URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Octombrie 2023, 08:01

Una zicem, alta facem! Multe proiecte ale Primăriei Oradea se dovedesc, în final, a fi departe de planurile inițiale (FOTO)

Una zicem, alta facem! Multe proiecte ale Primăriei Oradea se dovedesc, în final, a fi departe de planurile inițiale (FOTO) PARCARE „FESTIVĂ”! Vopsită țipător, parcarea supraetajată cu 121 de locuri din strada Iosif Vulcan, care va fi dată în folosință de Ziua Orașului, pe 12 octombrie, abia dacă mai aduce cu clădirea elegantă din schițele prezentate în urmă cu 4 ani de fostul viceprimar Mircea Mălan. „Cum să pui textul ăsta de invitație de nuntă pe o parcare publică?”, a protestat pe internet influencerul Ionuț Lenghel
Una zicem, alta facem! Multe proiecte ale Primăriei Oradea se dovedesc, în final, a fi departe de planurile inițiale (FOTO) GĂSIȚI DIFERENȚELE! Aspectul final al centrelor de cartier din Ioșia și Rogerius diferă de schițele arătate la prezentare atât din punct de vedere al vegetației, cât și al locurilor de joacă
Una zicem, alta facem! Multe proiecte ale Primăriei Oradea se dovedesc, în final, a fi departe de planurile inițiale (FOTO) GĂSIȚI DIFERENȚELE! Aspectul final al centrelor de cartier din Ioșia și Rogerius diferă de schițele arătate la prezentare atât din punct de vedere al vegetației, cât și al locurilor de joacă
Una zicem, alta facem! Multe proiecte ale Primăriei Oradea se dovedesc, în final, a fi departe de planurile inițiale (FOTO) Sursa foto: Florin Birta / Facebook
Una zicem, alta facem! Multe proiecte ale Primăriei Oradea se dovedesc, în final, a fi departe de planurile inițiale (FOTO) Sursa foto: Florin Birta / Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În Oradea, socoteala din târg nu seamănă cu cea de acasă. Proiectele municipalităţii, prezentate în conferinţe de presă cu ajutorul unor schiţe atrăgătoare, cu linii elegante, cromatică decentă şi pline de verdeaţă, se bat cap în cap cu realitatea din teren. 

Până la finalul lucrărilor, liniile au fost simplificate, culorile au devenit ţipătoare, iar verdeaţa s-a evaporat. "Ce au văzut iniţial orădenii a fost o randare a studiului de fezabilitate. De atunci au intervenit modificări", explică primarul Florin Birta. Adesea, în rău...

"Erupţia" Iosif Vulcan 

Teoria ca teoria, dar practica ne omoară! Cel mai bun exemplu e parcarea Iosif Vulcan, ridicată de municipalitate cu 10,2 milioane lei plus TVA, bani luaţi împrumut. "Deschiderea ei se va face de Ziua Oraşului, pe 12 octombrie", anunţa săptămâna trecută primarul Florin Birta.

Construcţia aduce însă doar ca volumetrie cu planurile iniţiale, prezentate în primăvara lui 2019 de fostul viceprimar Mircea Mălan. Cromatica sobră din proiect, cu jardiniere pline de plante ce colorau natural construcţia şi inserţii din cărămidă aparentă ce dădeau eleganţă faţadei clădirii - toate au dispărut. În schimb, stâlpii parcării au fost vopsiţi în nuanţe stridente de verde, roz, albastru şi portocaliu, iar faţada elegantă din proiect a fost inscripţionată cu denumirea "Iosif Vulcan Parking", scrisă cu litere înflorate, mari cât etajul.

La fel, acoperişul peste gangul de la intrare (foto), menit să dea o linie unitară faţadelor clădirilor din strada Iosif Vulcan, a dispărut!

Parcare Iosif Vulcan Oradea

De ce?

Schimbările din proiect au fost sancţionate rapid de orădeni. "De ce s-a renunţat la varianta din randări?", a întrebat la "comentarii" Ovidiu C.

Inscripţia kitschoasă a sărit în ochi. "Nu schimbăm şi noi fontul acela de invitaţie de nuntă cu un Helvetica?", a scris la rândul său Sergiu V.

Riveranii sunt la fel de supăraţi. "Nu-mi dau seama cum au putut să construiască în centrul istoric monstruozitatea asta ţipătoare", spune Irina B.

"Dezamăgitor şi trist"

Cazul parcării Iosif Vulcan este departe de a fi singular. Noua piaţetă Cazaban din Ioşia, aflată în curs de finalizare, diferă radical de schiţele prezentate în 2019, când Primăria s-a lăudat cu proiectul european pentru reabilitarea zonei.

În locul arborilor mari, care să facă umbră, şi al oazelor de verdeaţă pline de culoare din proiectul iniţial, piaţeta este un platou orbitor de alb acoperit cu dale ce se anunţă sufocant peste vară, în ciuda fântânilor arteziene din zona ei centrală. "Copaci sănătoşi şi maturi, care ofereau umbră, au fost tăiaţi până la ultimul, pentru a face loc unei «amenajări mai bune»", reclamă Raluca J., care consideră rezultatul lucrărilor "dezamăgitor şi trist".

Fără umbră

Plângeri similare au orădenii şi faţă de centrul de cartier din Nufărul, şi mai sărac în verdeaţă, dar şi referitor la Piaţa Magnoliei, unde un defect de proiectare face ca zona să se umple de nisip de la locul de joacă.

"Degeaba a arătat frumos pe planşă dacă în realitate nu arată mai bine ca înainte. La final nu există umbră ca în proiect, multe bănci sunt fără spătar, iar locul de joacă nu are nicio delimitare de spaţiile pentru sport din vecinătate, astfel încât toate sunt pline de nisip şi arată neîngrijit", spune Florin S., un locuitor din zonă. 

Şi exemplele ar putea continua cu amenajările Dealului Ciuperca, schimbate în mod repetat de proiectanţi, de alunecările de teren şi de reparaţiile ulterioare, până au ajuns să nu mai semene cu proiectul iniţial...

Parcul Magnoliei
GĂSIȚI DIFERENȚELE! Aspectul final al centrelor de cartier din Ioșia și Rogerius diferă de schițele arătate la prezentare atât din punct de vedere al vegetației, cât și al locurilor de joacă

"Nu contează scrisul..."

Conducerea municipalităţii neagă orice responsabilitate în ce priveşte diferenţa flagrantă între proiectele iniţiale şi rezultatele finale. "Majoritatea modificărilor au fost cerute de Comisia Zonală a Monumentelor Istorice, unde, pe lângă specialiştii locali, arhitecţi din alte judeţe, de exemplu din Satu Mare ori Maramureş, spun ce şi cum să se facă în Oradea", zice primarul Florin Birta.

Întrebat concret dacă îi place cum arată parcarea din strada Iosif Vulcan prin comparaţie cu schiţele prezentate iniţial, Birta a refuzat să dea un răspuns. "Mie îmi place că peste o săptămână vom avea peste 120 de noi locuri de parcare într-o zonă aglomerată a oraşului. Dacă modul în care arată scrisul de pe faţadă este atât de important, eu nu mai am ce să spun".

Un kitsch cu aviz

La rândul său, Lucian Popa, şeful Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, care construieşte parcarea, pasează şi el răspunderea privind coloritul pestriţ al parcării, dispariţia inserţiilor de cărămidă aparentă şi inscripţia kitschoasă de pe faţada clădirii. "Proiectul are avizul Comisiei de Monumente. Nu ne putem pronunţa peste specialişti", zice el. 

În premieră, la întrebările BIHOREANULUI, directorul a recunoscut că zona de intrare din stradă nu se mai amenajează! "Conform proiectului, trebuia să avem un gang de acces având deasupra un acoperiş pentru a da continuitate frontului stradal. Comisia a respins atâtea variante, până am renunţat la el".

Parcare Iosif Vulcan

Proiecte "defecte"

Unde nu este de vină Comisia de Monumente, responsabilitatea pentru discrepanţa între proiect şi realizare aparţine infrastructurii subterane, naturii sau oricui altcuiva, numai municipalităţii nu! "La amenajarea centrului de cartier Ioşia, constructorii au descoperit în subteran reţele de termoficare care nu apăreau în schiţe. Nu puteam planta copaci peste ele pentru că le-ar fi dislocat crescând, aşa că i-am înlocuit cu jardiniere cu arbuşti şi plante", explică Mihaela Neag, director adjunct al DMPFI, managerul proiectelor europene prin care s-au amenajat centrele de cartier din Rogerius, Ioşia şi Nufărul.

Aceasta are o scuză şi pentru diferenţa enormă dintre proiectele piaţetelor, pline de verdeaţă, şi aspectul deşertic al acestora în prag de preluare. "Nu avem cum planta, direct, copaci de mari dimensiuni. Aceştia vor creşte cu timpul", zice Neag.

În ce priveşte piaţeta Magnoliei, unde copiii care se joacă în groapa cu nisip umplu de praf tot parcul (foto jos), directoarea refuză să se pronunţe. "Dacă a fost o eroare de proiectare, o vom corecta ulterior", promite ea. Asta deşi, la fel ca în cazul altor proiecte, Primăria ar fi trebuit să se îngrijească să fie bine realizate de la bun început. Măcar ca-n planurile cu care au furat ochii orădenilor...

Piața Magnoliei

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
Ce fain
Culorile alea se potrivesc ca nuca-n perete, de scris nu mai încape vorba, ca la țară, ce să mai vorbim.
Postat 11 Octombrie 2023, 18:16 de Maikeltroll
@KP
"vezi că te-am pus pe lista de disponibilizări a firmelor "germenilor" Micula, pentru căști solidară cu tâlharii și datornicii." Bine ca tu poti fi solidara cu talharii care n-au facut nimic pentru orasul asta. Desi ati avut ocazia sa demonstrati ceva!
Postat 11 Octombrie 2023, 14:33 de Biggie
AnaConda ...
... vezi că te-am pus pe lista de disponibilizări a firmelor "germenilor" Micula, pentru căști solidară cu tâlharii și datornicii.
Postat 11 Octombrie 2023, 10:22 de KP
@Petre93
"Tu vezi ce aprecieri ai tot timpul, la comentariile tale?" Pe bune? Pentru tine aprecierile conteaza? De cate ori dai tu si gasca ta refresh ca sa ajungeti la cifrele alea. Se pare ca aveti foarte mult timp liber. Cat va da mang sa dati dislike la orice comentariu care nu va convine?
Postat 11 Octombrie 2023, 08:47 de Biggie
Drop/sandu
Tu vezi ce aprecieri ai tot timpul, la comentariile tale? Nu realizezi ca esti prost?
Postat 11 Octombrie 2023, 05:40 de Petre93
Drop/sandu
Sandu nebunul. Vai de capul tau
Postat 11 Octombrie 2023, 05:38 de Petre93
Scortosul ( ZUGRAVUL )
Daca erai un zugrav bun înțelegeai ca acele culori nu reprezintă un steag sau drapel si e mai multe culori acolo de putem face un curcubeu.
Postat 11 Octombrie 2023, 00:06 de Sandu2100
Curios cum in....
curios cum in varianta fizica finala apare steagul hUngariei in centru orasului pe aceasta cladire, rosu-alb-verde, izbitor la intrarea in curtea ce adaposteste parcarea!
Postat 10 Octombrie 2023, 22:14 de scortosul
vasi/adi13
Are identitaa orașului a DISTRUS-O BIRTA SAU BOLOJAN?? Justifică daca ai curajul. Asa sa te plângi de ca propagandist e ok, dar dacă nu justifici rămâi un prost.
Postat 10 Octombrie 2023, 21:51 de Sandu2100
vasi/adi13, Petre93, KP
Voi vedeți de ce câștiga Birta si Bolojan??? Bineînțeles voi nu vedeți, că asa vi se dictează
Postat 10 Octombrie 2023, 18:46 de Sandu2100
@vasi13
"mai bine nu FACI nimic decat sa-ti bati joc de oras". Pe principiul asta ati functionat voi cand ati fost la butoane. Unul voia sa mute aeroportul la el acasa in Paleu, celalalt mergea la pescuit iar mang si filip nu se stie ce faceau. Problema e ca tocmai pentru ca nu ati facut nimic, v-ati batut joc de oras si de viitorul lui. Din pacate mai sunt multi analfabeti functionali care va voteaza.
Postat 10 Octombrie 2023, 15:45 de Biggie
pt cacaconda
Auzi cacaconda, mai bine nu FACI nimic decat sa-ti bati joc de oras, sa faci numai lucrari infecte, sa distrugi toata identitatea orasului. Asta fac astia de la coada vacii, care habar n-au de nimic, niste cocalari lipsiti de bun gust, necunoscatori a istoriei, lipsiti de bun gust. Bine ca sunt destui analfabeti functionali care aplauda si voteaza in continuare.
Postat 10 Octombrie 2023, 15:22 de vasi13
Stim asta
Absolut nici un lucrare nu a aratat ca in proiect. Doar ca unii se prind greu
Postat 10 Octombrie 2023, 11:46 de Petre93
EUGENIA BORBEI si LUCIAN POPA au creierul la fel
Am plătit destul competența subunitară a EUGENIA BORBEI si LUCIAN POPA care au creierul unicelular din impozitele celor care muncesc cu adevărat nu fac afaceri cu terenurile de la Parcul Lotus!
Postat 10 Octombrie 2023, 09:22 de continental
Critica
Sa critici ORICE, e usoar, sa faci CEVA e greu!! Nicio initiativa a Primariei nu va multumi vreodata pe toata lumea dar, parca, Oradea se pare ca este orasul natal al legendarului Gica Contra!! Nici nu cred ca s-a mutat de aici...
Postat 10 Octombrie 2023, 09:21 de AnaConda
Orădenii sunt oameni "citiți".
Ei vorbesc de "randare arhitecturală" și de "helvetica caracterială", sau de "delimitare urbană" și de "continuintea frontului". Păcat că de aproape 16 ani încoace, nu au văzut până acum că ei sunt cei care au pus prin vot în fruntea municipiului și județului, niște vinituri ... personaje venite de la coada vacii care să ne spună ei cum se face urbanism și arhitectură. Iar peste toate stă faptul că acești "neterminați" au cheltuit peste 3.000.000.000 Euro într-un deceniu și ceva, după cum declara Ilie Gavril Bolojan zilele trecute, ca să schimbe fața istoriei locului unde ei au ales să-și lase urmele glodului adus de la origini cu o foarte mare determinare.
Postat 10 Octombrie 2023, 08:27 de KP
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON