fiind „abuzuri fiscale și legislative”, în dezavantajul firmelor, dar și al contabililor, a căror muncă este îngreunată.

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, și contabilii din Bihor, susținuți de clienții lor antreprenori, se alătură demersului inițiat la nivel național și numit „Fără haos în legislația fiscală! Vrem predictibilitate”, organizând luni, 8 iulie, de la ora 10, un protest în fața Prefecturii, iar apoi un marș pe câteva străzi centrale.

Detalii, în articolul „Contabilii din Bihor organizează un marș de protest în centrul Oradiei, nemulțumiți de „haosul din legislația fiscală”, inclusiv de e-TVA

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON