URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 15 AUGUST 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am tot ezitat să vorbesc despre proiectul cu ţepi de deasupra parcării din Centru pentru că, sincer, la fel ca şi colegul meu Lulu Cremeneanu, nu prea pricep proiectul. Nu că nu ştiu citi nişte planşe, dar nu mă dumiresc nicicum cum va să funcţioneze instalaţia aceea. Din start văd o hibă uriaşă din punct de vedere al punerii în operă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
I-am zis-o, încă din faza în care încă oscila (sau nu voia să confirme ce plănuiește), că e condamnat să candideze la Consiliul Județean. Bolojan era condamnat să preia Județul fiindcă doar el poate să repare, într-un timp record și cu barda, ceea ce au stricat acolo o serie de nepricepuți, corupți și ticăloși, dintre care nu cei din urmă sunt chiar înaintașii săi liberali (liberali după carnetul de partid, căci nu aveau decât anvergura unor popi de țară).
Zic şi eu
Adrian Cris
Am ajuns de unde am plecat, dar cu un preţ mare: resurse materiale şi umane irosite, doar pentru că nu vrem să purtăm o mască, să nu ne îmbulzim unii în alţii şi să ne spălăm pe mâini.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Cu cariera politică limitată de la centru, Ilie Bolojan pare să-şi fi atins poziţia maximă în partid. Popularitatea sa la nivel naţional ca primar harnic acţionează parcă împotriva sa în PNL. Sondajele spun că nu ar fi avut probleme să câştige un nou mandat la primărie şi să tragă după el o majoritate confortabilă în Consiliul Local, dar nu cred că-şi doreşte să ajungă cel mai longeviv primar din România...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre candidatura surpriză a lui Ilie Bolojan la președinția Consiliului Județean Bihor?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Legea nr. 136/2020, cunoscută popular ca legea carantinei şi izolării la domiciliu, adoptată în urma unei decizii din 25 iunie a.c. a Curţii Constituţionale, prevede că se poate institui carantina zonală în cazul în care există anumiţi indici care arată că există o răspândire comunitară a epidemiei în anumite zone.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului străbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
11 Februarie 2010, 11:00

Bihorenii previn inundaţiile împreună cu vecinii unguri

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Joi şi vineri, la Directoratul pentru Intervenţii la Dezastre Hajdu Bihar din Ungaria se desfăşoară un workshop româno-maghiar din cadrul proiectului „Prevenirea inundaţiilor şi reducerea urmărilor acestora prin fundamentarea deciziilor folosind un sistem informaţional integrat", workshop la care vor participa experţi din cadrul Direcţiei Ape Crişuri şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

„Acest proiect are ca obiectiv general creşterea siguranţei cetăţenilor judeţului Bihor în cazul producerii de inundaţii majore şi crearea premiselor armonizării sistemelor de monitorizare a inundaţiilor în euroregiunea Bihor - Hajdu Bihar", a declarat directorul DA Crişuri, Dorel Dume.

Concret, proiectul vizează realizarea unui sistem informaţional care să permită autorităţilor să „culeagă" date în timp real privind nivelul apelor, lucru ce ar contribui la prevenirea inundaţiilor şi evitarea victimelor, a pagubelor sau a căilor de acces blocate. Sistemul va funcţiona de ambele părţi ale graniţei.

Scopurile workshopului din Ungaria sunt finalizarea dicţionarului bilingv româno-maghiar de termeni specifici misiunilor transfrontaliere, prezentarea activităţilor implementate în proiect şi a rezultatelor acestora către partenerii maghiari şi stabilirea agendei comune pentru workshopul final.

Proiectul transfrontalier a fost demarat în august 2008, se va încheia în februarie 2010 şi are o valoare de 806.760 euro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.0836 RON
  • 1 EUR = 4.8344 RON
  • 1 HUF = 0.014 RON