Conducerea liberală a municipalităţii orădene va intra luna aceasta în negocieri cu reprezentanţii partidelor din Consiliul Local, de la PSD şi UDMR la AUR, pentru a stabili cine va fi, începând din august, cel de-al doilea viceprimar, alături de liberalul Teofil Filimon. Primarul Florin Birta are nevoie de un singur vot în plus, pe lângă cele 17 mandate ale PNL, pentru a-şi trece toate proiectele, aşa că, teoretic, şansele sunt egale pentru toate partidele.
`
< Pagina precedentă 6 7 8 9 10 11 12 13 14 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Lumea se întreabă de ce trebuie să achite asigurări de sănătate și veteranii de război. Sau de ce mamele aflate în îngrijirea copilului sunt supuse aceleiași obligații. Doar cu banii astfel adunați în plus nu astupăm marea gaură din buget. Numai că Ilie Bolojan știe că, dacă faci o excepție, imediat urmează și altele. Când a introdus plata parcării pentru absolut toți cetățenii Oradiei, au sunat telefoanele în draci. Ziariști, judecători, polițiști, atârnători de partid ș.a. s-au trezit cu amenzi pe parbrize. Știți care a fost reacția lui Bolojan? „Vă rog să trimiteți amenda la mine la birou, că o s-o plătesc eu”. Așa i-a pus la punct.
Zic şi eu
În 2008, când prelua Primăria Oradea, îl știam deja binișor pe Ilie Bolojan. Își începuse ascensiunea cu patru ani înainte. În 2004, câteva luni, fusese consilier județean, unul venit „de la țară”, dar singurul care citea toate proiectele de hotărâri (ceea ce, cred, nu făceau nici măcar șefii Consiliului Județean) și care punea întrebări.
Newsletter
Spune ce crezi
Credeți că măsurile fiscale adoptate de Guvernul Bolojan sunt necesare și eficiente?
De stiut
Colțul juridic
Zilele acestea se discută în spațiul public faptul că măsurile fiscale de austeritate așteptate în cursul lunii iulie vor fi cuprinse într-un act normativ ce nu va fi ordonanță de urgență, cum se întâmplă de obicei, ci o lege care va fi adoptată prin procedura specială a angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
Ultima Oră
Cu un angajament constant pentru inovație, sustenabilitate și accesibilitate, Auchan România a fost recompensat cu trei distincții majore în cadrul competiției „Votat Produsul Anului 2025”, cea mai importantă platformă de recunoaștere a inovației și performanței în rândul produselor, brandurilor și rețelelor de retail din România. Pe lângă titlul de Magazinul Anului în categoria Hipermarket & Supermarket, competiție organizată în premieră anul acesta sub aceeași umbrelă, Auchan a câștigat și premiul „Votat Produsul Anului – Marcă Proprie Distribuitor” în două categorii.
Primarul din Tărcaia și-a „legalizat” super-vilele ridicate fraudulos într-o arie protejată de interes european, declarându-le... „pensiuni”. După ce una dintre clădirile edilului PSD-ist Aurel Ille a ars într-un incendiu, ceea ce l-a dat de gol, comisarii Gărzii de Mediu au descins pe domeniul acestuia și au descoperit că presupusele unități agroturistice de fapt nu sunt autorizate să primească turişti, așa că le-au sistat orice așa-zisă activitate.
Guvernul a decis, luni, prin ordonanță de urgență, limitarea sporului pentru condiții vătămătoare la bugetari, la 300 de lei brut lunar. Până acum, acest spor era de până la 15% din salariul de bază pentru toate categoriile de personal plătit din fonduri publice, dar nu mai mult de 1.500 de lei brut lunar.
Staţiunea Stâna de Vale va fi plină de alergători montani în acest sfârşit de săptâmână, pentru că aici va avea loc evenimentul „Stâna de Vale Trail Race”. Este vorba despre două competiţii oficiale de master, Campionatul Naţional de alergare montană master, aflat la a 2-a ediție, precum şi Cupa Europeană Master, care va avea loc în premieră în România. Evenimentul este organizat de CS Atletic Beiuş şi Primăria comunei Budureasa.
Municipalitatea orădeană a început luni noi lucrări de toaletare a arborilor. Intervenţiile vizează copaci uscaţi sau cu crengi periculoase din zona centrală.
30 Iunie 2025, 19:50
Universitatea din Oradea găzduiește, în perioada 30 iunie – 4 iulie, o școală de vară inedită, dedicată profesorilor de limba română din regiunea Găgăuzia a Republicii Moldova, un teritoriu cunoscut pentru aspirațiile sale separatiste.
30 Iunie 2025, 19:21
Consiliul Județean Bihor a decis prețurile și condițiile în care va închiria parcelele din cele patru noi parcuri industriale din județ, chiar dacă deocamdată este finalizat unul singur. „Vrem să dăm firmelor interesate posibilitatea să acceseze fondurile nerambursabile”, a motivat președintele CJ Bihor, Mircea Mălan, explicând că viitorii chiriași vor putea câștiga granturi de aproape 18 milioane euro.
30 Iunie 2025, 19:08
Un nou component al lotului din sezonul trecut al echipei de polo CSM Oradea şi-a prelungit contractul cu clubul roş-albastru. Nichita Ilisie, cunoscut drept cel mai rapid înotător din poloul românesc, va continua şi în sezonul următor cu noua campioană naţională.
30 Iunie 2025, 18:44
Ediţia aniversară a galei Atypic Beauty, cu numărul 50, este programată să aibă loc sâmbătă de la ora 19, în Piaţa Unirii din Oradea. 8 modele în scaune cu rotile vor prezenta, alături de modele profesioniste, ţinute ale designerului Cătălin Botezatu. Invitat special, acesta va susţine un fashion show propriu.
30 Iunie 2025, 18:28
Un turist care a vrut să se aventureze pe un traseu de căţărare din zona Vârtop, fără să aibă echipamentul necesar şi fără să respecte traseele marcate, a ajuns la spital cu o rană la cap, după ce a căzut câţiva metri în gol.
30 Iunie 2025, 18:00
La un an după alegerile din iunie anul trecut, Consiliul Județean Bihor are un nou membru, în persoana unei economiste care reprezintă PNL și care a preluat mandatul vacantat prin alegerea fostului vicepreședinte Mircea Mălan în funcția de președinte, luna trecută. Ramona Mateaș a depus jurământul în prezența unor colegi de partid, dar și a soțului, fiului și surorii, vizibil emoționați.
Supărat că fiica lui minoră era curtată pe Facebook de un tânăr cu trecut amoros încărcat, un bărbat din Ianoșda și-a chemat prietenii și i-au dat o „lecție”: l-au răpit, l-au bătut, iar apoi l-au abandonat fix de unde l-au luat. Urmarea? Tatăl bătăuş, Gheorghe Lăcătuș, zis Poțocu, şi amicii săi - Marian Covaci, alias Manu, și Marius Lăcătuș, zis Van Damme - au ajuns în Arestul Poliţiei.
30 Iunie 2025, 16:26
Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, după soluționarea contestațiilor, au adus o ușoară creștere a ratei de promovare în județul Bihor. Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, procentul a urcat de la 76,41% la 78,84%.
30 Iunie 2025, 16:05
Elevii şi studenţii cer Executivului să nu modifice formula de calcul a fondului de burse, avertizând că măsura ar însemna mai puţini bani pentru susţinerea tinerilor în şcoli şi universităţi, tocmai într-o perioadă în care abandonul e tot mai ridicat.
Cu profundă durere și respect, Asociația Italiani în Bihor își exprimă ultimul omagiu în memoria lui Antonio Sargenti, cunoscut cu afecțiune de către prieteni ca Tonino.
30 Iunie 2025, 15:22
Două microbuze și un autoturism au fost implicate luni într-un accident rutier la ieșire din localitatea Cauaceu spre Sălard, au informat reprezentanții ISU Crișana.
Doliu în fotbalul românesc: un cunoscut fost jucător care s-a născut la Salonta şi a activat şi la Crişul Oradea, și FC Bihor, Lajos Sătmăreanu s-a stins din viaţă, luni, la vârsta de 81 de ani. Lajos Sătmăreanu a evoluat timp de zece sezoane pentru Steaua Bucureşti şi a strâns 44 de meciuri în tricoul echipei naţionale.
30 Iunie 2025, 14:50
Vremea se anunță toridă în județul Bihor și în restul regiunii Crișana în următoarele două săptămâni, potrivit estimărilor publicate luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabile pentru intervalul 30 iunie – 13 iulie.
30 Iunie 2025, 14:23
Clubul de fotbal FC Bihor continuă seria transferurilor. De această dată, a anunţat un atacant central care vine din prima ligă. Este vorba despre Dragoş Tescan, care în sezonul trecut a evoluat pentru Gloria Buzău. Tescan este cel de-al nouălea jucător care semnează cu echipa orădeană în această vară.
30 Iunie 2025, 14:11
După ce au fost plafonate timp de trei ani, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, prețurile la electricitate vor fi liberalizate și consumatorii le vor plăti la nivelul normal, cei mai afectați urmând să fie cei cu consumuri mici, care plăteau cel mai mic preț. Pe de altă parte, însă, o parte dintre consumatori vor fi în continuare sprijiniți cu ajutoare de la Guvern.
30 Iunie 2025, 13:31
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat că procurorii și judecătorii din țară se întrunesc luni în adunări generale, convocate ca răspuns la un set de măsuri care vizează direct pensiile, diurnele și cumulul salariu-pensie, cuprinse în programul guvernului Bolojan. CSM avertizează că nu va accepta reforme „cu impact mediatic, dar fără substanță”.
Un bărbat de 52 de ani din comuna bihoreană Ceica și un adolescent de 17 ani din Holod au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiști rutieri, în două cazuri distincte. Primul a fost prins băut la volan, iar cel de-al doilea, fără permis, a ajuns cu mașina direct în gardul unei case.
30 Iunie 2025, 11:55
Forțat de spectrul falimentului, Guvernul Bolojan plănuiește măsuri nepopulare, de la creșteri de taxe și impozite până la concedierea a 20% dintre bugetar. După cheltuielile pe datorie care au făcut din România țara europeană cu cel mai mare deficit bugetar, statul riscă, dacă nu face schimbări, să intre în incapacitate de plată a pensiilor și salariilor, despre care fostul ministru Marcel Boloș dezvăluie că au fost majorate din motive electorale.
Când alții își fac city break-uri la Viena, dom’ primar din Remetea, Adrian Ștefănică, și amicii acestuia și-au rezervat o „vacanță” prelungită pe banii statului, fiind condamnați definitiv la închisoare cu executare în procesul privind moartea pădurarului Marius Laza, împușcat accidental în timpul unei partide de braconaj din 2021.
30 Iunie 2025, 10:00
În cadrul mai multor evenimente civice din județul Bihor, copiii au avut parte de lecții neobișnuite, dar extrem de valoroase: au învățat cum să protejeze mediul și cum să colecteze corect deșeurile, datorită implicării companiei AVE ROMÂNIA SRL, operator de salubritate și promotor activ al sustenabilității.
O nouă săptămână plină de evenimente în Oradea și în împrejurimi, începând cu o nouă ediție a Festivalului Medieval - bătălii navale, asalturi și raiduri vikinge, jocuri vânătorești, bătălii medievale, turnir demonstrativ - și continuând cu Waves Festival, în Băile 1 Mai, cu invitați ca Burak Yeter, Willy William, Meduza, Paraziții, The Urs sau Zdob și Zdub.
30 Iunie 2025, 09:01
Începând cu data de 1 iulie 2025, schema de sprijin pentru energie electrică prevăzută de OUG nr. 6/2025 încetează, iar prețurile finale plafonate de care ai beneficiat conform reglementărilor în vigoare nu vor mai fi aplicabile. Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă aceste schimbări pentru tine, Electrica Furnizare îți pune la dispoziție un ghid cu informații esențiale.
30 Iunie 2025, 08:42
Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sânmartin anunță noi detalii legate de proiectul „Construire Complex de Agrement-Aquapark Sânmartin”, desfășurat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, Cod SMIS: 325406.
30 Iunie 2025, 08:30
Ministrul Dezvoltării, Cekescu, la începerea lucrărilor pentru căminul studențesc: „Ca fost student al Sorbonicii, am vrut să pun piatra de temelie a internatului”. „Dar am observat că în fundație au băgat și poza dvs. Nu vă e frică de ceva vrăji voodoo?”. „Nu, tradiția la noi, românii, vezi Meșterul Manole, este să băgăm pe cineva în fundație - spre bucuria mea - numai la figurat”.
30 Iunie 2025, 07:59
-
Angajat pentru o zi: Recuperat la Primărie, fostul șef al CAS Bihor a demisionat după o zi de muncă! 10:08, 14 Iul 2025
-
Tamponare cu surprize: Ce au descoperit polițiștii din Bihor chemaţi la un incident banal 13:01, 14 Iul 2025
-
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! Care este starea primăriilor din județ, în așteptarea Pachetului 2 al lui Bolojan 00:00, 14 Iul 2025
-
Cu Ilie, va fi o nebunie! 12:01, 14 Iul 2025
-
Ilie Bolojan anunță noile măsuri fiscale. Vezi care sunt acestea! - LIVE TEXT (VIDEO) 17:14, 02 Iul 2025
-
Ministrul Cseke și consilierul lui din Oradea au încasat indemnizații de sute de mii de lei de la Exim Bank. AMT îi somează: Banii înapoi! 19:03, 02 Iul 2025
-
„Cu o mână cer, cu alta ne iau!”. Protest spontan în curtea Finanţelor Publice Bihor 12:42, 01 Iul 2025
-
Guvernul Bolojan își asumă tăieri, taxe și înghețarea veniturilor. Subvenția pentru partide, redusă cu 40% față de 2024 (DOCUMENT) 20:57, 07 Iul 2025
-
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat (FOTO/VIDEO) 20:13, 14 Iul 2025
-
"Valuri de bucurie 2.0": 80 de copii din Bihor au ajuns pentru prima dată la mare (FOTO) 20:05, 14 Iul 2025
-
Rivo Loco anunță „Night at the Theatre”: Petrecere pop-up cu muzică și atmosferă chic, în spatele Teatrului Regina Maria (VIDEO) 19:13, 14 Iul 2025
-
Înșelăciuni în numele CAS: instituția atenționează că nu cere de la asigurați informații despre CNP și conturi bancare 18:40, 14 Iul 2025
Ştiri de la CAO
-
Anunț Compania de Apă Oradea 13:17, 08 Iul 2025
-
Anunț Compania de Apă Oradea 12:01, 04 Iul 2025
-
Anunț Compania de Apă Oradea 16:10, 17 Iun 2025
-
Anunț Compania de Apă Oradea 11:55, 17 Iun 2025
Ultimele Comentarii
- Când pariezi pe un cal mort,sigur pariezi la pont! Postat 14 Iul 2025, 19:36 de nealiniat
- Circ ieftin pentru prosti! Uite sporu nu e sporu. Exact la fel făcea și gașca pdlista în... Postat 14 Iul 2025, 19:18 de sss
- Cu Ilie, crestem odata cu tara Datoria externă totală a României a crescut... Postat 14 Iul 2025, 17:44 de excalibur
- 1500 candidati pe 83 de locuri? Nu era asa inghrsuiala nici la medicina,... Postat 14 Iul 2025, 17:00 de excalibur
- De o luna... ...tipul asta numa de energia patriei nu... Postat 14 Iul 2025, 16:21 de excalibur
Bihoreanul tipărit
-
Salubritate... de stat: După 20 de ani de administrare privată, depozitul de deșeuri al Bihorului e preluat de autoritățile locale 10:55, 14 Iul 2025
-
Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit! Care este starea primăriilor din județ, în așteptarea Pachetului 2 al lui Bolojan 00:00, 14 Iul 2025
-
Înot în pagubă: Au făcut 7 bazine de înot pentru copii în orașele bihorene, dar nu pot să le administreze 10:55, 11 Iul 2025
-
Prof. univ. dr. Adrian Hatos: „În România toți spun: «Bă, dar de ce începi cu mine? Începe cu rechinii!»” 08:01, 10 Iul 2025
ACTUAL
-
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat (FOTO/VIDEO) 20:13, 14 Iul 2025
-
Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere. Cine i-a finanțat campania electorală (DOCUMENT) 18:01, 14 Iul 2025
-
Vremea pentru următoarele două săptămâni: Estimările meteorologilor 15:42, 14 Iul 2025
-
Ministrul Energiei spune că nu a primit nimeni „sporul de femeie” de la SAPE 14:22, 14 Iul 2025
Stiri SPORTIVE
-
CSM CSU Oradea va juca în Bulgaria pentru a se califica pe tabloul principal al Basketball Champions League 09:14, 14 Iul 2025
-
Orădenii de la Școala de Lupte “Ștefan Rusu” au cucerit patru medalii și trei titluri de campioni europeni școlari la ESSF Open Combat Games 2025 23:01, 13 Iul 2025
-
Mai multe clasări pe podium pentru orădenii de la LPS Bihorul, la Campionatul European Școlar destinat sporturilor de luptă (FOTO) 13:02, 13 Iul 2025
-
FC Bihor s-a impus cu 3-1 în faţa austriecilor de la Floridsdorfer AC şi a obţinut prima victorie din seria amicalelor din această vară (FOTO) 22:19, 12 Iul 2025
BIHOREANUL TV
-
Beach Please, între distracție și scandaluri: Un adolescent la spital, versuri vulgare, scandări cu Ceaușescu și o plângere penală (VIDEO)
-
Bucătăria Hotelului Cristalin din Vârtop, închisă temporar de ANPC, după ce mai mulți turiști au fost internați. Ce au găsit comisarii pentru Protecția Consumatorilor (FOTO/VIDEO)
-
Vijelie violentă în Bihor: doi răniţi, acoperişuri smulse, zeci de intervenţii ale pompierilor şi sute de hectare de vegetaţie distruse (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
-
Salubritate... de stat: După 20 de ani de administrare privată, depozitul de deșeuri al Bihorului e preluat de autoritățile locale 10:55, 14 Iul 2025
-
Pentru cine construim orașele? 17:30, 29 Iun 2025
-
Vin să te învețe! Amplă campanie de încurajare a colectării separate a deșeurilor în Zona Metropolitană Oradea 16:21, 29 Iun 2025
-
Pentru eco-absolvire: O orădeancă cere ca școlile să abandoneze obiceiul lansării baloanelor la festivități (FOTO) 09:45, 29 Iun 2025
Bihor
-
"Valuri de bucurie 2.0": 80 de copii din Bihor au ajuns pentru prima dată la mare (FOTO) 20:05, 14 Iul 2025
-
Înșelăciuni în numele CAS: instituția atenționează că nu cere de la asigurați informații despre CNP și conturi bancare 18:40, 14 Iul 2025
-
Oradea a preluat luni cel de-al doilea tramvai Astra Impero cumpărat de la Arad (FOTO / VIDEO) 17:15, 14 Iul 2025
-
Copacii din zona centrală a Oradiei sunt toaletaţi de angajaţii RER Vest 16:00, 14 Iul 2025
Stiri Oradea
-
Oradea a preluat luni cel de-al doilea tramvai Astra Impero cumpărat de la Arad (FOTO / VIDEO) 17:15, 14 Iul 2025
-
Copacii din zona centrală a Oradiei sunt toaletaţi de angajaţii RER Vest 16:00, 14 Iul 2025
-
Un pui de lebădă, rănit cu un cârlig de pescuit, salvat de pompierii orădeni din apele Crișului Repede (FOTO) 11:13, 14 Iul 2025
-
Film în aer liber la Oradea: „Moromeții 3” a fost proiectat în curtea MȚC, în prezența regizorului Stere Gulea (FOTO) 09:22, 13 Iul 2025
Timp Liber
-
"Valuri de bucurie 2.0": 80 de copii din Bihor au ajuns pentru prima dată la mare (FOTO) 20:05, 14 Iul 2025
-
Rivo Loco anunță „Night at the Theatre”: Petrecere pop-up cu muzică și atmosferă chic, în spatele Teatrului Regina Maria (VIDEO) 19:13, 14 Iul 2025
-
Noaptea Muzeelor la Sate revine în Bihor cu o nouă ediție 17:33, 13 Iul 2025
-
Film în aer liber la Oradea: „Moromeții 3” a fost proiectat în curtea MȚC, în prezența regizorului Stere Gulea (FOTO) 09:22, 13 Iul 2025
Oradea Heritage
-
Tururi ghidate despre istoria evreilor din Oradea 18:47, 01 Iul 2025
-
"Harpissima" - masterclass, expoziţie şi concerte de harpă la Sinagoga Sion 20:30, 16 Iun 2025
-
Oradea a sărbătorit Ziua Mondială Art Nouveau 17:18, 10 Iun 2025
-
Invitat de prestigiu la Darvas Talks 17:30, 02 Iun 2025
Revista Familia
-
Radu Găvan: „Dacă nu trăiesc periculos, în scris, mă plictisesc” 16:42, 30 Mai 2025
-
Lansare de carte: Radu Găvan - „Efectul Jumanca” 12:30, 30 Mai 2025
-
Cel mai nou număr „Familia”, în curând în librării. Focus: Ioan Moldovan 16:21, 22 Apr 2025
-
Miron Beteg, la evenimentul dedicat lui Iosif Vulcan: „E nimicitor să ne uităm trecutul, dar e la fel de dezastruos să ne ignorăm prezentul” 16:50, 02 Apr 2025
Informații de la Termoficare
-
Termoficare Oradea: se întrerupe apa caldă pentru 7 puncte termice, pentru remedierea unor avarii 14:15, 20 Iun 2025
-
Termoficare anunță întreruperea furnizării energiei termice pentru punctul termic nr. 121 din Oradea 16:16, 18 Iun 2025
-
Termoficare Oradea: Întreruperea furnizării energiei termice pentru 14 puncte din Municipiul Oradea, strada Branului 13:39, 17 Iun 2025
-
Termoficare Oradea: întreruperea furnizării apei calde pentru două puncte termice 12:40, 13 Mai 2025
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.3461 RON
- 1 EUR = 5.081 RON
- 1 HUF = 0.0127 RON