URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Februarie 2023, 10:57

Bihorenii, tot mai bolnavi: În ultimele luni, spitalele se confruntă cu un număr de pacienți în creștere

Bihorenii, tot mai bolnavi: În ultimele luni, spitalele se confruntă cu un număr de pacienți în creștere foto generic, arhiva BIHOREANUL, Biroul de Internări al fostului Spital Municipal din Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cozile la birourile de internare ale spitalelor din Bihor au devenit de câteva luni o priveliște obișnuită la primele ore ale dimineții, când aici se întocmesc formalitățile pentru internări, fie ele continue, fie de zi, iar la fel se întâmplă și în ce privește consultațiile în policlinici.

Medicii spun că românii ajung în spitale mai frecvent pentru că își neglijează starea de sănătate, printr-un stil de viață nesănătos, fără mișcare, cu stres, alimentație necorespunzătoare, odihnă insuficientă și mult timp petrecut la calculator și în fața telefonului mobil.

Și la Urgențe, și cu programare

„Avem tot mai mulți pacienți, atât vârstnici, cât și adulți și copii, care ajung la noi cu starea de sănătate degradată de luni de zile. Găsim tot mai multe afecțiuni cronice, care nu au fost descoperite în cabinetele medicilor specialiști, deși datează de luni și chiar de ani”, a declarat BIHOREANULUI șeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea.

Potrivit acestuia, urgentiștii ajung să fie primii care diagnostichează boli cardiace ori digestive sau complicații neglijate ale diabetului.

Pe de altă parte, mai ales în ultimele luni se constată și o aglomerare nu doar a camerelor de gardă, ci și la birourile de internare cu programare.

Creșteri până spre 20%

O analiză a prestațiilor furnizate de Spitalul Județean din Oradea pe ultimul trimestru al anului trecut, perioada pentru care sunt disponibile cele mai recente statistici, relevă o creștere cu minimum 10% a numărului de internări, fie ele continue sau de zi, pentru boli acute sau cronice, precum și a consultațiilor ambulatorii.

Astfel, în octombrie 2022 Spitalul Județean a avut 5.257 pacienți cu probleme acute, în noiembrie 5.388, iar în decembrie numărul acestora a ajuns la 5.215, în timp ce numărul pacienților cu boli cronice îngrijiți a fost de 393 în octombrie, 442 în noiembrie și 329 în decembrie (lună cu sărbători, în care oamenii evită șederea în spitale).

De asemenea, numărul spitalizărilor de zi a evoluat de la 3.882 în octombrie la 4.442 în noiembrie, pentru ca în decembrie să scadă ușor la 3.709, în timp ce totalul consultațiilor în ambulator a crescut de la 19.592 în octombrie la 21.180 în noiembrie, cu o scădere în decembrie la 16.925.

„Foarte multe patologii au o frecvență mai ridicată decât în ultimul trimestru al anului 2021. La Neonatologie au fost în ultimele trei luni cu 38% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut, la Pneumologie cu 17%, la Cardiologie cu 16%, la Infecțioase cu 15%, la Chirurgie și ortopedie pediatrică cu 15%, la Chirurgie generală cu 11%, la Psihiatrie pediatrică cu 10%”, arată dr. Lucia Daina, directorul medical al Spitalului Județean din Oradea.

La fel și în județ

Aceeași situație este valabilă, însă, și la spitalele teritoriale din județ.

La Spitalul Municipal din Marghita, de pildă, conform datelor furnizate de managerul unității, Bradacs Aliz, în noiembrie anul trecut au fost făcute 3.225 consultații în ambulator, 575 internări pentru spitalizare continuă și 533 pentru spitalizare de zi. În decembrie a scăzut numărul consultațiilor în policlinica spitalului la 2.954, dar a crescut numărul spitalizărilor continue la 606, cel al spitalizărilor de zi scăzând ușor la 515.

În prima lună a acestui an, însă, evoluția este din nou ascendentă: în ianuarie 2023 în policlinică au fost furnizate 3.234 consultații, iar în spital s-au făcut 590 de spitalizări continue și 656 de spitalizări de zi.

Media pacienților a crescut față de perioada similară a sezonului de iarnă 2022-2023 cu peste o zecime, potrivit managerului cele mai frecvente patologii fiind pneumoniile (ceea ce în plin sezon de viroze este explicabil), urmate de afecțiuni cardiace și ale coloanei vertebrale.

Ne neglijăm

Oamenii își ignoră sau își neglijează problemele de sănătate și duc un stil de viață tot mai sedentar și caracterizat de stres și o alimentație necorespunzătoare, petrecând mult timp în fața calculatorului, telefonului mobil și televizorului, afirmă medicii.

„Avem internați pacienți adolescenți cu probleme deja cronice ale coloanei vertebrale, cu deformări grave, pentru că nu fac mișcare și petrec mult timp la calculator, în poziții vicioase”, afirmă un medic specialist în recuperare medicală din cadrul Spitalului Județean. „Le spun că cine nu își face timp pentru a-și îngriji sănătatea va trebui să-și facă timp pentru a-și trata bolile”, spune doctorița.

Alți medici au constatat că pacienții sunt tot mai stresați, putându-și diminua acest factor de risc dacă ar face mișcare, dar și că se alimentează nesănătos. „Nu este vorba doar despre faptul că nu mai consumăm legume și fructe, ci tot mai multe produse de tip fast-food și că mâncăm repede, fără a mesteca, sau în timp ce ne uităm la televizor ori la telefon. Mulți pacienți recunosc, de asemenea, că sar peste mese și ajung să mănânce masa principală seara, ceea ce duce la boli digestive și obezitate, care la rândul ei provoacă alte afecțiuni”, spune o doctoriță de familie din Oradea.

Specialistul recomandă, de asemenea, ca oamenii să se prezinte măcar o dată la doi ani la un medic de familie, iar dacă au afecțiuni cronice o dată pe an sau mai des, în funcție de specificul acestora.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON