Daniela Barta, educatoarea acuzată că maltrata copiii şi care s-a transferat de la o grădiniţă la alta numai ca să scape de părinţii nervoşi, nu renunţă la slujbă nici în noul an şcolar. Femeia s-a întors la muncă, dar nu la Grădiniţa 25, unde făcuse schimb cu o altă educatoare, ci la cea din satul natal, Batăr.
Rămâne de văzut dacă aici va continua să se poarte la fel de agresiv, dar cert e că la ţară şansele de a fi reclamată scad, chiar dacă cele de a fi ea însăşi supusă la "corecţii", din partea părinţilor, cresc în aceeaşi măsură.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.