Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, împreună cu polițiști și jandarmi din mai multe județe, au descins marți în 79 de percheziții în cazul unui mega dosar de contrabandă cu țigări, cu ramificații transfrontaliere. 3 fabrici clandestine au fost desființate până acum în cazul anchetei, peste 38 de milioane de țigarete și 64 de tone de tutun au fost confiscate, iar prejudiciul depășește 12,5 milioane de euro.
Conform unui comunicat al DIICOT, cele 79 de descinderi au avut loc la domiciliile unor persoane din județele Arad, Suceava, Dolj, Călărași, Sibiu, Iași, Teleorman, Mehedinți, Timiș, Braşov, Covasna, Argeş, Ilfov, Constanţa și municipiul București.
Ancheta vizează destructurarea a două grupuri infracţionale organizate autohtone, dar cu ramificaţii transfrontaliere în Cehia, Bulgaria și Ucraina, „constituite în scopul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă cu ţigarete, produse accizabile (tutun) și materiale explozive (pirotehnice) şi spălare a banilor”.
„Cercetările efectuate au reliefat că, în perioada 2022 - 2024, membrii celor două grupuri infracționale au procurat bunurile accizabile din afara României, le-au introdus fraudulos în țară (cu complicitatea sau susținerea unor funcționari din cadrul autorităților publice), transportat și depozitat, în scopul valorificării pe piața neagră.
Pe parcursul administrării probatoriului au fost indisponibilizate cantităţile de 38.019.640 ţigarete (dintre care peste 24.000.000 pe parcursul a 12 acțiuni de prindere în flagrant), 64 tone de tutun pentru fumat, 8,3 tone de materiale pirotehnice şi au fost desfiinţate 3 fabrici clandestine de ţigarete de contrabandă, două aflate pe teritoriul României şi una în Cehia”, arată comunicatul DIICOT.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat se ridică la 12.740.000 euro.
Peste 50 de suspecți urmează să fie duși la audieri. Patru sunt funcționari publici cu statut special, precizează comunicatul, adăugând că audierile vor fi făcute la DIICOT Timișoara.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.