Un orădean, Tudor Grațian Manea, a fost premiat la Gala tânărului actor HOP, organizată printr-un program al Uniunii Teatrale din România (UNITER). Tânărul în vârstă de 23 de ani a luat premiul pentru „prestanță, rostire scenică și expresie corporală”, acordat de Dorina Lazăr, directoarrea Teatrului Odeon din București.
Ediția a 25-a a Galei tânărului actor HOP s-a ținut în perioada 25-27 august la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia. Tema acestei ediții a fost „Musical = Actor Total + Show Total”, director artistic fiind coregraful și regizorul Răzvan Mazilu.
Fiecare dintre tinerii artiști au avut câte un performance în fața juriului format din Marina Constantinescu, critic de teatru, Lucian Ionescu, actor, Elena Purea, actriță, Carmen Stanciu, teatrolog, și Lucian Vărșăndan, manager cultural.
(credit foto: Andrei Gîndac)
Tudor Manea a interpretat „Năpasta lui Tevye”, prezentată pe site-ul programului drept „o tocmeală cu Dumnezeu plină de vână, ambiție și ascuțime”. Teyve este personajul principal din cunoscutul musical „Scripcarul pe acoperiș”. Tânărul actor orădean este un fan al musicalurilor, iar ani de zile a şi studiat canto alături de profesoara Meda Horjan.
Marele premiu al Galei tânărului actor HOP i-a fost acordat actriței Laura Gabriela Oana pentru „Doamnelor de la Brunch” din musicalul Company (Secțiunea Individual) și pentru „(încă un) Musical!” (Secțiunea Grup).
(credit foto: Andrei Gîndac)
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.