URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 02 AUGUST 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când cu Pasajul Magheru, s-a constatat că cei care vin de pe Ady Endre, trec prin centru pe Iosif Vulcan, ajung în Piaţa Libertăţii şi nu mai pot intra în pasaj, ci trebuie să facă obligatoriu dreapta, pe podul Dacia. Acesta este şi motivul pentru care strada Andrei Şaguna, de lângă Parchet, a devenit cu două sensuri. Acum, primarul Florin Birta propune ca aici să se dea mai multă atenţie pietonilor şi bicicliştilor, ceea ce înseamnă, practic, că traficul ar avea loc în principal prin Piaţa Libertăţii.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Nu-i prima oară când Bolojan vrea să rezolve probleme gingașe cu metode... inginerești. Ideea trecerii actorilor și instrumentiștilor pe contracte de muncă pe durată determinată, pentru „eficientizarea” actului cultural, reflectă un reflex al stilului managerial cu iz dictatorial care l-a făcut celebru - dar, fără îndoială, și eficient - pe fostul edil al Oradiei.
Zic şi eu
Adrian Cris
Veste proastă pentru orădeni: Termoficare, care abia a înlocuit producția de energie termică pe bază de cărbuni cu cea pe gaz, mult mai puțin poluantă și mai eficientă, va trebui să plătească o sumă enormă pentru a-și cumpăra așa numitele certificate verzi, care îi dau dreptul să polueze. În cazul în care cele 60 de milioane lei necesare nu vor fi date de Guvern (din banii tuturor românilor), nota de plată o vor achita orădenii fie direct, prin inevitabila scumpire a gigacaloriei, fie indirect, prin subvenționarea de către Primărie (ceea ce înseamnă că o suportă toți locuitorii orașului, indiferent că sunt sau nu clienți ai Termoficare).
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Creatorii de filme şi cărţi de anticipaţie care au lansat scenarii cu epidemii globale ce loveau omenirea (un exemplu recent este "Contagion", din 2011, pe care multă lume l-a descoperit după izbucnirea crizei Covid) nu şi-au putut imagina că, într-o situaţie reală, oamenii vor refuza în număr mare leacul descoperit de cercetători. Dar viaţa bate filmul!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Zborurile externe au fost reluate pe Aeroportul din Oradea. Ce părere aveţi despre destinaţiile operate de Ryanair (Milano, Bologna, Londra, Dusseldorf)?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
După 2 ani în care nu s-au organizat concursuri de admitere în magistratură, recent situaţia a fost deblocată şi se aşteaptă anunţurile oficiale pentru reluarea acestora. În concret, în urmă cu aproximativ 2 ani, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile legale care reglementau concursurile de intrare în magistratură, pe motiv că toate condiţiile de accedere erau prevăzute în regulamentele Consiliului Superior al Magistraturii, şi nu în lege.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Meningita West Nile este o boală infecţioasă transmisă la om prin înţepăturile de ţânţari, transmiterea directă de la om la om nefiind posibilă. Rezervorul de virus este reprezentat de păsările migratoare care sunt înţepate de ţânţari.
01 Noiembrie 2009, 00:00

Clientul nostru, miştoul nostru

Clientul nostru, miştoul nostru LEGEA JUNGLEI. Bănuiţi că ar fi furat un parfum, Sorina şi Roman Hanga (foto) au fost ruşinaţi în văzul lumii şi apoi percheziţionaţi de agenţii de pază ai magazinului Carrefour, care n-au mai aşteptat venirea unor poliţişti ori jandarmi, cum cere legea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Clientul nostru, stăpânul nostru", se laudă toţi comercianţii, dar de multe ori realitatea e pe invers: "Clientul nostru, la cheremul nostru".

Au păţit-o pe pielea lor doi orădeni, soţii Sorina şi Roman Hanga, care au ales să-şi facă cumpărăturile la unul dintre cele mai respectabile hypermarketuri din oraş, dar unde s-au convins că angajaţii suferă încă de metehnele comerţului de pe vremuri. Când cumpărătorii erau la mâna vânzătorilor...

Aţi furat!

Miercuri, 21 octombrie, soţii Hanga au ieşit la cumpărături în hypermarketul Carrefour din Lotus Center. "Îmi plăcea să cumpăr de acolo, că au preţuri şi produse bune", povesteşte Sorina. Şi-au văzut de shopping şi, la urmă, s-au îndreptat spre casa de marcat, pentru a le achita. În timp ce plătea, femeia şi-a văzut soţul vorbind cu un agent de pază, dar la început nu i-a dat importanţă. "Am crezut că se cunosc". Însă când agentul i s-a adresat şi ei, spunându-i că-i suspectează că ar fi furat din magazin, a fost obligată să devină atentă.

"Trecuserăm amândoi prin instalaţia care detectează dacă ai produse prin buzunare ori prin haine şi nu a piuit. A venit încă un agent şi ne-a zis că soţul meu a furat din magazin şi că trebuie să mergem cu ei", povesteşte femeia. "M-am simţit atât de umilită când toţi clienţii se uitau la noi. Cine ne-a văzut putea zice că suntem hoţi. Ce, a mai stat careva să vadă dacă paznicii aveau dreptate sau greşeau?!..."

Unde e parfumul?

Cei doi soţi au fost duşi de agenţii Cobra Security, firma contractată să păzească hypermarketul, în aşa-numita cameră de interpelare, o încăpere lăturalnică unde sunt verificate persoanele asupra cărora există suspiciuni de furt. "M-au pus să scot tot ce am în buzunare, iar apoi să trec dincolo de o tejghea, unde probabil se află o instalaţie care detectează obiecte ascunse", zice Roman. Instalaţia n-a emis însă niciun semnal, indiciu că bărbatul nu pitise niciun produs în haine. "Apoi a venit încă un domn care a zis că de fapt nu eu, ci soţia a furat un parfum", continuă el.

"Nu mi-a venit să cred", preia Sorina povestea. "Mi-au zis că în imaginile surprinse de camerele de supraveghere din magazin se vede că aş fi luat un parfum şi l-am pus în coş, dar că la casă n-am mai ajuns cu el. Voiau să ştie ce am făcut cu parfumul. Degeaba le-am zis că nici măcar n-am oprit la cosmetice. Agenţii au ţinut-o pe-a lor!".

Imagini secrete

Paznicii i-au cerut şi femeii să-şi golească buzunarele şi geanta. Cum nici aşa n-au găsit obiectul căutat, le-au spus celor doi soţi că trebuie s-o percheziţioneze corporal pe Sorina. "L-au scos pe soţul meu afară şi m-au pus să stau cu faţa la camera de filmat. Am ridicat mâinile ca deţinuţii, în timp ce o doamnă m-a pipăit peste tot", zice femeia indignată. Mai ales că, deşi a cerut să vadă imaginile incriminatoare, agenţii de pază au refuzat-o. "Poate au insistat şi pentru că devenisem nervoasă - admite ea - dar cum să nu fiu când îşi băteau joc de noi?". După ce angajata firmei de pază a terminat percheziţia, convingându-se că Sorina nu avea niciun parfum, au scos-o din cameră şi i-au spus sec "la revedere". Nu tu "scuze", nu tu "am greşit"…

Poate că mulţi ar fi înghiţit umilinţa, dar Sorina şi-a zis că nu poate lăsa lucrurile aşa. Absolventă de ştiinţe juridice, a cerut un formular tipizat pentru a scrie o reclamaţie, descriind incidentul şi pretinzând scuze în scris, plus - la fel cum se întâmplă în ţările civilizate - daune morale. "Eu zic că n-am sărit calul, am cerut 1.000 de lei", explică ea.

Cine greşeşte, plăteşte

Deşi în formularele pentru reclamaţii Carrefour se obligă să răspundă în 48 de ore, Sorina n-a primit niciun răspuns vreme de 5 zile. Astfel că pe 26 octombrie s-a întors pentru a se plânge de lipsa răspunsului şi pentru a-şi înnoi pretenţiile la scuze şi la daunele morale. "Oricine, în meseria sa, când face o greşeală, plăteşte", spune femeia, convinsă că cineva trebuie să dea seama şi faţă de ea.

A doua zi, cei doi soţi au primit un telefon de la un reprezentant al Carrefour, care le-a spus că vina pentru "incident" ar fi a dispecerei care urmăreşte imaginile camerelor de supraveghere. "Mi-au spus că dispecera a fost înlocuită, dar nouă nu ne pot oferi nici scuze, nici bani, ci doar o masă cu alţi clienţi", afirmă Sorina. Aşa că a declinat oferta. "Cum, să stau la masa lor cu alţi clienţi nemulţumiţi? Nici să nu-şi imagineze!".

S-a dus ţintă la Protecţia Consumatorului şi la Poliţie, unde a depus plângeri. Inspectorii OPC au şi mers în control şi au discutat cu agenţii de pază şi conducerea magazinului. "Au recunoscut că a fost o confuzie", afirmă Traian Bejan, inspector OPC, menţionând că investigaţiile pe marginea incidentului continuă.

Cu de la sine putere

Deşi orice magazin are dreptul să se păzească de clienţii care l-ar putea fura, legea reglementează modul în care decurg asemenea proceduri. Codul de Procedură Penală prevede că percheziţia corporală se poate face doar de către o persoană de acelaşi sex şi într-o încăpere anume, ceea ce s-a respectat în cazul soţilor Hanga. Însă o altă lege, cea privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, obligă agenţii ca atunci când au suspiciuni privind un client să se limiteze la legitimarea persoanelor respective, şi "numai în cazul infracţiunilor flagrante, să oprească şi să predea poliţiei pe făptuitor".

Ceea ce agenţii firmei Cobra Security nu au făcut, nechemând la faţa locului nici Poliţia, nici Jandarmii. "Trebuie să percheziţionezi corporal când ştii sigur ceva, nu pe nişte bănuieli", explică Traian Bejan, care precizează că OPC va face şi alte controale la Carrefour pentru a verifica prevederile contractului dintre hypermarket şi firma de pază.

Se mută în instanţă

razvan-doseanu.jpgRămasă cu senzaţia că a fost batjocorită, Sorina Hanga a decis să acţioneze în instanţă conducerea magazinului. "Trebuie să dispară asemenea abuzuri. Nu-i normal ca agenţii de pază să nu respecte legea, chiar dacă şefii le cer altceva. Niciun regulament de ordine interioară, fie al firmei de pază, fie al magazinului, nu poate contraveni legii", spune avocatul Răzvan Doseanu (foto), care vrea să preia cazul soţilor Hanga pentru a-l transforma într-un precedent.

Între timp, văzând că situaţia a ajuns "la presă", conducerea Carrefour a încercat o nouă conciliere cu clienţii nemulţumiţi. "Mi-au oferit bonuri de cumpărături de 500 de lei. Dar eu nu-mi mai fac cumpărături acolo!", a declinat Sorina oferta, dublând în schimb suma pretinsă ca daune morale. "Vreau să plătească! Eu m-am rugat atunci de ei să mă lase în pace, că n-am furat nimic. Să simtă şi ei că orice greşeală se plăteşte", zice femeia, hotărâtă acum ca ea să fie cea intransigentă şi indiscretă.




NO COMMENT
Oficial, o să răspundă


Contactat de BIHOREANUL, Vlad Sterian, directorul magazinului Carrefour din incinta complexului Lotus, a refuzat să facă orice comentariu. "Nu dorim să comentăm sub nicio formă incidentul", a fost singura sa declaraţie.

Un răspuns similar l-a dat şi Gelu Pintea, şeful de obiectiv din partea firmei de pază Cobra Security. "Vom prezenta o părere oficială a Cobra Security cât de curând", a promis acesta.


UPDATE: Ulterior publicării acestui material, directorul pe regiunea de vest a Cobra Security, Nicolae Abrudan, a remis un drept la replică, în care susţine că agenţii de pază au acţionat legal, ei verificând, aşa cum Hotărârea de Guvern 479/2003 le permite, bonul fiscal al clienţilor. Totodată, Abrudan invocă Legea 333/2003, care permite agenţilor de pază să oprească şi să legitimeze persoane despre care există date sau indicii că au săvârşit o infracţiune, şi susţine că soţii Hanga nu au fost acuzaţi de furt.

"În cazul soţilor Hanga, aceştia au fost conduşi în spaţiul menţionat pe un ton discret şi neutru, fără a atrage atenţia celorlalţi clienţi şi fără a-i expune în vreun fel", susţine directorul Cobra Security. Acesta mai spune şi că agenţii de pază "nu au găsit în cei doi soţi parteneri de dialog, dispuşi să clarifice o problemă, ci a primit acuze şi ameninţări pe un ton ostil încă din prima clipă".

Abrudan recunoaşte că agenţii de pază au efectuat un control corporal "sumar", dar zice că acesta a fost făcut "cu acordul clientului, care îşi scoate singur produsele din sacoşe şi gentă şi nu se procedează la dezbrăcarea persoanei". Şeful firmei de pază mai precizează că agenţii şi-au prezentat scuze celor două persoane. Concluziv, Abrudan spune că cei doi soţi dovedesc "rea-credinţă şi interes material vădit în urma unei situaţii care nu poate fi imputabilă agenţilor Cobra Security".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1348 RON
  • 1 EUR = 4.9198 RON
  • 1 HUF = 0.0138 RON