Clubul orădean de tenis CS Voinţa şi-a făcut bilanţul, astfel că Denisa Cherecheş, antrenată de Ina Danciu, a fost desemnată cea mai bună sportivă a clubului în 2014, după ce a obţinut rezultate remarcabile în turneele internaţionale.
Pe locul al doilea s-a clasat Giana Cormoş (antrenor Anderko Gheorghe), urmată, pe a treia treaptă, de Daria Jula (antrenor Alexandru Stohor). Următoarele poziţii în topul celor mai buni sportivi sunt ocupate de Tania Negrău (Alexandru Stohor), Nicodim Paul-Todea (Firoanda Todea), Bianca Moise (Ina Danciu), Denis Tivadar (Alexandru Stohor), Eduard Florea (antrenor Alexandru Stohor), Vladimir Cuc (antrenor Ionuţ Hodişan) şi Andrei Zau (antrenor Anderko Gheorghe).
"În tenis, rezultatele vin mai târziu decât în oricare din celelalte sporturi, de aceea părinţii trebuie să se înarmeze de la început cu multă răbdare şi să conştientizeze că eforturile financiare sunt considerabile şi că ele cresc substanţial când se pune problema performanţei. Situaţia economică de la noi fiind încă destul de grea, sponsorii nu se înghesuie să sprijine cariera unor sportivi chiar de reală perspectivă aşa că greul rămâne tot pe umerii părinţilor", a declarat directorul CS Voinţa, Mircea Drăgoi.
"Îmbucurător este faptul că la Clubul Sportiv Voinţa Oradea vor fi legitimaţi în anul viitor circa 15 sportivi din comunele Vadu Crişului, Şuncuiuş sau Ţeţchea, localităţi cuprinse în programul "Tenis în comune şi sate"", a mai spus Drăgoi.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.