URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
09 Decembrie 2022, 18:17

Aleșii bihorenilor au votat taxele și tarifele județene pentru anul viitor. Cât va costa accesul la spectacolele teatrelor și Filarmonicii orădene

Aleșii bihorenilor au votat taxele și tarifele județene pentru anul viitor. Cât va costa accesul la spectacolele teatrelor și Filarmonicii orădene foto arhivă BIHOREANUL
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aleșii din Consiliul Județean Bihor au aprobat, în unanimitate, politica fiscală pe anul 2023, mai precis taxele și tarifele ce vor fi încasate pentru chestiuni ce țin de la urbanism ori publicitatea pe marginea drumurilor județene și până la serviciile instituțiilor de cultură.

O surpriză le vizează pe acestea din urmă, după ce anul au reușit să aibă un public mult mai numeros decât în cei precedenți.

Fără scumpiri

Accesul la spectacolele Teatrului Regina Maria, Teatrului Szigligeti, Filarmonicii de Stat, Muzeului Țării Crișurilor și la producțiile revistelor de cultură Familia și Varad îi va costa pe cei interesați la fel de mult ca în acest an, conform hotărârii adoptate vineri de consilierii județeni.

Un bilet la Teatrul Regina Maria, de pildă, va rămâne la prețurile de 25-45 lei (premiere și respectiv spectacolele obișnuite), iar abonamentele la 50-120 lei, în funcție de loc, pentru spectacolele obișnuite și respectiv la 110-140 lei pentru premiere.

La Filarmonică, cel mai ieftin bilet va costa 10 lei pentru copii, respectiv 50 lei pentru adulți, în vreme ce un abonament va oscila între 150 și 330 lei, în funcție de locul în sala de concerte.

Revista Familia va fi accesibilă cititorilor la 15 lei exemplarul, respectiv 180 lei abonamentul anual, în timp ce publicația soră în limba maghiară, Varad, va costa 10 lei exemplarul, respectiv 100 lei abonamentul anual.

„Am considerat că nu trebuie scumpite biletele și abonamentele, dată fiind creșterea numărului de spectacole și a încasărilor, implicit”, a explicat BIHOREANULUI vicepreședintele CJ Bihor Călin Gal, responsabil peste Direcția Economică a administrației județene.

„Muzeul Țării Crișurilor a crescut de la 18.000 - 20.000 vizitatori în 2018 și 2019, înainte de pandemie, la 94.000 vizitatori până luna trecută”, a exemplificat Gal motivul pentru care nu se vor scumpi nici biletele la Muzeu, care rămân în intervalul 5 - 50 lei pentru vizitarea expozițiilor permanente.

La același nivel

Ușoare actualizări vor fi operate, doar din cauza inflației, asupra unor alte taxe și tarife ale CJ Bihor, însă fără ca acestea să fie semnificative, conform vicepreședintelui Gal.

Eliberarea unui certificat de urbanism va costa, de exemplu, între 9 lei pentru terenuri de până la 150 mp și 23 lei pentru suprafețe între 750 și 1.000 mp, cu un adaos de 0,01 lei (un ban) pentru fiecare metru pătrat peste limita de 1.000 mp.

Taxa pentru eliberarea autorizațiilor de construire rămâne de 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor pentru clădirile rezidențiale și respectiv de 1% pentru cele nerezidențiale, autorizarea forajelor și excavărilor în scopul prospectării/cercetării va fi taxată cu 17 lei/mp, iar amplasarea de chioșcuri, containere ori cabine pe domeniul public din proprietatea județului cu 9 lei/mp.

Amplasarea de panouri publicitare pe marginea drumurilor județene va fi tarifată cu sume între 5 și 41 lei/mp (în funcție de depărtarea de zonele intens circulate), iar executarea de lucrări cu 182 până la 282 lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
felicitari actorilor de la TRM!
o veste foarte buna ca raman biletele la teatru nemodificate. profit cu aceasta ocazie sa transmit felicitari actorilor profesionisti angajati la Oradea, care ne incanta la fiecare spectacol!
Postat 09 Decembrie 2022, 21:24 de roger
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON