URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Iulie 2020, 11:01

Concurs de creație dramatică organizat de Teatrului Regina Maria: orice doritor poate să participe

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Teatrul Regina Maria organizează între 15 iulie şi 15 august un concurs de creaţie dramatică la care se poate înscrie orice doritor. 

La fel ca în anii trecuţi, participanții pot opta pentru orice tematică, însă un criteriu de apreciere a pieselor va fi numărul de personaje. "Încurajăm trimiterea textelor scrise pentru 1, 2 sau 3 personaje, într-un singur act, care au maximum 25 de pagini (aproximativ 50 000 de caractere fără spaţii). Nu sunt admise dramatizări, nici piese care au fost deja publicate sau reprezentate", se arată într-un comunicat transmis miercuri de biroul de presă al Teatrului.

Textele trimise pentru concurs nu vor fi înapoiate autorilor.

Spre deosebire de anii trecuţi, când concursul făcea parte din Festivalul de Teatru Scurt, anul acesta competiţia este realizată separat, textele câştigătoare fiind alese de un juriu format exclusiv din actorii trupei Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria.

Anul acesta nu se vor acorda premii în bani. Rezultatele concursului vor fi anunţate la sfârşitul lunii august, iar primele trei texte selectate de către membrii juriului vor fi incluse în repertoriul Teatrului Regina Maria, ca spectacole lectură, vor fi publicate pe paginile Teatrului din social media şi transmise electronic tuturor teatrelor din ţară, cu recomandări. De asemenea, unul dintre cele trei texte va fi ales pentru a deveni punctul de pornire a unui spectacol din repertoriul trupei Iosif Vulcan.

Lucrările vor fi trimise pe adresa: Teatrului Regina Maria, Piața Ferdinand nr. 6, cod 410021, Oradea, jud. Bihor cu menţiunea: "Pentru concursul de creaţie dramatică – ediţia 2020" până la data de 15 august.

Participanţii pot trimite mai multe texte. Acestea trebuie expediate într-un singur exemplar, fără a fi semnat, iar pe colet nu se va menţiona numele şi adresa expeditorului.

Totodată, în colet se va introduce un plic sigilat, care va conţine datele de contact ale autorului (nume, adresă şi număr de telefon) şi un motto ce trebuie să apară şi pe prima pagină a lucrării, ca element de recunoaştere. Juriul va deschide plicurile după selectarea textelor câștigătoare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON