URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Noiembrie 2021, 10:18

Bătaie pe Programul Anghel Saligny. Bihorul este pe locul 3 în țară la cererile de bani, iar Valea lui Mihai vrea 1 miliard din totalul de 50 miliarde lei

Bătaie pe Programul Anghel Saligny. Bihorul este pe locul 3 în țară la cererile de bani, iar Valea lui Mihai vrea 1 miliard din totalul de 50 miliarde lei foto: Primăria Valea lui Mihai

Criticat de USR, apărat de PNL, Programul Național de Investiții Anghel Saligny, în cadrul căruia vor fi disponibile 50 miliarde lei până în anul 2028, a devenit un magnet pentru administrațiile locale din întreaga țară, care au depus cereri de finanțare în valoare totală de 137 miliarde lei. Din acest punct de vedere, Bihorul e pe locul 3 în țară, solicitarea record făcând-o Primăria Valea lui Mihai, care vrea 1 miliard de lei!

După Capitală și Timiș

Potrivit unei analize făcute de organizația Expert Forum după ce în perioada 23 septembrie – 8 noiembrie Ministerul Dezvoltării a înregistrat 7.545 cereri de finanțare din partea administrațiilor locale, pe primul loc în ce privește ponderea acestora din suma totală solicitată, de 137 miliarde lei, se situează Primăria Generală a Municipiului București (7%), urmată de județele Timiș (5,8%), Bihor (3,54%) și Sibiu (3,42%).

Între municipiile reședință de județ, Baia Mare a cerut suma cea mai mare (550 milioane lei), urmată de Târgu Mureș (280 milioane lei), Reșița, Arad și Râmnicu Vâlcea (toate cu peste 200 milioane lei fiecare).

Orășelul și miliardul

Sumele solicitate de municipiile reședință de județ pălesc, însă, pe lângă cererile depuse de Primăria Valea lui Mihai, oraș cu mai puțin de 10.000 locuitori: nu mai puțin de 1 miliard de lei.

Potrivit listei cererilor de finanțare depuse de unitățile administrativ-teritoriale, disponibile pe site-ul Ministerului Dezvoltării, administrația locală a cerut acești bani, care reprezintă 2% din suma totală ce va finanța Programul Anghel Saligny din 2021 până în 2028, pentru obiective precum „Modernizarea străzilor”, „Extindere rețea de canalizare”, „Modernizare, extindere și retehnologizare gospodărie de apă”, „Modernizarea infrastructurii de apă, apă uzată și apă pluvială în aria Asociației Intercomunitare Zona de Nord Vest în UAT Curtuișeni, Tarcea, Șimian, Cherechiu, Sâniob, Diosig, Derna, Abrămuț, Lugașu de Jos, Roșiori, Tăuteu, Valea lui Mihai, Săcueni, Sălacea, Sălard”.

Oradea, împreună cu județul

Pe de altă parte, în condițiile în care municipiul Oradea are prealocată o sumă de 43 milioane lei, administrația locală nu a depus solicitări în nume propriu, ci împreună cu Consiliul Județean Bihor, care are prealocate 140 milioane lei, pentru suma de 231,399 milioane lei necesară obiectivului de investiții „Inelul Rutier Metropolitan”.

Proiectul lansat de președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, vizează construirea unei noi șosele de centură, pe două benzi, care să ocolească Oradea din DN 1 din dreptul localității Oșorhei, precum și localitățile Sânmartin (cu joncțiune spre DN 76) și Nojorid (cu joncțiune spre DN 79 și viitorul Drum Expres Oradea – Arad).

De altfel, conform analizei Expert Forum, 60% din totalul celor 7.545 solicitări, însumând 137 miliarde lei, vizează obiective de investiții în drumuri. În perioada următoare, Ministerul Dezvoltării va aproba cererile, prin ordine de ministru, în limitele creditelor de angajament.

Motivul ruperii coaliției

Programul Național de Investiții Anghel Saligny a fost mărul discordiei între PNL și USR, ministrul userist al Justiției, Stelian Ion, refuzând să semneze proiectul Hotărârii de Guvern prin care a fost instituit programul, astfel că pe 1 septembrie a fost demis, iar apoi toți colegii acestuia au demisionat din executiv.

USR-iștii au acuzat lipsa de transparență, afirmând că PNI Anghel Saligny este „un nou PNDL”, similar celor lansate de foștii miniștri ai Dezvoltării Elena Udrea (în Guvernul Boc) și Liviu Dragnea (în Guvernul Ponta). Cu toate acestea, toți primarii USR au depus și ei cereri de finanțare în cadrul PNI Anghel Saligny.

De notat că acest program nu mai finanțează, însă, renovări de cămine culturale sătești sau construirea de capele, ci doar proiecte de drumuri, apă, canalizare și epurare, precum și rețele de gaz.

Lista completă a cererilor de finanțare înregistrate la Ministerul Dezvoltării poate fi consultată în galeria de documente.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
e un atac josnic politic
sa ataci orice proiect de buget de modernizare locala ca "sus coruptie, jos coruptie, totu e coruptie", dezorientatii din USR ar trebui sa inteleaga ca se uzeaza propaganda si nu prinde pe veci (cum si in alte tari incontinuu striga rasism pana cand cuvantul nu mai are valoare si putinii dar adevaratii rasisti gretosi sunt protejati de plictiseala cu care au tot auzit atacul). E nevoie de retele de gaz si canalizare si apa! Chiar trebuie. Din proiectul lui Dragnea, camilele culturale erau o prostie, adevarat, dar capelele in cimitire erau totusi o problema nationala, cu tirul care a intrat in cortegiul funerar pe DN1 prin Ciucea si a omorat inca 6 oameni.. Dar asa e politica: ataci orice masura luata de cei carora te opui, doar ptr ca nu e luata de tine.
Postat 19 Noiembrie 2021, 16:58 de unu
Nu Valea lui Mihai e ținta.
Ci Diosig, care face parte din ADI Nord-Vest, unde se vrea rețea locală de nivel Mileniul III, pentru apă, canalizare, gaze și termie, internet, transport public integrat, drumuri asfaltate peste tot, conexiune vamală rutieră și de cale ferată directă cu Ungaria, la care să se adauge post de televiziune propriu, centru și incubator de afaceri, etc. Bravo lui Cseke, dacă se poate.
Postat 19 Noiembrie 2021, 13:49 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON