URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 IULIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Lumea se întreabă de ce trebuie să achite asigurări de sănătate și veteranii de război. Sau de ce mamele aflate în îngrijirea copilului sunt supuse aceleiași obligații. Doar cu banii astfel adunați în plus nu astupăm marea gaură din buget. Numai că Ilie Bolojan știe că, dacă faci o excepție, imediat urmează și altele. Când a introdus plata parcării pentru absolut toți cetățenii Oradiei, au sunat telefoanele în draci. Ziariști, judecători, polițiști, atârnători de partid ș.a. s-au trezit cu amenzi pe parbrize. Știți care a fost reacția lui Bolojan? „Vă rog să trimiteți amenda la mine la birou, că o s-o plătesc eu”. Așa i-a pus la punct.
Zic şi eu
Adrian Cris
În 2008, când prelua Primăria Oradea, îl știam deja binișor pe Ilie Bolojan. Își începuse ascensiunea cu patru ani înainte. În 2004, câteva luni, fusese consilier județean, unul venit „de la țară”, dar singurul care citea toate proiectele de hotărâri (ceea ce, cred, nu făceau nici măcar șefii Consiliului Județean) și care punea întrebări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că măsurile fiscale adoptate de Guvernul Bolojan sunt necesare și eficiente?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public faptul că măsurile fiscale de austeritate așteptate în cursul lunii iulie vor fi cuprinse într-un act normativ ce nu va fi ordonanță de urgență, cum se întâmplă de obicei, ci o lege care va fi adoptată prin procedura specială a angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Mai 2020, 12:30

Un dosar nedorit: Procurorii din Beiuș fug de un dosar al fostului primar Adrian Domocoș

Un dosar nedorit: Procurorii din Beiuș fug de un dosar al fostului primar Adrian Domocoș foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De mai bine de o jumătate de an, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea se chinuie să redeschidă, fără succes, urmărirea penală într-un dosar care îl vizează pe fostul primar de Beiuș, Adrian Domocoş, cercetat pentru cheltuirea câtorva miliarde de lei vechi pe deplasări cu avionul la Bucureşti în interes personal.

Prima tentativă, deși ar fi trebuit să fie o formalitate, a fost respinsă de judecătorii beiuşeni pe motiv de tardivitate, căci Parchetul a întârziat cu o zi depunerea cererii.

Ca să repare gafa, procurorii au revenit cu o nouă cerere, de astă dată în termen, dar tot fără noroc, deoarece la ultimul termen de judecată şefa Parchetului Beiuş, Alina Bodin, deşi aflată la serviciu, nu a mers la şedinţă. Asta chit că ştia că singura ei colegă aflată la lucru, Adriana Ardelean, e încă judecată într-un dosar al DNA în care denunţul a fost făcut chiar de fostul primar, deci era în incompatibilitate.

Urmarea? Procesul s-a amânat, doar-doar se răzgândeşte prim-procuroarea.

Între timp, Bihorel le propune procurorilor de la Curte să meargă chiar ei la Beiuș, nu de alta, dar faptele imputate edilului închis deja pentru corupţie (delapidare, fals şi uz de fals, datând din 2009-2014), sunt pe punctul de a se prescrie. Iar procurorii locali nu prea mai au chef să se deranjeze...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3461 RON
  • 1 EUR = 5.081 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON