URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 15 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Iulie 2023, 13:11

Abia eliberat din închisoare, un hoţ din Tinca a ajuns din nou după gratii: Într-o singură săptămână, a intrat în curţile a trei consăteni

Abia eliberat din închisoare, un hoţ din Tinca a ajuns din nou după gratii: Într-o singură săptămână, a intrat în curţile a trei consăteni foto:generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un bărbat în vârstă de 28 ani din comuna Tinca, eliberat condiţionat din închisoare în luna februarie a acestui an, a ajuns din nou după gratii, după ce, în decurs de o săptămână, a intrat în curţile a trei consăteni, iar din două a şi reuşit să fure bunuri ale proprietarilor. Bărbatul, Remus Demian, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat transmis luni de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, furturile au fost comise în data de 1 și 8 iulie. Concret, în ziua de 1 iulie, în jurul orei 18, Demian a profitat de faptul că ușa de acces în curtea unui imobil din Tinca fusese lăsată închisă, dar neasigurată, aşa că a intrat în curtea casei de unde a furat o bicicletă în valoare de 2.000 de lei.

O săptămână mai târziu, în data de 8 iulie, la 12.51, bărbatul a intrat într-o altă curte din Tinca, de astă dată sărind gardul, de unde a plecat cu mâna goală, întrucât proprietarii locuinței erau acasă, însă nu s-a oprit. Un sfert de oră mai târziu a pătruns într-o altă curte şi, dintr-o anexă, a furat un abric electric și un topor. Paguba, de aproximativ 2.050 de lei, a fost recuperată de polițiști.

Demian a fost prins, vinerea trecută, de un echipaj al Secției 8 de Poliție Rurală Tinca. El a fost reţinut pentru 24 ore, iar sâmbătă, a fost prezentat la Parchetul Salonta şi Judecătoriei locale, cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă.

Remus Demian a fost arestat preventiv pentru 30 zile, sub acuzele de furt calificat şi violare de domiciliu, măsură care mai poate fi contestată la Tribunalul Bihor. 

Cercetările în caz sunt continuate la Secţia de Poliție Rurală Tinca, sub supravegherea procurorului de la Parchetul Salonta. 

Remus Demian este recidivist. A fost condamnat ultima oară în 2021, la 2 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, tot pentru furturi. El a fost eliberat condiţionat din Penitenciar în februarie, acest an.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Dati-le cu suspendare
Sau un an din care sa faca sase luni si urmarea se vede.
Postat 17 Iulie 2023, 15:33 de Timi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6109 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON