Universitatea și moralitatea

Biserica nu este un izvor de moralitate și de dreaptă judecată. Și-a demonstrat prin slujitorii ei dualitatea și ipocrizia de prea multe ori. Statul, prin regulile și legile sale, ar putea fi un stâlp al moralității, dar face prea multe excepții de la ele și își tratează diferit cetățenii. Sintagma „Nimeni nu e mai presus de lege” a devenit un fel de Moș Crăciun în care se crede serios până pe la 7 ani, după care se crede doar în joacă.

Familia sădește în copii principiile de bază ale bunei creșteri, printre care și moralitatea, în funcție de nivelul de educație al părinților, de propria lor moralitate și de grija pe care o oferă copiilor. Deci, cum cazurile sunt extrem de diferite, e greu de stabilit un standard comun. De clasa politică nu mai pomenesc, acolo se face carieră numai după extirparea totală a oricărei urme de moralitate.

Așa că ne mai rămâne doar școala, în toate formele ei, de la cele de jos până la cele de sus. Dar când, chiar și acolo, apar fraude și ciocniri frontale cu legea, iar regulile încep să fie driblate, ba chiar malformate pentru a-i favoriza pe unii, sâmburele speranței se ofilește și rămâne nerodit, îngropat în noroi. Așa că rămânem cu o întrebare mare și grea: de unde ne mai luăm reperele de moralitate?

Recentele discuții pe marginea viitoarei Carte a Universității din Oradea au adus o dilemă delicată. O propunere stipulează ca universitarii condamnați pentru corupție și infracțiuni de patrimoniu să fie automat concediați. Un profesor s-a opus public acestei propuneri și a dat o cifră îngrijorătoare - 32 de cadre didactice ar trebui să plece din Universitate dacă regula concedierii s-ar aplica.

Da, suntem oameni. Da, suntem supuși greșelii. Da, avem dreptul să fim iertați. Da, avem dreptul la un nou început. Dar care este efectul întoarcerii la catedră al unui cadru didactic condamnat? În ce măsură va putea să se impună în fața studenților? Cum va fi privit de colegii de catedră sau departament? În ce măsură va afecta întoarcerea sa imaginea Universității? Pe de altă parte, se pot arunca pe apa sâmbetei întreaga pregătire și experiență didactică a unui om din pricina unei rătăciri de moment sau a unei slăbiciuni?

Și aici ne ciocnim din nou cu moralitatea. Moralitatea este mai degrabă o alegere personală decât un standard social. Dacă sistemul birocratic permite incluziunea profesională, alegerea de a se întoarce la locul de muncă rămâne fiecăruia în parte. Nodul din stomac, fierbințeala din obraji și bolovanul din cârcă (dacă există) sunt cruci personale ce nu pot fi împărțite cu ceilalți. Oprobriul nu durează o viață, păcatele se uită, condamnările la fel. Onoarea poate umbla o vreme cu bandaje, dar timpul și uitarea îi vor cicatriza urmele.

Dar ce vor zice studenții? Ei, bine, cu riscul de a-i supăra pe unii, consider că asta e o întrebare pe care nu și-o pune nimeni din Universitatea Oradea.