URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 27 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primarul PSD al Sânmartinului, Cristian Laza, a anunțat că a reușit să primească prin programul Anghel Saligny fonduri nerambursabile în valoare de 88 de milioane de lei, pentru a introduce gazul în comună. Asta după ce, atunci când au fost fonduri europene prin POIM pentru așa ceva, comuna lui nu s-a calificat. Omul o spune pe șleau, că au fost privilegiate comunele liberale întrucât cei de dreapta conduc județul.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cele două loturi din Bihor ale Autostrăzii Transilvania, Biharia - Chiribiș (28,55 km) și Chiribiș - Suplacu de Barcău (26,35 km), ar merita denumite - mulțumită tehnocraților din CNAIR, politrucilor care au condus Transporturile, dar și parlamentarilor bihoreni - ale Nesimțirii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finalul anului trecut a fost adoptată fără mare publicitate o lege ce permite reinstalarea radarelor fixe, care de această dată vor avea mai multe „atribuții”, similar camerelor instalate pe drumurile din alte țări europene.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
15 Februarie 2010, 12:39

Un copil cu pareză merge datorită unei răţuşte (VIDEO)

Finlay are patru ani şi, până de curând, nu se putea ridica din scaunul cu rotile. Micuţul s-a născut prematur şi apoi a suferit un atac de cord care l-a lăsat cu o pareză pe partea dreaptă. Lucrurile acestea i-au determinat pe medici să creadă că băiatul va rămâne în scaun cu rotile toată viaţa.

Minunea s-a întâmplat când băiatul l-a primit pe Ming Ming, un pui de raţă pe care l-a îndrăgit imediat. "Când Ming-Ming a intrat în viaţa noastră, avea o problemă la un picior şi avea nevoie de o proteză. Una cum avea şi Finlay", povesteşte mama copilului.

Puiul de raţă a devenit pentru copil un tovarăş de suferinţă care l-a ajutat în acelaşi timp să-şi înfrângă temerile.

"Am luat raţa şi ne-am aşezat pe covor şi i-am spus: Hai, Ming-Ming, mergi! M-a văzut că îi acord atenţie raţei şi, cred că a fost puţin gelos şi a vrut să-mi capteze atenţia. Aşa că s-a ridicat şi, sprijinindu-se de masă a spus : Uită-te la mine, mamă, şi eu fac acelaşi lucru!"

Acum, copilul face progrese pe zi ce trece datorită răţuştei care i-a schimbat viaţa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5904 RON
  • 1 EUR = 4.9255 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON