URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Aprilie 2021, 18:31

Alarmă falsă: Florin Birta lămureşte că pe strada Aurel Lazăr n-au fost plantaţi platani, ci arţari (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Florin Birta a clarificat, miercuri, situaţia privind copacii plantaţi pe strada Aurel Lazăr din centrul Oradiei, după ce locuitorii din zonă s-au plâns că municipalitatea a ales platani, deşi aceştia provoacă disconfort atrăgând insecte ca "tigrii platanilor". Edilul a spus că, după ce a discutat cu constructorul care realizează întregul proiect pe strada Aurel Lazăr, a aflat că este vorba despre arţari, şi nu despre platani. 

Florin Birta a explicat că orădenii care locuiesc în zonă şi şi-au arătat nemulţumirea au înţeles greşit că e vorba despre platani fiindcă specia aleasă are denumirea de acer platinoides (în limbaj comun: paltin de câmp, arţar sau arţar norvegian).

"Pentru că în spaţiul public am avut tot felul de scrisori deschise în ultimul timp că pe strada Aurel Lazăr au fost plantaţi platani şi că oamenii sunt nemulţumiţi de această plantare, am avut o întâlnire cu constructorul străzii Aurel Lazăr şi vreau să mă informez că arborii din strada Aurel Lazăr nu sunt platani, sunt arţari, dar au denumirea de acer platinoides şi atunci, probabil, oamenii au crezut că sunt platani, dar îi asigur că nu sunt platani şi să stea liniştiţi că nu vom avea acele probleme în zonă", a spus primarul Oradiei, miercuri, în conferinţa de presă care a precedat şedinţa de Consiliu Local. 

Când jurnaliştii i-au amintit că a fost contactat anterior pe această temă şi nu a lămurit că nu este vorba despre platani, ci a spus doar că e vorba de arbori plantaţi "conform proiectului", Birta a recunoscut că şi el a trebuit să se edifice mai întâi.  

Amintim că, vinerea trecută, locuitorii străzii Aurel Lazăr au cerut Primăriei să înlocuiască toţi copacii abia plantaţi în zonă, despre care credeau că sunt platani. Ei s-au plâns că platanii vor atrage ploşniţele cunoscute şi sub numele de "tigrul platanilor", generatoare de disconfort prin muşcăturile provocate şi rezistente la insecticide, deci greu de stârpit.

Vezi precizările primarului pe această temă la minutul 53:

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON