URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Iunie 2024, 18:31

Bătaie „electorală” în Bihor: Un bărbat din Marghita s-a ales cu nasul şi arcada sparte, iar agresorul cu dosar penal

Bătaie „electorală” în Bihor: Un bărbat din Marghita s-a ales cu nasul şi arcada sparte, iar agresorul cu dosar penal surse imagini: captură video / Maszol.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un bărbat din Marghita a ajuns la spital cu nasul şi arcada sparte, după ce a fost lovit cu pumnii de un vecin, pe care l-a apostrofat că rupe afişele electorale ale candidatului UDMR la Primăria Marghita, actualul viceprimar Demián Zsolt. Bătăuşul este cercetat pentru loviri.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, povestea a început săptămâna trecută, când vandalul a fost imortalizat de camera de supraveghere montată pe casa unui marghitean în timp ce rupea afişele electorale cu viceprimarul. În înregistrare (video jos) se vede cum un biciclist se opreşte în dreptul unei case, rupe afişele de pe poartă şi pleacă.

Ca să-l ruşineze pe vandal, omul a publicat înregistrarea pe reţelele de socializare, iar filmuleţul a devenit „viral” printre locuitorii oraşului. Aşa l-a recunoscut pe "activistul" liberal un vecin de-al său. Marţi, când l-a întâlnit pe stradă, în faţa casei, omul l-a oprit şi l-a apostrofat, atrăgându-i atenţia că ceea ce a făcut nu e nici etic, nici legal.

Enervat, vandalul a răspuns violent. L-a îmbrâncit spre poartă, iar când marghiteanul a intrat în curte, în speranţa că va scăpa, bătăuşul l-a urmat şi a continuat să-l lovească.

În final, victima a sunat la 112 şi a fost transportată la spital cu arcada şi nasul sparte, iar agresorul său a fost ridicat şi condus la sediul Poliţiei Marghita, pentru audieri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisar-şef Alina Fărcuţa, în caz s-a întocmit dosar penal. „În cauză, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Marghita au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și violare de domiciliu”, a declarat reprezentanta IPJ Bihor, precizând că cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita.

Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale le permite partidelor să amplaseze afişe electorale în alte locuri decât cele special amenajate numai cu acordul proprietarilor, administratorilor sau, după caz, al deţinătorilor. În acest caz, proprietarul casei şi-a dat acordul în scris pentru ca echipa de campanie a UDMR să lipească pe poarta de intrare în locuinţă afişul electoral al lui Demián. 

(video: Facebook Echipa lui Demian Zsolt és Csapata)

Pentru funcția de primar al municipiului Marghita se întrec șase candidați: Demián Zsolt (UDMR), Marcel Sas-Adăscăliții (PNL, primarul în funcție), Cosmin Durnea (PSD), Kuti Klára-Tünde (AUR), Valerian Ienciu (USR) și Claudiu-Ioan Ciarnău (candidat independent).

Echipa de campanie a lui Demián Zsolt a arătat, pe Facebook, că, în alte cazuri, afișele UDMR au fost mâzgălite

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON