Dincolo de legitimizarea parteneriatelor între persoane de acelaşi sex, următoarea problemă stringentă a societăţii româneşti este creşterea copiilor de către cupluri de acelaşi sex. Iar dacă feţele bisericeşti şi promotorii familiei tradiţionale aduc argumente de ordin biblic în defavoarea acestui concept, ştiinţa în schimb afirmă cu totul altceva.
De la începutul anilor '80 şi până în prezent s-au publicat peste 80 de studii în psihologie care tratează exact această temă a copiilor crescuţi de cupluri homosexuale, studii care analizează dacă există sau nu un impact negativ asupra acestor copii.
Există cel puţin 78 de studii ştiinţifice care au abordat acest subiect şi care afirmă că un copil crescut de persoane de acelaşi sex nu întâmpină dificultăţi de ordin emoţional şi - mai mult - identitatea sexuală a acestuia nu este afectată în niciun fel. De partea cealaltă a baricadei stau doar 4 studii care afirmă contrariul, iar din aceste patru studii unul a fost deja respins de comunitatea ştiinţifică, iar un altul poate fi considerat ca fiind compromis deoarece a fost realizat sub egida Universităţii Catolice din SUA.
Un copil crescut de un cuplu de lesbiene sau unul de homosexuali se va dezvolta normal, exact cum se va dezvolta un copil crescut de mamă şi mătuşă ori tată şi unchi. Una dintre temerile promotorilor familiei tradiţionale este că preferinţele sexuale ale copilului ar putea fi influenţate de parteneriatul părinţilor de acelaşi sex.
Deşi este adevărat că în unele privinţe copiii îşi imită părinţii, în cazul conceptelor şi ideilor de bază care alcătuiesc personalitatea treburile stau altfel. Identităţile politice, religioase sau sexuale se lasă influenţate mult mai greu.
Ar fi dificil pentru un cuplu, fie el heterosexual, fie homosexual, să-i impună copilului o anumită identitate sexuală. Contrar credinţei populare, preferinţa sexuală pentru persoane de acelaşi sex nu are un singur catalizator. Aceasta poate avea un imbold de ordin genetic, social, se poate iniţia prin învăţare sau imitare, poate fi de lungă durată sau sporadic, avea la bază bravură adolescentină ori curiozitate.
Există o sumedenie de factori care pot împinge un om spre homosexualitate şi de cele mai multe ori răspunsul nu e în alb şi negru ci mai degrabă în tente de gri, iar asta deoarece genetica, societatea, reacţiile chimice din corp, hormonii ori exemplul altora se îmbină într-un tot din care rezultă preferinţa pentru persoane de acelaşi sex. Prin urmare, simpla prezenţă a părinţilor homosexuali nu e îndestulătoare pentru a împinge un copil spre aceleaşi preferinţe sexuale. Aşa cum un copil crescut de o mamă singură nu va alege probabil celibatul până la sfârşitul vieţii, la fel un copil crescut de două lesbiene nu va alege neapărat să urmeze exemplul părinţilor.
Un alt argument în favoarea dezvoltării normale a copiilor din familii homosexuale stă în faptul că există mult mai mulţi copii crescuţi de părinţi heterosexuali care mai târziu în viaţă dezvoltă preferinţe pentru persoane de acelaşi sex decât copii crescuţi de părinţi homosexuali care să facă acelaşi lucru. Măsura în care preferinţa sexuală a copilului se manifestă în concordanţă cu sexul părinţilor este neglijabilă, şi 97,3% dintre studiile în psihologie sunt în acord cu această idee.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.