URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Noiembrie 2019, 10:00

Vin sărbătorile, vin! Târgul de Crăciun se deschide vineri seară cu pornirea iluminatului festiv

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Târgul de Crăciun se deschide vineri seară, de la ora 18, cu pornirea iluminatului festiv de lângă bradul împodobit din Piaţa Unirii, moment la care sunt invitaţi toţi orădenii.

14 kilometri de ghirlande

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, luminile de sărbători se vor aprinde întâi în zona centrală a oraşului pornind din pieţele Unirii şi Ferdinand, precum şi din strada Republicii pentru ca apoi, în următoarele zile, să se extindă treptat pe toate bulevardele, podurile, pieţele şi parcurile din oraş.

"Oradea va fi împodobită şi în acest an cu 14 kilometri de ghirlande şi peste 300 medalioane şi figurine luminoase amplasate pe stâlpi, plase luminoase, tuneluri şi fântâni de lumini. Acestea au diferite forme: de brăduţi, fulgi de nea, steluţe, reni, arcade luminoase", se menţionează în comunicat.

Concerte în aer liber

Aprinderea iluminatului festiv va fi urmată, de la ora 20, de concertul inaugural al Târgului de Crăciun susţinut, anul acesta, de trupa Jazzapella care combină ritmurile de jazz cu muzica pop.

Tot de la ora 20, sâmbătă, pe scena din Piaţa Unirii va evolua solista Nicoleta Nucă pentru ca duminică să aibă loc, de la aceeaşi oră, concertul susţinut de Harlem Gospel Choir din Statele Unite.

În pregătirea deschiderii Târgului de Crăciun, în Piaţa Unirii a fost montată o roată-carusel şi au fost amplasate căsuţele de lemn ale comercianţilor, respectiv studio-ul de sticlă al echipei Radio Zu, care va poposi la Oradea din 15 decembrie, în cadrul programului "Oraşul Faptelor Bune".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON