Cei care uită

Mai țineți minte cu siguranță sutele de mii de oameni care au împânzit străzile României pentru a scanda împotriva Ordonanței 13. A fost interesant de urmărit dinamica acelor proteste - au început cu grupuri mici de inimoși plini de spirit civic, au crescut ca un aluat pus la dospit, au devenit tot mai populare, cu tot mai mulți oameni în stradă, au atins un maxim istoric, după care s-au subțiat zi după zi, iar prin piețe au rămas doar cei mai îndârjiți.

Oricât de mare ar fi furia populară, ea se stinge la un moment dat. Pe măsură ce trec zilele, lunile și anii, din marea flacără ce a fost mai rămâne o mică pâlpâire. Oricât de multă revoltă ar simți la un moment dat, oricât de tare li s-ar încinge spiritul din cauza unei nedreptăți, oricât de porniți ar fi împotriva cuiva sau a ceva, încetul cu încetul, oamenii se vor întoarce la problemele lor și vor uita de ale altora. Iar politicienii au mare încredere în capacitatea oamenilor de a uita.

Pornind de la această capacitate, în lumea politică se pot întâmpla foarte multe - cel mai hulit om de astăzi poate câștiga alegeri peste câțiva anișori, cel pus la zidul infamiei va poza curând în erou, cel împotriva căruia se strigă din sute de mii de piepturi mâine se poate întoarce pe cai mari poimâine. Prin fenomene greu de înțeles, omul acela pe care azi l-ai strânge de gât poate deveni mâine salvatorul nației și al tău personal. Memoria publicului pe termen lung este deficitară, mai ales în domeniile mai complicate, cum sunt politica și administrația publică.

Și, totuși, clasei conducătoare îi este frică de protestele publice. Furia populară poate produce schimbări nedorite în organigrama călduroasă și confortabilă căreia aleșii îi spun „la serviciu”. Iar pentru a evita un deranj prea mare, jucători de șah sunt dispuși să sacrifice unele piese. Sub presiunea pionilor, turnurile încep să se clatine, caii o rup la fugă scăpați din hățuri, nebunii se urcă pe socluri și se visează regi, în timp ce regii și reginele își înlocuiesc coroanele de aur cu cununi de spini.

Pentru calmarea furiei populare, se încearcă prima dată declarația de amenințare în direct la TV. Cum aceasta nu funcționează niciodată, se trece la bastonul jandarmului, gazul lacrimogen și tunul cu apă. Dacă și metodele acestea eșuează, se scoate artileria grea - renunțări, capete plecate, retrageri de ordonanțe, schimbări în funcții, demisii - totul pentru ca pionii să revină la locurile lor și să-i lase pe ceilalți de pe tabla de joc să-și vadă de treaba lor.

Chiar dacă demisia unui prim-ministru are efect anti-corupție cam cum are usturoiul în vindecarea de Covid-19, poporul va simți gustul victoriei și va spera pentru un timp într-o viață mai bună. După care va începe să uite și să se întoarcă la treburile de acasă. Iar sistemul, un organism miraculos care se repară singur, se va dezmorți ca un balaur adormit o vreme și va începe să-și miște tentaculele până va recâștiga toate castelele și jilțurile pierdute. Pentru că oamenii uită.