Scandal mare la școala din Bratca unde un profesor a avut tupeul să țipe la un elev. Junele, pe bună dreptate, l-a acuzat pe dascăl că l-a pus absent la ore deși el venise, totuși, la spartul târgului, cu 10 minute înainte de a suna de ieșire...
Eu chiar mă mir ce hal de dascăli avem: în loc să se facă preș la toate loazele pământului, încearcă să se impună ridicând tonul. Atenție, tonul, nu și mâna!
Pentru ca învățământul nostru preuniversitar să rămână la fel de performant ca până acum, se impun de urgență niște măsuri severe:
1. Profesorii nu au voie să-i lovească pe elevi nici dacă e vorba de legitimă apărare.
2. Dascălii care lasă un elev corijent vor fi sancționați prin retragerea unei gradații.
3. În cazul în care o profesoară este violată la clasă, se va forma o comisie care să analizeze dacă ea a încălcat dress-code-ul stabilit de regulamente.
4. Se va reveni la sistemul generalizat de burse prin care toți elevii, inclusiv cei care nu vin la ore sau nu au note de trecere, să fie recompensați pentru simplul fapt că există.
5. Mediile se vor încheia înainte de începerea anului școlar, pentru ca elevii să nu mai aibă emoții când vin la școală.
6. Dascălii vor preda pe un ton foarte scăzut, ca să nu-i deranjeze în timpul orelor pe copiii care sunt pe TikTok.
7. Programul „cornul și laptele” va fi extins cu „o masă cadă și două beri reci”.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.