URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Septembrie 2022, 16:31

Camion „ca un proiectil”, pe un drum județean din Bihor: Transporta o încărcătură de 52 tone! (FOTO)

Camion „ca un proiectil”, pe un drum județean din Bihor: Transporta o încărcătură de 52 tone! (FOTO) (foto Consiliul Județean Bihor)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reprezentanții Consiliului Județean Bihor au făcut o „captură” record în timp ce verificau dacă șoferii camioanelor care circulă pe drumurile județene respectă încărcătura maximă admisă.

Pentru că un vehicul avea o încărcătură cu peste 20 tone mai mare decât cea maxim legală, șoferul și firma la care este angajat au primit amenzi de aproape 30.000 lei, iar talonul și plăcuțele de înmatriculare ale vehiculului au fost reținute pentru 6 luni.

Pe DJ 108I

Acțiunea de control, care a vizat verificarea respectării de către transportatori a maselor și/sau a dimensiunilor maxime admise, a avut loc joi, 1 septembrie, fiind realizată de angajații compartimentului Transporturi din cadrul Consiliul Județean Bihor în colaborare cu Poliția Rutieră pe drumul județean DJ 108I (Bucea, jud. Cluj – Lorău – Bratca – Bălnaca – Șuncuiuș – Vadu Crișului – Birtin – Dobricionești – Josani – Măgești – Butani – Aștileu – Chistag – Țețchea – Telechiu – Poșoloaca – Tileagd).

„Acțiunea a avut ca rezultat o captură record. Un autocamion care transporta nisip umed a înregistrat o depășire cu 104,37% a masei maxime admise pe axe și o depășire a masei constructive a vehiculului cu peste 20 tone”, se arată într-o informare transmisă de CJ Bihor.

Pentru BIHOREANUL, Bianca Firezar, consilier în cabinetul președintelui CJ Bihor, a explicat că încărcătura din camion a fost de 52 tone, în condițiile în care capacitatea constructivă a vehiculului este de 41 tone, iar legea îi permitea să transporte pe drumurile publice o încărcătură de maximum 30 tone.

În plus, operatorul nu deținea licență de transport.

Bombă pe roți

„La tipul acesta de supratonaj, nu doar că se deformează semnificativ și ireversibil suprafața de rulare, inclusiv pe straturile suport, ci, prin depășirea masei constructive cu peste 20 tone, camionul se comportă ca un proiectil. Cel mai mare risc este ca, prin supraîncălzirea componentelor sistemului de frânare, acesta să cedeze, iar vehiculul să devină incontrolabil. Totodată, sistemul de suspensie nu este proiectat pentru a susține asemenea tonaj, iar în caz de cedare alterează funcționarea sistemului de direcție, făcând iarăși vehiculul incontrolabil. Important de menționat este că la un asemenea tonaj distanța de frânare crește exponențial, mai mult decât dublu față de normal. Un adevărat pericol pentru toți participanții la trafic”, a explicat Vlad Gaje, consilier în cadrul compartimentului Transport al CJ Bihor.

În acest caz, reprezentanții administrației județene au aplicat firmei o sancțiune de 20.000 lei, care se adaugă unei amenzi de 9.000 lei aplicate de Poliția Rutieră, care a dispus, de asemenea, reținerea certificatului și a plăcuțelor de înmatriculare pentru o perioadă de 6 luni.

CJ Bihor dispune de un dispozitiv mobil de cântărire și de 25 de puncte omologate și verificate metrologic pentru cântărirea pe carosabil a camioanelor. Verificarea se face unui vehicul surprins în mișcare sau staționat pe un drum județean, care este apoi condus la cel mai apropiat punct de cântărire. Începând de anul trecut, angajații compartimentului Transport al CJ Bihor au desfășurat mai multe acțiuni de control, depistând numeroși contravenienți, pentru care au stabilit, împreună cu reprezentanții Poliției Rutiere, sancțiuni considerabile.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
santion
Borsului este distrus deja sa vina controale acolo 100 de placute de imatriculare pot ridica pe zi
Postat 02 Septembrie 2022, 08:12 de sarbi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON