Una dintre cele mai cunoscute voci ale anilor ’90, de la Radio Sonvest Oradea, jurnalista Mariana Bejan s-a stins fulgerător, în cursul zilei de luni.
Anunţul a fost făcut, pe Facebook, de consultantul în afaceri Dacian Palladi, apropiat al acesteia.
"Mariana a plecat la cele veşnice la vârsta de 69 de ani, urmare (se pare) a unui atac de cord (încă se fac investigaţii). Mariana Bejan a fost şi va rămâne o veterană şi un reper în ceea ce priveşte istoria postdecembristă a presei orădene. Cu o voce inconfunfabilă pe posturile de radio, cu o minte ageră, mereu vie, şi o francheţe doborâtoare, Mariana părea că nu îmbătrâneşte şi că "radarul" ei asupra lumii nu va înceta să funcţioneze… Dar Tatăl Ceresc a hotărât altceva...", a scris Palladi pe contul său de socializare.
Potrivit volumului "Bihoreni de ieri şi de azi", lansat în 2021 de regretatul Constantin Butişcă, Mariana Bejan s-a născut la 30 iunie 1953, în Tileagd.
A urmat studii de sociologie la Universitatea din Oradea, iar în perioada 1993-2001 a fost redactor la unul dintre cele mai populare radiouri ale vremii, Radio Sonvest.
Între altele, Mariana Bejan a mai activat la săptămânalul Impact, al Universităţii din Oradea (2002), a fost director la staţia locală a radioului Mix FM (2005-2006), iar din 2007 a fost coeditor la revistele Global Construct şi Praxis.
Condoleanţe familiei îndurerate!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.