Ce spune psihologia despre gusturile politice?

Discuţiile despre politică, religie şi fotbal sunt cele ce întreţin spiritul conversaţiei la petreceri ori reuniunile din faţa blocului. Se prea poate să fi observat faptul că părerile indivizilor legate de aceste trei subiecte rămân constante şi nu se schimbă. Şi există explicaţii psihologice pentru acest fapt.

În primul rând, părerile legate de politică şi afinitatea pentru un anumit partid ajung să alcătuiască o parte din noi, mulându-se pe personalitatea fiecăruia, concepţia morală şi noţiunile noastre despre bine şi rău. Ori personalitatea reprezintă esenţa a ceea ce suntem, ceea ce ne diferenţiază pe noi de ceilalţi. Opiniile şi afinităţile politice fac parte dintr-un set de idei fixe ce derivă din concepţii adânc înrădăcinate în fiecare. A încerca să schimbi aceste concepţii ar însemna să determini un om să renunţe la o parte din el, la ceva ce-l defineşte pe el ca persoană. De aceea, atunci când vine vorba de libertatea opţiunilor personale, cu greu vei vedea un vecin democrat votând cu un partid conservator sau un conservator votând cu un partid liberal. Opţiunile noastre politice, la fel ca cele religioase, se schimbă greu şi rareori radical.

Un studiu publicat în Political Psychology a încercat să vadă dacă genetica joacă un rol în alegerea opţiunilor politice. Gemeni identici au fost testaţi pentru a vedea dacă sunt liberali ori conservatori în gândire. Conform acestui studiu, 56% din trăsăturile politice ale indivizilor se datorează factorilor genetici şi 44% factorilor de mediu. Prin "factori de mediu" se înţelege aici structura familială, televizorul, discuţiile cu prietenii, studiul individual al problemelor de ordin politic.

Un articol din Washington Post vorbeşte despre un alt studiu conform căruia conservatorii sunt mai subiectivi decât democraţii în ceea ce priveşte minorităţile rasiale. Imagini cu persoane de culoare le-au fost afişate unor subiecţi într-un context care sugera faptul că acele persoane de culoare ar beneficia de ajutor de şomaj. Cei conservatori în gândire au fost mai receptivi ulterior la imagini derivate din reclame ale republicanilor din SUA care afirmau că guvernul risipeşte bani.

Un alt studiu în psihologia politicii afirmă că liberalii sunt mai toleranţi în faţa situaţiilor incerte, în timp ce oamenii cu viziuni politice conservatoare reacţionează mai rapid la situaţii care implică teamă. Totodată, cei cu viziuni politice conservatoare au tendinţa să perceapă feţele oamenilor ca fiind mai ameninţătoare şi mai dominante decât sunt în realitate. Acelaşi studiu postulează că democraţii sunt în general mai puţin satisfăcuţi de calitatea vieţii decât conservatorii.

Dar ce spune psihologia despre deciziile politice ale conservatorilor şi liberalilor? Un studiu numit "Where Do We Draw Our Lines? Politics, Rigidity, and the Role of Self-Regulation" publicat în Social Psychological and Personality Science în Ianuarie 2010 afirmă că politicienii din partide conservatoare şi persoanele cu afinităţi politice conservatoare au tendinţa să pună accentul pe prevenirea rezultatelor negative şi să fie mai rigide în gândire decât liberalii. Membrii partidelor conservatoare învaţă mai bine în prezenţa stimulilor negativi decât a celor pozitivi şi au tendinţa să evite situaţiile de risc. Liberalii pun accent pe creativitate, iar conservatorii pe ideea de organizare eficientă.

Un grup de cercetători danezi au cerut unor studenţi să-şi imagineze două situaţii de risc care ar putea avea loc într-un trib: un război cu un trib războinic vecin şi o situaţie de risc implicând un potop ce ar putea fi prevenit prin construirea unui dig. Aceloraşi studenţi li s-au afişat apoi poze cu două chipuri de persoane ce difereau radical prin gradul de dominanţă pe care îl afişau. Pe care din cele două persoane le-ar alege studenţii ca lideri în cazul celor două situaţii de criză? Studiul a dezvăluit că 72% dintre studenţi au ales personajul cu înfăţişare mai dominantă pentru a le fi lider în caz de război, însă doar 41% dintre ei au considerat acelaşi lider ca fiind capabil să-i scape de situaţia care implica iminenţa unui potop. Iar dacă percepţia fizicului poate influenţa opţiunile votanţilor, aflaţi că până şi tonul vocii poate decide cine câştigă alegerile. Un studiu din 2015 afirmă că şansa de a primi votanţi scade cu cât mai subţire este vocea candidatului. Unui grup de subiecţi li s-a redat acelaşi text audio ("Vă îndemn să votaţi pentru mine în noiembrie") în diferite instanţe care au presupus ridicarea şi coborârea tonalităţii vocii cu 20Hz.

Subiecţii au avut prejudecăţi în cazurile în care tonalitatea vocii era mai ridicată şi au fost deosebit de înclinaţi spre candidaţii de sex masculin în cazurile în care candidatul fictiv era prezentat ca fiind femeie. De unde putem deduce că în cazul femeilor avantajate la alegeri sunt cele care au o tonalitate a vocii mai groasă. Candidaţii cu vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani sunt preferaţi de public în detrimentul celor de 30 de ani ori al celor cu vârste cuprinse între 60 şi 70 de ani. Motivaţia stă în faptul că în intervalul 40-50 de ani vocea peroanelor se află la cea mai joasă tonalitate de pe parcursul vieţii. O voce mai groasă inspiră încredere deoarece este asociată cu determinarea, competenţa şi înţelepciunea vârstei.

* Noul colaborator al BIHOREANULUI, Răzvan T. Coloja, este psiholog. În vârstă de 37 de ani, acesta a terminat facultatea de Ştiinţe Socio-Umane (Psihologie), cea de Ştiinţe (Informatică) şi cea de Litere (Biblioteconomie), la Universitatea din Oradea. A publicat patru romane şi câteva articole în reviste de specialitate. A activat câţiva ani ca jurnalist în presa IT - a fost redactor-şef al revistei "MyLinux", redactor-şef adjunct al revistei "MyComputer" şi redactor al revistei "Connect". Este pasionat de sociologie, psihologie socială, neuropsihologie, Linux şi literatura transgresivă. În timpul liber întreţine site-ul psihoradea.com dedicat orădenilor interesaţi de psihologie. Poate fi contactat la [email protected].