Echipa orădeană de baschet feminin cu jucătoare sub 17 ani a Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" a devenit vicecampioană naţională, după ce la turneul final al Campionatului Naţional U17, desfăşurat la Braşov, în perioada 4-8 iunie, s-a situat pe locul al II-lea, din şase echipe.
În primul joc, elevele antrenoarei Suzana Onaca au fost învinse cu scorul de 58-48 de gazdele de la CSU Cuadripol Braşov, echipă care de altfel, avea să devină câştigătoare şi campioană naţională.
În meciul al doilea, orădencele au dispus de LPS CSS Satu Mare cu scorul de 59-40, în al treilea s-au impus cu 57-39 în faţa celor de la CSS Ploieşti, în penultimul meci au învins cu 53-45 formaţia CSS "Al. Ceusianu" din Reghin, iar în ultima etapă, în confruntarea pentru medaliile de argint, au învins formaţia CSS Alexandria, cu 55-44.
Astfel, în clasamentul final, CSU Cuadripol Braşov a ocupat primul loc, CN "Mihai Eminescu" Oradea, poziţia a II-a, CSS Alexandria, locul III, CSS "Al. Ceusianu" Reghin, poziţia a IV-a, CSS Ploieşti, locul V, şi CSS LPS Satu Mare, ultima poziţie, cea de-a VI-a.
De precizat însă că echipa din Oradea a terminat turneul la egalitate de puncte cu formaţia din Braşov, cu patru victorii şi o înfrângere, dar, pentru că echipa din Braşov, în prima zi a turneului, a obţinut victoria directă în faţa formaţiei orădene, s-a clasat pe primul loc al turneului.
La categoria premii speciale oferite de organizatori, două sportive orădene au obţinut premiul "Best Five". Este vorba despre Şerb Adelina şi Peter Timeea, cea din urma situându-se pe primul loc la asist-uri / meci (de asemenea, ea a fost convocata şi la lotul naţional al României, în vederea participarii la Campionatul European U18F, care va avea loc în perioada 17-27 iulie 2014, tocamai la Oradea).
Cel mai bun pivot al echipei a fost Ciordaş Maria, fiind singura jucătoare de talie din turneu, cu o medie de 30 de minunte jucate / meci, "a cărei valoare este de necontestat", după cum a declarat fosta baschetbalistă orădeană Mirela Casetti, în prezent inspector DJST Bihor. Maria Ciordaş a avut însă şi rolul de căpitan al echipe.
Cea mai bună recuperatoare a fost Anghel Monica, cu 65 de recuperări / turneu, situându-se pe locul II, după jucătoarea din Reghin, care a realizat 66 de recuperări.
În jocul decisiv, pentru medalia de argint, cu echipa CSS Alexandria, marcatoarele echipei au fost: Dimoftiu Vanessa, cu 18 puncte, Ciordaş Maria, cu 22, şi Ţerb Adelina, cu 21 de puncte.
Lotul echipei de la turneul de la Braşov a fost format din: Ciordaş Maria, Peter Timea, Şerb Adelina, Dimoftiu Vanesa, Anghel Monica, Hadade Monica, Mihu Raluca, Caba Romana, Gavriş Daria, Kozma Maria şi Bălan Corina. Antrenoare, prof.Onaca Suzana, iar colaborator constant al echipei este prof. Oprea Dragoş.
La rândul său, antrenoarea Suzana Onaca a ţinut să mulţumească "tuturor celor care ne-au ajutat la obţinerea acestor rezulate", în special profesorilor fetelor, dar şi părinţilor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.