URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 IULIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Lumea se întreabă de ce trebuie să achite asigurări de sănătate și veteranii de război. Sau de ce mamele aflate în îngrijirea copilului sunt supuse aceleiași obligații. Doar cu banii astfel adunați în plus nu astupăm marea gaură din buget. Numai că Ilie Bolojan știe că, dacă faci o excepție, imediat urmează și altele. Când a introdus plata parcării pentru absolut toți cetățenii Oradiei, au sunat telefoanele în draci. Ziariști, judecători, polițiști, atârnători de partid ș.a. s-au trezit cu amenzi pe parbrize. Știți care a fost reacția lui Bolojan? „Vă rog să trimiteți amenda la mine la birou, că o s-o plătesc eu”. Așa i-a pus la punct.
Zic şi eu
Adrian Cris
În 2008, când prelua Primăria Oradea, îl știam deja binișor pe Ilie Bolojan. Își începuse ascensiunea cu patru ani înainte. În 2004, câteva luni, fusese consilier județean, unul venit „de la țară”, dar singurul care citea toate proiectele de hotărâri (ceea ce, cred, nu făceau nici măcar șefii Consiliului Județean) și care punea întrebări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că măsurile fiscale adoptate de Guvernul Bolojan sunt necesare și eficiente?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public faptul că măsurile fiscale de austeritate așteptate în cursul lunii iulie vor fi cuprinse într-un act normativ ce nu va fi ordonanță de urgență, cum se întâmplă de obicei, ci o lege care va fi adoptată prin procedura specială a angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Mai 2020, 11:55

Beat şi fără permis, un şofer a izbit cu maşina un pieton din Oradea, a lovit un stâlp şi s-a făcut nevăzut. Două persoane au ajuns la spital

Beat şi fără permis, un şofer a izbit cu maşina un pieton din Oradea, a lovit un stâlp şi s-a făcut nevăzut. Două persoane au ajuns la spital foto:generic stiri.botosani.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Beat şi fără permis la volanul maşinii, un orădean a pierdut controlul direcţiei pe strada Gutenberg din Oradea, a acroşat un pieton pe trotuar, a lovit un stâlp iar apoi s-a făcut nevăzut.

Accidentul rutier a fost anunţat pe numărul de urgenţă 112 în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 2.27.

Şoferul, un orădean în vârstă de 29 de ani, conducea maşina pe strada Gutenberg, dinspre strada Clujului înspre strada Voltaire, şi a pierdut controlul asupra direcţiei, a acroşat un orădean de 35 de ani, care se afla pe trotuarul din faţa unui imobil, iar apoi a lovit un stâlp de pe trotuarul din partea stângă a direcţiei sale de deplasare.

"După producerea accidentului rutier, conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei, fiind depistat cu operativitate de poliţiştii rutieri orădeni, pe strada Voltaire", se precizează într-un comunicat transmis, luni, de Biroul de presă al Poliţiei. 

Din verificările făcute, poliţiştii rutieri aflaţi la faţa locului pentru efectuarea cercetărilor au stabilit că şoferul fugar nu avea permis. De asemenea, în urma testării sale cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În urma accidentului rutier, atât pietonul acroşat, cât şi un bărbat de 40 de ani, din Oradea, pasager în autoturism, au suferit leziuni uşoare.

"În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii Biroului  Rutier Oradea continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier", se mai spune în comunicat. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Gutemberg, Voltaire,...
Gutemberg, Voltaire, noaptea la ora 2.27 e clar ca vorbim de ceva tigan pesedizat care avea ceva mancarimi in kur si din pacate nu au ajuns intai jandarmii sa-l "scarpine" sa-i treaca mancarimea, nuam fi avut morti azi! Aia trebuie "scarpinati" periodic, pe baza de program sa fie linistiti. Haloo, jandarmeria nu va faceti program liber impus in zona, program de "scarpinare"?
Postat 04 Mai 2020, 13:18 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3461 RON
  • 1 EUR = 5.081 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON