URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Toate cele 10.000 de locuri scoase la bătaie au fost vândute, semn că brandul FC Bihor are un potențial uriaș. Ar fi păcat ca, pe lângă tradiționalele echipe de baschet și polo, să nu încercăm marea cu degetul și la datul cu piciorul în minge (mi-e frică să spun că ceea ce se practică azi în România se poate numi fotbal).
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
31 Mai 2023, 17:00

Campionatul bihorean al curățeniei s-a încheiat, dar concursul elevilor, EcoProvocarea, continuă (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Campionatul bihorean al curățeniei, competiția în care s-au înscris 74 de primării din județ, s-a încheiat marți, a anunțat Consiliul Județean Bihor, inițiator al acestei competiții.

Când se vor ști câștigătorii

Timp de o lună, în Bihor au avut loc 130 de campanii de igienizare, iar în perioada următoare se vor stabili orașele sau comunele câștigătoare, în funcție de cantitățile de deșeuri strânse și trimise la reciclare.

Mai precis, în stabilirea punctajului fiecărei unități administrativ-teritoriale, vor conta cantitatea de deșeuri reciclabile colectate în luna mai (de la locuințe, prin Sistemul de Management Integrat al deșeurilor, și din campaniile de igienizare) pe cap de locuitor și evoluția gradului de colectare separată a deșeurilor între media pe anul 2022 și media pe lunile martie, aprilie și mai 2023. Ponderea deșeurilor colectate în calcularea punctajului va fi de 30% pentru deșeurile din plastic sau metal, 15% pentru deșeurile de hârtie și carton, 15% sticlă, iar 40% din punctaj va fi calculat în funcție de evoluția gradului de colectare separată.

„Câștigătorii vor fi anunțați la mijlocul lunii iunie. Concursul are un fond de premiere de 1.080.000 lei. Vor fi acordate trei premii în fiecare zonă de operare (județul este împărțit în 6 zone mari), respectiv locul I – 100.000 lei, locul II – 50.000 lei și locul III – 30.000 lei. 10% din fiecare premiu este destinat fondului de premiere al elevilor care fac parte din EcoCluburile Bihor”, a reamintit CJ Bihor.

UAT-urile care s-au înscris în concurs sunt Săcueni, Cetariu, Aleșd, Ștei, Oșorhei, Beiuș, Vadu Crișului, Tărcaia, Mădăras, Lazuri de Beiuș, Curtuișeni, Bulz, Criștioru de Jos, Aușeu, Vașcău, Cherechiu, Abram, Șimian, Valea lui Mihai, Cociuba Mare, Sântandrei, Holod, Drăgeşti, Suplacu de Barcău, Săcădat, Nojorid, Avram Iancu, Bratca, Viișoara, Sălacea, Vârciorog, Drăgănești, Măgești, Marghita, Lăzăreni, Hidișelu de Sus, Buduslău, Răbăgani, Dobrești, Girișu de Criș, Cefa, Pomezeu, Ciumeghiu, Sâniob, Aștileu, Curățele, Boianu–Mare, Tarcea, Lugașu de Jos, Petreu, Balc, Roșiori, Șuncuiuș, Biharia, Chişlaz, Gepiu, Popești, Șinteu, Paleu, Spinuș, Olcea, Sălard, Tileagd, Ineu, Salonta, Tăuteu, Lunca, Șoimi, Borș, Tămășeu, Roșia, Buntești, Sânnicolau Român și Tinca.

„Întreaga comunitate s-a implicat și anul acesta în campanie: autorități, profesori și elevi, ONG-uri, Biserica și mediul privat. Cu toții au avut un singur scop: un Bihor mai curat!”, a mai transmis CJ Bihor.

Ștafeta reciclării

Pe de altă parte, chiar dacă s-a încheiat competiția destinată primăriilor, în campania „Luna curățeniei în județul Bihor” continuă concursul dedicat elevilor, EcoProvocarea.

Până pe 15 iunie, elevii înscriși în clasele I – XII la școlile din toate unitățile administrativ-teritoriale din județul Bihor, inclusiv Municipiul Oradea pot participa la ștafete ale reciclării, dovedind aptitudini sportive și cunoștințe despre colectarea separată a deșeurilor.

Dacă vor participa și la o acțiune de ecologizare și vor convinge trei adulți să își instaleze pe telefoanele mobile aplicația „Bihor curat”, recent lansată de Ecolect, copiii vor intra automat într-o tragere la sorți unde vor fi extrași 140 de câștigători a câte unui premiu în valoare de 500 de lei.

Campania „Luna curățeniei în Bihor” a ajuns anul acesta la a III-a ediție și este organizată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Ecolect și Consiliul Județean Bihor, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, CSM Oradea, Direcția Silvică Bihor, Universitatea din Oradea, Asociația Pro-TimeR, AVE Bihor, RER VEST și Salubri.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7214 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON