URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
06 Decembrie 2023, 16:00

Bucurie de iarnă: Grădina unui bloc din Oradea, decorată de sărbători cu sute de beculețe colorate (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Locatarii unui bloc din Rogerius nu trebuie să plece prea departe de casă pentru a vedea decorațiuni luminoase de Crăciun.

Grație unor vecini, grădinile din jurul blocului s-au umplut de beculețe colorate, care le amintesc că sărbătorile de iarnă înseamnă lumină și bucurie.

Pe timpul verii, spațiile verzi din jurul blocului Q8 de pe strada Galileo Galilei nr. 20 sunt pline de flori plantate și în ghivece. Iarna, când temperaturile scăzute nu mai permit florilor să înflorească, culoarea este asigurată de decorațiuni de sezon.

„Eu locuiesc la etajul 1, am și probleme de deplasare, și este o plăcere să mă uit pe fereastră. Arată splendid grădinile din fața și din spatele blocului”, a povestit BIHOREANULUI Viorica Farcaș, locatară din bloc.

Femeia a ținut să-și laude vecinii care au muncit la amenajarea grădinilor: soții Argentina și Florian Silaghi și Lucian Fărcaș. „Noi, locatarii, plătim vara pentru flori, iar acum pentru curentul de la beculețe, dar munca este doar a lor. Și este multă muncă depusă în aceste amenajări”, a explicat orădeanca.

În jurul blocului, ghirlande luminoase au fost puse pe buturugile din lemn care vara folosesc pe post de ghivece, pe niște brazi anume plantați, pe fântânile care de asemenea au fost amenajate aici de locatari, pe arcadele pentru flori, dar și pe un suport în formă de palmier, unde în lunile calde sunt agățate ghivece cu diferite plante.

Pentru ca atmosfera de sărbătoare să fie completă, vecinii de la parter au pus la boxe și colinde. Să se știe că vine Crăciunul...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
lumina
Ce bine cu luminitele alea, ca vedem si noi noroiul si mizeria mai clar.
Postat 06 Decembrie 2023, 16:17 de unul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON