URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Octombrie 2022, 12:01

13 dispăruți

13 dispăruți (foto: arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu doi ani în urmă, pe vremea asta, aleșii locali se pregăteau să-și preia mandatele, iar pretendenții la Senat și Deputăție să-și înceapă campaniile. La scrutinul din decembrie 2020, bihorenii aveau să trimită în Parlament 13 „reprezentanți”: 4 senatori (Florian Bodog - PSD; Gheorghe Carp și Adrian Hatos - PNL; Cseke Attila - UDMR) și 9 deputați (Ioan Mang și Steluța Cătăniciu - PSD; Aurel Căuș, Ioan Cupșa și Kiss Janos - PNL, Biro Rozalia și Szabo Odon - UDMR, Silviu Dehelean - USR, Mihai Lasca - AUR). 

Pe atunci încă existau speranțe, încă se vorbea despre reformă - modernizarea instituțiilor, corectarea legilor justiției masacrate sub Dragnea, revizuirea Constituției, chiar, reorganizare administrativă... Dar pe cât de mari au fost așteptările, pe tot atât au urmat deziluziile. PNL, USR și eterna UDMR au încropit o majoritate „de dreapta”, care a sfârșit pur românește, dinamitată din interior, până ce USR a ieșit de la guvernare în propriile aplauze, iar Iohannis a condus, pas cu pas, dizolvarea PNL în PSD.

Rezultatul? Votanții USR s-au demobilizat, iar cei ai PNL mai simt doar dezgust față de „liderii” actuali, impostori și aroganți. UDMR-iștii își fac jocurile dintotdeauna, cu diferența că de doi ani sunt stăpânii banilor și nici nu-și mai ascund loialitatea față de un cu totul alt guvern decât cel al României, USR-iștii au fost părăsiți și ei de armatele ONG-iste, AUR caută noi scandaluri după moartea Covidului și doar PSD are perspective luminoase, pregătindu-se să conducă țara, de la anul, odată cu „rotativa guvernamentală”, pentru mulți ani de-acum înainte.

Dacă pe aleșii din septembrie 2020, buni sau răi, bihorenii îi pot judeca din simplul motiv că au rămas locului, problema e cu evaluarea parlamentarilor. Cu două mici excepții - USR-istul Silviu Dehelean, care din când în când, când mai vine prin Oradea ba un coleg eurodeputat, ba unul fost secretar de stat, are bunul-simț de a anunța și presa, respectiv UDMR-ista Biro Rozalia, care conferențiază, ca de pe altă planetă, despre politica externă și „implicarea femeilor” în politică - pe ceilalți parlamentari bihoreni parcă i-a înghițit pământul. 

Senatorul Carp s-a făcut din nou manager de spital și i-a lăsat Arinei Moș scaunul din care să-și facă selfie-uri, deputații Cupșa, Căuș și Kiss s-au închis în propriile birouri, senatorul Hatos se mai arată fie pe la Universitate, fie pe Facebook. Dincolo, la PSD, Cătăniciu s-a întors în Clujul ei de cum i-au dat bihorenii voturile, Mang apare pe-acasă doar să-l mai facă pe Bolojan dictator și comunist, Bodog deloc, că-i ocupat cu televiziunile la București, pe care le împarte cu Szabo, care în rest și-a înghițit limba până la următoarele alegeri. Cseke numără bani la Minister, Lasca activează exclusiv ca inculpat. 

Pe scurt, bihorenii - cam indiferent cu cine au votat - și-au cam luat țeapă. Reprezentanții lor nu-s de fapt ai lor, ci ai unor partide tot mai străine de îngrijorările cetățenilor, tot mai puțin democratice.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Nu chiar de tot !
Dacă ne uitam cu ceva mai multă atenție la lista “stimabililor”, câțiva dintre ei chiar “au făcut câte ceva” pentru binele lor personal! Și-au susținut un interes marunt, un prieten “corupt”, au mai pus umărul la înlăturarea unor persoane incomode, pe ici pe colo, care le-au “ciobit” imaginea de oameni integrii, intelectuali rasati, savanți, modele sociale etc. Da, acuma sunt tăcuți! Sa vedeți, însă la anul , ce gura mare vor avea mai ales dacă vor fi susținuți de cine trebuie. Unii sunt aleși din inerție. PSD și UDMR, conștienți de bazinul electoral controlat, vin cu aceiași oameni, fără a câștiga mare lucru. PNL nu contează cu cine vine atâta vreme cât noi votam cu Bolojan. USR nu mai contează este sub 1%. Marea problema o reprezintă AUR pentru ca nemulțumiții și cei dezamăgiți sunt tot mai mulți! Putem trimite in parlament pe oricine, “inertia” ne lasă sa credem ca “dorim”.Din 2024 vom trece in faza consolidării democrației manageriate. Cineva va decide, aleșii vor mima dezbaterea și își vor încasa diurnele grase iar noi ne vom trezi lipsiți de libertate prin propria noastră voința exprimata “democratic”. Nu vom avea probleme sa ne integram in EURASIA, așa cum o concepe Putin. Cu așa aleși și “astfel aleși” succesul este garantat.
Postat 11 Octombrie 2022, 15:48 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON