Gheorghe (Titi) Frenţ, fostul director al Clubului Sportiv Crişul, retrogradat, chipurile la cerere, datorită unor "probleme de ordin personal", e văzut mai mult pe la terasele de pe Corso decât pe la serviciu.
Pe lângă că freacă menta toată ziua, omul are în schimb, în continuare, pretenţii de boss, încercând, de pildă, să îşi deconteze din banii clubului un bilet de avion pentru un drum Oradea-Bucureşti făcut în interes personal.
Noul director, Ionel Bungău, l-a "tăiat" din scurt, astfel că lui Titi nu i-a mai ieşit pasienţa. Dar, înainte, oare câte excursii o fi făcut pe banii publici?
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.