Un pieton care traversa strada regulamentar, joi, în zorii zilei, în Marghita, a ajuns la spital după ce a fost izbit de o maşină. Primele cercetări ale poliţiştilor arată că şoferul autoturismului era beat criță.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul-şef Alina Fărcuţa, accidentul rutier a fost semnalat printr-un apel la numărul de urgenţă 112. "Apelul a intrat la ora 5.13. Accidentul rutier s-a produs pe strada Republicii din municipiul Marghita", spune Fărcuţa.
Victima, care se pare că este un cetăţean nepalez, a fost izbită de autoturism pe o trecere de pietoni şi a fost transportată la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.
În ceea ce-l priveşte pe şofer, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentraţie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările în caz sunt continuate de poliţiştii rutieri din Marghita. "În cauză s-a întocmit dosar penal pentru stabilirea cauzelor şi circumstanţele în care s-a produs evenimentul rutier", precizează purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.