Primele patru tramvaie noi produse de Astra Arad vor circula începând de sâmbătă prin Oradea. În prima zi, cei care vor urca în ele vor călători gratuit.
Așa cum BIHOREANUL a mai scris, primele trei tramvaie au ajuns în luna mai, iar ultimul a fost pus pe șinele din Oradea în 4 iunie. De atunci, acestea au fost în perioada de teste, în ultimele zile fiind văzute mai des circulând pe liniile din oraș.
Potrivit purtătorului de cuvânt al OTL, Carmen Tocuț, acestea vor rula, pe rând, pe toate liniile din oraș, traseul lor fiind stabilit la fiecare capăt de linie.
Conform contractului încheiat cu Astra Vagoane Arad, celelate 6 garnituri din primul lot vor ajunge la Oradea anul acesta, iar alte zece până la sfârşitul anului viitor. Investiţia totală, finanţată din fonduri europene, se ridică la 148 milioane lei.
Cele patru tramvaie au câte 210 locuri, fiecare, dintre care 45 pe scaune, sunt dotate cu recuperator de energie la frânare, aer condiționat, rampă pentru persoanele cu dizabilități și instalație de încălzire. Unul singur cântărește circa 37 de tone.
De asemenea garniturile sunt dotate și cu sisteme care să le permită să avanseze măcar 200 de metri, pentru evacuarea intersecţiilor, dacă rămân fără curent electric.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.