URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 06 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Noul inspector general şcolar, Virgil Blage, e atât de vechi în sistem încât nu se teme că, dacă-l dărâmă, o să-i cadă și lui în cap. Cu trei ani înainte de pensie își permite să spună ce crede și ce știe. Nu e un politruc obligat să-și calculeze cu exactitate pașii ca nu cumva să-l tragă tovarășii de drum pe linie moartă. A recunoscut că sistemul școlar din care și el face parte e atât de șubred, că și-a trimis copilul la școală în străinătate...
Zic şi eu
Adrian Cris
Place sau nu, e o realitate: de la apariţia sa în viaţa publică a Bihorului, Ilie Bolojan domină administraţia (mai ales) şi (ulterior) politica locală. Mai mult, a devenit un model şi la nivel naţional (din păcate nu prea copiat), prin rezultate precis măsurabile (unii zic că-i floare la ureche să faci orice cu fonduri europene, dar dacă-i aşa, alţii de ce nu-s în stare să le acceseze?). 
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Mi-au plăcut mereu restaurantele mici, de tip italian sau franţuzesc, cu măsuţe micuţe, majoritatea de două persoane, decorate minimalist, apropiate una de alta, aproape înghesuite. Contrastează puternic cu ditamai mesele de ping-pong din restaurantele româneşti pe care ai loc să-ţi pui 7 feluri de mâncare simultan şi mai poţi sta şi confortabil cu coatele lăbărţate. Ne place să avem spaţiu mult pentru noi înşine fiindcă, atunci când suntem la masă, ne simţim regi şi trebuie să ne comportăm în consecinţă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Refluxul gastroesofagian constă în reîntoarcerea conţinutului gastric sau duodenal în esofag şi reprezintă, probabil, cea mai frecventă afecţiune digestivă. Cauza cea mai importantă este insuficienta contracţie a sfincterului esofagian inferior (un "inel" muscular care închide esofagul inferior, nepermiţând alimentelor în curs de prelucrare din stomac să ajungă în esofag şi chiar în cavitatea bucală).
07 Iunie 2019, 08:20

Apele fac ravagii în Bihor: În doar câteva ore, pompierii au avut 60 de misiuni de salvare a unor persoane, inclusiv copii, şi de evacuare a apei din gospodării (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pompierii militari bihoreni au avut 60 de intervenţii de salvare de persoane şi evacuare a apei din gospodării, în doar câteva ore, în noaptea de joi spre vineri, în urma furtunilor abundente şi revărsărilor de ape din râuri. 

Până vineri dimineaţa, la ora 5, echipajele de pompieri ale Detașamentului Marghita, Detașamentelor 1 și 2 Oradea, Stației Aleșd, Stației Săcueni, Gărzii de Intervenție Tinca și Gărzii Sălard, în cooperare cu serviciile voluntare pentru situații de urgență (SVSU) din unitățile administrativ-teritoriale afectate de inundații, au desfășurat peste 60 de misiuni de salvare de persoane și evacuare a apei din gospodării situate în 28 de localități: Aleșd, Păulești, Cuieșd, Vintere, Sălard, Șușturogiu, Burzuc, Sârbi, Bălaia, Ineu de Criș, Almașu Mic, Valea Mare, Borod, Picleu, Uileacu de Criș, Gheghie, Cornițel, Urvind, Tileagd, Borod, Botean, Lugașu de Jos, Subpiatră, Brătești, Copăceni, Fegernic, Ianca şi Sarcău.

În Burzuc, pompierii Detașamentului 1 Oradea au evacuat trei persoane, în Lugașu de Jos, SVSU a intervenit pentru evacuarea a 10 persoane, iar în Șușturogiu, pompierii Gărzii Sălard au acționat pentru evacuarea a patru adulți și trei copii (video)

Imaginile surprinse în zonele afectate de inundaţii arată cum mai multe case, străzi şi câmpuri sunt pline de ape. 

(Imagine din Borod, sursa: Alesdonline.ro)

De asemenea, pe DN1, în zona Şinteu, şoseaua a fost blocată de arbori care au căzut în urma intemperiilor (foto).

Şi locuitorii din comuna Ineu s-au trezit cu străzile inundate (foto). Unii dintre ei au apă şi în gospodării.

Merită precizat că, în contextul fenomenelor meteorologice periculoase și a avertizărilor hidrologice Cod Portocaliu, în scopul protejării populației din zonele cele mai expuse riscurilor generate de fenomenele avertizate - Aleșd, Borod, Calea Mare, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crișana” a transmis prin Sistemul Național RO Alert, mesajul de avertizare ”Alertă extremă. Atenţie, viitură, revărsare de apă! Adăpostiţi-vă în zone / locuri înalte!”.

Pentru optimizarea intervenției, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crișana” a fost activată, în noaptea de joi spre vineri, grupa operativă, fiind totodată suplimentate efectivele de pompieri prin creșterea capacității operaționale la nivelul mai multor subunități în raioanele de intervenție ale cărora s-au înregistrat efecte ale fenomenelor hidrometeorologice periculoase.

De asemenea, potrivit reprezentanţilor ISU Crişana, au fost dispuse măsuri pentru asigurarea permanenței la nivelul autorităților administrației publice locale și informarea populației din toate zonele afectate.

(Video din Uileacu de Criş, sursa: alesdonline.ro)

Evoluţia fenomenelor hidrometeorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al inspectoratului, echipajele de pompieri acționând în continuare în teren pentru a asigura siguranța cetățenilor, au transmis reprezentanţii ISU Crişana.

Totodată, aceştia fac acel la cetăţeni, având în vedere creşterea debitelor pe anumite râuri, să nu se apropie de malurile acestora şi să nu încerce să le traverseze prin apă.

UPDATE:

Vineri dimineaţa, reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri au transmis o informare privind situaţia hidrologică din Bihor.

"Având în vedere situaţia hidrometeorologică din ultimele 48 de ore în județul Bihor s-au produs scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu efecte minore de inundaţii locale și creşteri de debite şi niveluri pe râurile Crișul Repede și Barcău", au arătat aceştia.

Totodată, ABA Crişuri menţionează că, pe parcursul nopții de joi spre vineri, în bazinele aflate sub avertizări meteo și hridro au căzut cantități însemnate de precipitații. Mai precis, "în zona localităților Botean, Ineul de Criș și Aleșd a ploat, în mai puțin de două ore aproape 50 l/mp. În aceste condiții nivelul afluenților valea Botean și valea La Arini au crescut de așa manieră încât acumulările nepermanente Botean I și Botean II au intrat in funcțiune".

Ambele acumulări au funcționat la capacitate maximă, au menţionat reprezentanţii ABA Crişuri, fiind supravegheate toată noaptea de abgajații instituţiei. "Prin aceste acumulări s-a evitat inundarea localităților Botean și Ineul de Criș", a susţinut ABA Crişuri.

Totuşi, străzile din Ineu de Criş au fost inundate, ba şi curţile, cu apa adunată în urma furtunilor.

De asemenea, ABA a precizat că precipitaţiile au creat probleme și în localitatea Sălard, unde în noaptea de joi spre vineri au căzut 60l/mp. "O rupere de nori a creat probleme în localitate astfel că am dispus ca echipele ABA Crișuri să intervină cu pompe pentru a remedia situația”, a precizat Sorin Guler, directorul instituţiei.

În jurul orei 10, apele erau în retragere, dar "se menține alerta și monitorizarea specială până la normalizarea situației". 
 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3085 RON
  • 1 EUR = 4.8378 RON
  • 1 HUF = 0.0138 RON