URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Aprilie 2011, 12:56

Bumbu îi ia apărarea lui Crăiuţ: Greşelile sunt umane

BIHOREANUL a publicat în urmă cu o săptămână un articol care demonstra că medicul ginecolog Doru Crăiuţ face de ani de zile operaţii cu laparoscopul fără a deţine un atestat de competenţe în acest sens, avizat de Ministerul Sănătăţii, aşa cum cere legea. "E ca şi cum cineva cu permis pentru scuter ar transporta mărfuri cu TIR-ul sau pasageri cu autocarul", explica situaţia Petru Chitulea, directorul medical al Maternităţii.

Miercuri, decanul Facultăţii de Medicină, Gheorghe Bumbu, a făcut declaraţii publice pe această temă, într-o conferinţă de presă susţinută la Universitate împreună cu rectorul Cornel Antal.

Ce e mai grav?

"Ce este mai grav: să operezi fără autorizaţie sau fără antrenamentul necesar?", a întrebat Bumbu, tot el dând şi răspunsul: mai grav este ca un medic să opereze "fără antrenament".

Doctorul Doru Crăiuţ, potrivit lui Bumbu, are "antrenamentul necesar" pentru operaţiile laparoscopice, deoarece a realizat, între 1993 şi 1999, patru traininguri în străinătate, de la fiecare având câte un certificat. "Unul de la Universitatea din Nevada (SUA), unul din Franţa, al treilea din Anglia, iar al patrulea este din Las Vegas (tot SUA)", a precizat Bumbu.

Totuşi, decanul a admis că medicul, profesor universitar, are o vină. "Profesorul Crăiuţ este vinovat, iar eu dacă-l acuz de ceva este neglijenţa, pentru că trebuia să-şi valideze aceste documente", a declarat decanul FMF.

Potrivit lui Bumbu, există un ordin din 2005 care prevede obligativitatea validării certificatelor obţinute în străinătate. "Nu avea de făcut decât să se prezinte cu aceste documente", a mai spus Bumbu.

O greşeală umană

Totodată, decanul a declarat că pacienţii operaţi cu laparoscopul de Crăiuţ nu au fost puşi în pericol. "Ideea e că acestor pacienţi nu li s-a pus viaţa în pericol, pentru că el (n.r. Doru Crăiuţ) a avut antrenament", a spus Bumbu.

Decanul FMF a informat că medicului Crăiuţ i-a fost remisă o notificare prin care i se cere să intre în legalitate şi să-şi valideze certificatele. "Este o greşeală, hai să-i spunem umană, administrativă. Personal, mi se pare că a-i ridica dreptul de practică e prea mult", a spus Bumbu, răspunzând astfel la întrebarea jurnaliştilor privind o posibilă sancţiune pentru Crăiuţ. Totodată, decanul a anunţat că la Bucureşti, Colegiul Medicilor va realiza o anchetă în acest caz.

Fără reclamaţii

Întrebaţi de jurnalişti dacă au existat reclamaţii din partea altor cadre didactice că medicul Crăiuţ a "monopolizat" laparoscopul, atât decanul Bumbu, cât şi rectorul Antal au declarat că niciun profesor n-a ridicat această problemă. "Acest aparat a fost dat de Universitate Maternităţii, în gestiunea domnului Crăiuţ, pentru că dânsul era şeful catedrei de ginecologie", a explicat Antal. Crăiuţ a avut funcţia de şef de catedră la Ginecologie până anul trecut, când FMF s-a restructurat, iar această catedră a fost încorporată în catedra Chirurgie.

Bumbu a mai declarat că facultatea a demarat o anchetă pentru a afla dacă mai sunt şi alţi medici în situaţia lui Crăiuţ, care să nu-şi fi echivalat studiile.

Cazul doctorului Crăiuţ a ieşit la iveală după ce tocmai el a ieşit într-o conferinţă de presă, pentru a-i acuza pe managerul Maternităţii şi pe primarul Ilie Bolojan de crimă, pe motiv că un nou-născut ar fi murit pentru că sala de naşteri nu ar fi avut şef.

Două zile mai târziu, conducerea Maternităţii a răspuns acuzelor lui Crăiuţ, negând cele prezentate de acesta şi dovedind cu acte că organigrama unităţii e aceeaşi din vremea când manager era Liana Antal. În plus, conducerea Maternităţii a dezvăluit că doctorul Doru Crăiuţ nu are niciun act care să-i ateste competenţele în operaţiile cu laparoscopul şi că ar fi făcut studii clinice pe paciente, în condiţii nelegale, fără ca spitalul să aibă beneficii şi fără a exista dovezi că medicul a obţinut acordul pacientelor pentru a fi folosite pe post de cobai.

Atestat sau adeverinţă?

Ulterior conferinţei de presă, Universitatea a făcut publice presupusele atestate pe care Doru Crăiuţ le deţine. Acestea, însă, doar confirmă că medicul a trecut pe la diferite universităţi din străinătate şi că a participat la mai multe operaţii laparoscopice.

Niciunul dintre documente nu prezintă, însă, vreo dovadă că doctorul ar fi susţinut un examen şi nici că ar fi obţinut vreun calificativ, astfel că ceea ce Crăiuţ a prezentat ca atestat nu pare a fi mai mult decât nişte banale adeverinţe.

Citeşte mai multe pe această temă în articolele "Crăiuţ impostorul"  şi "Crăiuţ, pericol public!"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
@mariana
Nici de infirmier nu este bun pt ca nu se poate apleca sa spele pe sub paturi sau pe sub noptiere, fiind prea gras.
Postat 09 Aprilie 2011, 09:29 de sofi
Parler francais?
''Adeverinta'' data din Franta ati vazut-o? INSTITUTUL DE FORMARE AL INFIRMIERILOR DE CRUCE ROSIE!!!!!!! ''atesta'' ca dr.Craiut ar fi urmat curs la o clinica de ginecologie.INUMAN!!! Dle rector, dle decan, cum puteti iesi cu asa ceva? Proful Carette unde era de nu atesta el cum ca ar fi fost efectuat acel stagiu?Sau a facut Craiut curs de infirmier? JENANT!!!!!!
Postat 09 Aprilie 2011, 09:25 de mariana
In Vegas se cumpara orice
In Las Vegas se poate cumpara orice, chiar si titluri stiintifice si de membru in tot felul de asociatii medicale.Singura conditie este sa platesti o taxa,nici nu-i nevoie sa pasesti in Las Vegas , in Nevada sau in USA.
Postat 07 Aprilie 2011, 12:12 de Winetou
impostori
dr. Nathan Ozobia, cel cu ultimul atestat, este chirurg generalist in Las Vegas, absolvent (acum 44 ani) in Lagos, nu are nicio functie de conducere. Putin probabil sa aiba el insusi atestatul de a atesta competenta cuiva in ginecologie! Asa ca baieti, faceti-va treaba serios si ii desfiintam pe impostori! Am auzit ca madam Antal si-a parasit, in sfarsit papagalul de sot (nu e prima) si a plecat in Germania. Oare or fi pus-o aia directoare?
Postat 07 Aprilie 2011, 08:56 de cercetator de ocazie
fals in declaratii?
A verificat cineva autencticitate ”atestatelor”? Cea din Las Vegas (1999) pare cel putin ciudata: de la forma la continut... Fara nr de inregistrare, antet, data etc...Daca se dovedesc a fi false se mai incalta cu o acuzatie si el si conducerea universitatii care il tine in brate si care avea OBLIGATIA sa verifice inainte de a iesi cu aceasta sustinere publica. Ajunge un telefon/mail/fax.
Postat 07 Aprilie 2011, 08:15 de Sorin
eeerrarrre
Greselile sunt umane, perseverenta in ele nu!
Postat 06 Aprilie 2011, 22:07 de daisycutter
@cetatean
Dle cetatean, nu vreau sa te supar,sa te fac sa te scrii cu pixul ca esti prost informat,dar trebuie sa ti se aduca la cunostinta faptul ca dr.Craiut NU a intrat in secundariat prin concurs,a fost atestat pe post fara examen la Casa de nastere Salard, si, in general,nu a trecut niciun examen ''pe bune", in afara de cel de intrare in facultate(nu bag mana in foc nici pt. acela),ci le-a platit pe toate.
Postat 06 Aprilie 2011, 21:15 de sofi
Mai periculoase sunt competentele certificate prin hartii dar fara acoperire reala
Din nefericire la Oradea problema majora este chiar invers.Nu de atestate si de hartii de competente duce lipsa corpul medical ci de lipsa practica de competenta.Exista numeroase competente certificate prin hartii,dar competentele reale sunt asa cum sunt.Nu ma indoiesc nici o clipa de competentele reale ale lui Craiut pt ca el este un medic cu vechime produs al unei scoli medicale bune(Timisoara) intrat in Oradea si in secundariat prin concurs.Partea cu titlurile lui universitare este intr-adevar discutabila, ca a tuturor universitarilor oradeni, dar ca medic ginecolog a convins.
Postat 06 Aprilie 2011, 20:29 de cetatean
cris
Ceea ce decanul Facultatii de Medicina si rectorul Universitatii ca fiind atestate de competenta in laparoscopie pe care le-ar avea Doru Craiut NU SUNT ATESTATE DE COMPETENTA IN LAPAROSCOPIE, ci cateva adeverinte despre care voi vorbi mai pe larg intr-un viitor articol. Pana atunci ramane cum am stabilit Doru Craiut este un IMPOSTOR, iar faptul ca decanul FM si rectorul Universitatii incearca sa-l apere este CONDAMNABIL moral, poate si legal. Caci se numeste COMPLICITATE.
Postat 06 Aprilie 2011, 17:45 de adrian
INCREDIBIL
"răspunsul: mai grav este ca un medic să opereze "fără antrenament". "-ar trebui sa ne puna serios pe ganduri: conform acestei judecati un medic tanar, care a urmat 5 ani de rezidentiat in chirurgie, nu este atat de credibil in a face operatii, desi are "acte" , pentru ca "nu are antrenament". Atunci o " nana "de la tara cu "antrenament "in a prescrie leacuri-si desigur cu rezultate recunoscute este credibila. INCREDIBIL !
Postat 06 Aprilie 2011, 15:39 de hipocratel
@rezident
Cum sa cunoasca rectorul pe toti la ce catedre sunt??? Are relevanta? Mai ales in cazul Medicinii Oradene...Toate-s lafel. Catedra de Incompetenti 1, 2, 3, etc.
Postat 06 Aprilie 2011, 14:53 de anti-rezident
rectorule!!!!
Nu pot sa cred cat de paralel este rectorul fata de ce se intampla in ograda sa.Craiut seful catedrei de ginecologie?RECTORULE!!!!Catedra ginecologie nu exista la facultatea de medicina Oradea, care se afla in subordinea TA!!!Catedra se numeste Chirurgie, si este condusa de dr.Adrian Maghiar. Doamne,ce tembeli conduc universitatea si facultatea de medicina!!!!
Postat 06 Aprilie 2011, 14:12 de rezident
nu imi vine sa cred
Oricum o iei, tot frauda se numeste, nu ''neglijenta'', Dle.Bumbu!!!!! Atata timp cat legea prevede validarea certificatelor, din 1999 nu a avut timp sa o faca?Se temea sa treaca prin comisia ministerului pt. a-i valida certificatul?Ori s-a jenat sa mearga in fata anumitor colegi din tara sa faca un curs echivalent?Halal universitate,halal facultate de medicina. Ma mir ca nu va crapa obrazul de rusine ca nu sunteti in stare sa luati atitudine!!!Ne este frica sa nu pierdem scaunul de decan !!!
Postat 06 Aprilie 2011, 13:54 de dora
aa
da,da domnule bumbu,sunt umane....dar e uman sa va chemati pacientii la cabinetul particular si sa ii puneti la plateasca pe foi de hartie fara nici o chitanta .alooooo finantele nu aud?/ ,da stiu deja ,traim in Romania.
Postat 06 Aprilie 2011, 13:21 de aa
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON