URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Februarie 2019, 19:36

Ballade pour… Oradea: Cel mai de succes pianist al tuturor timpurilor, Richard Clayderman, va concerta la Teatrul Regina Maria

Ballade pour… Oradea: Cel mai de succes pianist al tuturor timpurilor, Richard Clayderman, va concerta la Teatrul Regina Maria FLORI PENTRU MAESTRU. Celebrul pianist francez nu se va afla pentru prima oară în faţa orădenilor. În 2005, artistul a mai cântat - ce-i drept, doar câteva piese - pe scena Teatrului, în faţa a circa 600 de oameni, în cadrul galei "Culorile primăverii". Richard Clayderman a fost primit atunci cu flori şi aplauze
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pianistul care a vândut 150 milioane de albume în toată lumea şi a intrat în Cartea Recordurilor va concerta, pe 17 martie, pe scena Teatrului Regina Maria, într-un spectacol ce promite să aducă în faţa publicului elemente din toate cele şapte arte.

Richard Clayderman se întoarce la Oradea după 14 ani şi este de aşteptat să-şi prezinte cele mai celebre cântece, începând cu mult ascultata "Ballade pour Adeline"…

Povestea lui Philippe

Richard Clayderman, pe numele său real Philippe Pagès, s-a născut în decembrie 1953 şi, cum tatăl său era profesor de pian, s-a obişnuit de mic cu sunetele acestui instrument. Se spune că la vârsta de 7 ani citea mai bine în note muzicale decât în limba franceză. La 12 ani era deja acceptat la Conservatorul din Paris şi, în adolescenţă, a fost premiat pentru reprezentaţiile sale.

Chiar dacă i se prevestea un viitor strălucit ca pianist clasic, Philippe Pagès a schimbat foaia şi a ales muzica modernă. "Voiam să fac ceva diferit. Împreună cu nişte prieteni am creat o formaţie rock. A fost o perioadă grea. Cu puţinii bani pe care-i făceam ne cumpăram instrumente şi echipamente. Mă hrăneam atât de prost, mai ales cu sandviciuri, încât a trebuit să fiu operat de ulcer la 17 ani", povestea muzicianul.

După o perioadă în care a acompaniat staruri franceze ale vremii, Philippe a primit oferta care avea să-i aducă succesul mondial. Producătorul francez Olivier Toussaint şi partenerul său Paul de Senneville căutau un pianist care să înregistreze o baladă compusă de acesta din urmă pentru fiica sa. Aşa a apărut "Ballade pour Adeline"...

150 milioane de albume

Cântecul a fost lansat sub pseudonimul Richard Clayderman, muzicianul preluând numele de familie al străbunicii, şi a avut un succes imens. S-au vândut nu mai puţin de 22 milioane de copii ale single-ului "Ballade pour Adeline" în 38 de ţări!

A fost doar începutul unei cariere fulminante. Clayderman a fost desemnat "cel mai de succes pianist al tuturor timpurilor" de către Cartea Recordurilor, întrucât are peste 1.300 piese înregistrate şi nu mai puţin de 150 milioane de albume vândute în întreaga lume. Datorită vânzărilor, a primit 267 discuri de aur şi 70 discuri de platină. A înregistrat în propria interpretare cântece precum "Love story", "Besame mucho", "Historia de un amor" şi "Mariage d'amour", fiind supranumit de fosta primă doamnă a Americii, Nancy Reagan, "prinţul romantismului".

Din nou la Oradea

La jumătatea lunii martie, Richard Clayderman va concerta la Oradea pentru a doua oară. Nu mulţi îşi amintesc că în 2005 a mai urcat pe scena Teatrului orădean, în cadrul spectacolului-gală "Culorile primăverii", organizat de trupa Szigligeti Ede în colaborare cu o firmă de profil din Budapesta. În faţa unei săli arhipline, artistul a interpretat atunci doar câteva piese, între care "Dansuri maghiare", "Time to say goodbye" şi "Ballade pour Adeline".

De data aceasta, celebrul pianist va porni, în martie, într-un turneu prin mai multe oraşe ale României, având programate reprezentaţii în Piteşti, Craiova, Timişoara, Oradea, Iaşi şi Bucureşti.

Cele 7 arte

Turneul intitulat "Cele 7 arte" este organizat de firma Phoenix Entertainment, iar alături de Richard Clayderman, ajuns la 65 de ani, vor urca pe scenă şi membrii Orchestrei Simfonice din Bucureşti, invitat special fiind Dan Puric. "Noua producţie va aduce elemente din toate cele 7 arte: arhitectura, sculptura, pictura, poezia, dansul, filmul şi bineînţeles muzica", promit organizatorii.

Spectacolul de la Oradea va avea loc pe 17 martie, de la ora 20, la Teatrul Regina Maria. Biletele s-au pus în vânzare la finalul săptămânii trecute în reţeaua Eventim la 450 lei (categoria VIP), 300 lei (categoria I) şi 200 lei (categoria II). Preţuri destul de piperate, dar pe care fanii adevăraţi le vor plăti pentru a-l vedea live pe cel mai celebru pianist din lume, cântând la ei acasă...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON